Rectorul UPT, Florin Drăgan: “Varianta cu promovarea în prima ligă, atunci când stadionul va fi gata, pare cea mai fezabilă”

Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica, singura entitate care finanţează în acest moment echipa Poli Timişoara, crede că promovarea în prima ligă odată cu inaugurarea stadionului este un scenariu realist. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie însă să se implice financiar şi autorităţile locale, adaugă Drăgan.

Rectorul UPT, Florin Drăgan, confirmă discuţiile avute cu preşedintele ales al CJ Timiş, Alfred Simonis, privind viitorul echipei Poli Timişoara. Amintim că, în acest moment, echipa este finanţată doar de Universitatea Politehnica, la care se adaugă foarte puţini sponsori.

“Am avut cu domnul Simonis discuţii referitoare la Poli Timişoara şi în timpul campaniei electorale si după. Acum sunt implicaţi şi jurişti pentru căutarea soluţiei optime”, a declarat Drăgan pentru deBanat.

Rectorul UPT aminteşte că sunt multe echipe din prima liga finanţate de autorităţile locale, în speţă primării. Cazul cel mai asemănător este al actualului lider din Liga I, U Cluj, care aparţine de Universitatea Babeş-Bolyai, echipă ce primeşte anual de la Primăria Cluj-Napoca peste două milioane de euro. Drăgan afirmă că, dacă se implică autorităţile locale, vor veni lângă echipă şi finanţatori din mediul privat.

“Sigur există soluţii legale pentru implicarea autorităţilor locale, dacă se poate la Cluj, unde Primăria dă în acest an aproape 3 milioane de euro, sau la Iaşi, Arad etc. Varianta cu promovarea în prima ligă, atunci când stadionul va fi gata, pare cea mai fezabilă. Avem asigurări de implicare şi din mediul privat dacă se implică Consiliul Judeţean şi/sau Primăria Timişoara”, a mai declarat Drăgan

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Mihai a spus: (octombrie 28th, 2024 at 21:01 )

Nu se mai întoarce mortul de la groapa.Lasati echipa studenților de la Poli în Liga 5-a asa cum fost. Trebuie început un proiect nou, F C Timisoara sau dacă nu, reluat proiectul Ripensia, 6 titluri de campioana în 20 de ani . Poli în 100 de ani are 2 Cupe , penibil.

Un USR-ist a spus: (octombrie 29th, 2024 at 08:08 )

Băiețică Mihăică,
Strict statistic, ai perfectă dreptate. Dar…. Poli e Poli, nu înțelegi ??? Sau faci pe p_ _ _ _ _.

@Mihai a spus: (octombrie 29th, 2024 at 09:40 )

Despre ultima cupa luata in finala cu Steaua ar trebui întrebat Rainea, Rainea junior, nu tatal/ arbitru care e mort de câțiva ani buni. Am afla cum a ajuns el si Dumitru studenti la Poli. De fapt Dumitru a recunoscut de multe ori cum l-a eliminat Rainea/arbitru pe Raducanu, cum de fapt Steaua a jucat în 9 oameni ( Dumitru urma sa fie viitor student) si un arbitru. Asa ca ai dreptate.

Pavel a spus: (octombrie 29th, 2024 at 09:49 )

Ripensia nu are 6 titluri, confunzi cu Chinezu.

vest a spus: (octombrie 29th, 2024 at 11:05 )

Povestea spusa de cineva aici cum ca Rainea l-a dat afara pe Marcel Raducanu ca sa avantajeze pe Poli sau ca Dumitru a „sarit coarda” pentru ca urma sa vina la Poli e doar o poveste, cel mai probabil inventata pe la „porumbei” de unii binevoitori antipolisti si antitimsoreni autodeclarati. Legat de finatarea de catre autoritatile locale, daca se rezuma doar la infrastructura, e in regula, dar in momentul in care se implica cu bani pentru salarii, deplasari si altele asemenea, clubul devine rampa politica si atat. „Modelul” Cluj, Iasi, Craiova, Arad si altele asemenea tocmai confirma ce am scris mai sus.

Bts a spus: (octombrie 29th, 2024 at 12:28 )

@Mihai , nu ai cum sa vb asa despre Poli.
Poli=Timisoara.
Eu zic sa se lase scenariile si sa se faca efectiv ceva pt. ca suporterii Politehnicii au suferit destul.

