Casa de Cultură Timișoara organizează cea de a doua ediție a concursului CIRCUIT 89

Pentru a-i apropia pe tineri de Timișoara și de evenimentele din Decembrie ’89, Casa de Cultură Timișoara a creat concursul CIRCUIT 89, în care 12 echipe, de la diferite licee din oraș, aleargă să ajungă primele, după ce rezolvă misiuni în punctele de foc ale Revoluției: Piața Maria, Catedrală, Consiliul Județean, Opera Națională Română, Piața Libertății, Primărie. Prima ediție a concursului a avut loc în 2023, când Premiul I a fost câștigat de echipa Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau”.

Înscrierile se fac în perioada 2-9 decembrie, cursa va avea loc pe 18 decembrie, iar premierea câștigătorilor e programată miercuri, 18 decembrie, la ora 17:00, pe scena din Piața Victoriei, la Târgul de Crăciun. Regulamentul concursului poate fi consultat pe site-ul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara (www.casadeculturatm.ro), de

Concursul „Circuit 89” are ca scop descoperirea și cunoașterea istoriei locale legate de Revoluția din 1989 și se adresează elevilor din clasele IX-XII.

Circuitul se va desfășura în data de 18 decembrie, în intervalul orar 10:00-16:00.

Organizator: Primăria Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara

Parteneri sunt Asociația Geotim, UVT, Asociația A.L.T.A.R.-1989 și TVR Timișoara

În perioada 2-9 decembrie 2024 are loc înscrierea concurenților. Pe10 decembrie 2024 va avea loc publicarea echipelor care vor intra în concurs pe pagina de Facebook a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara (https://www.facebook.com/casadeculturaamunicipiuluitimisoara/). Pe 16 decembrie 2024, de la ora 14, la Sala Lira, Casa de Cultură a Municipiului Timișoara e programată o întâlnire cu toate echipele participante și cu voluntarii implicați în proiect, pentru asigurarea unei bune desfășurări a concursului. Startul concursului e programat pe 18 decembrie, de la ora 10, din Piața Maria.

Numărul maxim de echipe participante la concurs este de 12. Pentru ca toate liceele timișorene să poată fi reprezentate în concurs, nu sunt acceptate mai mult de două echipe de la aceeași școală. În cazul în care de la un liceu sunt înscrise mai mult de două echipe, vor fi luate în considerare primele două mailuri trimise. Totuși, dacă, respectând acest principiu, nu este întrunit numărul de 12 echipe participante, vor fi considerate înscrise următoarele echipe, în ordine cronologică, chiar dacă se depășește numărul limită de două echipe per liceu.

Fiecare echipă este formată din 3 membri (2 elevi și 1 cadru didactic de la aceeași școală) și va fi permanent însoțită de un voluntar, pus la dispoziție de către