@vest a spus: (octombrie 29th, 2024 at 15:51 )

Nu e nicio poveste, nai deșteptule! Eu am fost coleg de grupa la seral cu Rainea Junior si știu si ce a primit Dumitru, inafara diplomei de subinginer si o casa nemțească. I-am văzut si o copie a foii matricole a lui Dumitru, de la liceul Semănătoare. Macar aia au fost „cinstiți” ca nu i-au dat decat 5 pe linie. Probabil nici nu a fost la școală. Despre diploma de subinginer nu mai vorbesc. Sigur ca lucrurile astea nu se povesteau in vremea aia, caci nici nu știau prea mulți. Deci Steaua a jucat în 9 oameni ( fără Raducanu eliminat si fără Dumitru din toamna aia student la Poli), iar Poli il avea arbitru pe Rainea ( din toamna aia juniorul a devenit student la Poli, cu mine in grupa).

Altul care se face de râs... a spus: (octombrie 30th, 2024 at 12:52 )

Daca TĂCEAI deștept păreai 😱Eu îl credeam cel mai serios dintre rectorii Timișoarei…
Toate universitățile au ajuns TEMPKE ALE CORUPȚIEI , adunătură crasă de NEPOTISME si CUMETRII pe bani publici…La fiecare catedra sunt angajați rudele conducerii, mai rău că în Ministere ori Primării…
Nimeni nu i verifică sunt STAT IN STAT.
Odată la 10 ani mai facea DNA o anchetă după SUTE de pkingeri de examene măsluite…
Es o adevărată MAFIE ce se întâmplă prin universitățile românești cu complicitatea directă a MEC
pradă sunt banii de cercetare (milioane) șifonați prin proiecte fara utilitate, apoi taxele studenților (oficiale plus șpăgile la examene)

@(octombrie 30th, 2024 at 12:52 ) a spus: (octombrie 30th, 2024 at 18:52 )

Cum il credeai serios? Daca trece pe strada nimeni nu-l baga in seama crezand mai degraba ca e de-al strazii. Are doua mandate asigurate, iar dupa legea noua mai poate sta pana la 70 de ani.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale

Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni

Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Biblioteca UPT se transformă în hub cultural: Expoziția națională „România în acuarelă” aduce 68 de lucrări în fața publicului timișorean

O nouă ediție a expoziției naționale „România în acuarelă” s-a deschis publicului la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. Holul central al instituției găzduiește, începând de marți, 29 septembrie 2026, cea de-a IV-a ediție a acestui proiect cultural de anvergură. Evenimentul aduce în fața comunității 68 de lucrări unice, realizate pe parcursul acestui an de 52 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca UPT se transformă în hub cultural: Expoziția națională „România în acuarelă” aduce 68 de lucrări în fața publicului timișorean

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Preşedintele USR, Dominic Fritz, spune că actuala criză politică poate fi depăşită doar prin organizarea alegerilor anticipate. El a mai afirmat că USR nu va vota un guvern girat de PSD. Într-o primă reacţie după ce Guvernul desemnat condus de Siegfried Mureşan nu a obţinut voturile de învestitură, Dominic Fritz a vorbit de necesitatea alegerilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz cere alegeri anticipate, în urma eşecului Guvernului Mureşan: “A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor”
Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar și lider de parteneriat, împreună cu Fundația „Centrul de Afaceri și Meserii EUROTRAINING” și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea, în calitate de parteneri, anunță finalizarea proiectului „ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în regiunea Vest și Sud-Est”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul ECOTECH se încheie cu rezultate peste țintele asumate
Pe cele două tronsoane ale drumului județean 684 care vor fi modernizate pot începe lucrările de modernizare. Consiliul Județean a anunțat că au fost emise ordinele de începere, amplasamentele au fost predate constructorului, iar lucrările sunt deja în desfășurare. Investiția vizează traseul DN 68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – limita județului Caraș-Severin,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a DJ 684
Oferta Primăriei Timișoara de a contribui cu 25 de milioane de lei la construcția noului stadion Dan Păltinișanu este apreciată de Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, dar el spune că apreciază, mai ales schimbarea de atitudine a celor din partea municipalității. Totuși, el recomandă primăriei să se gândească să investească bani mai mult în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e circumspect la oferta Primăriei Timișoara pentru stadionul Păltinișanu, dar apreciază inițiativa pozitivă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.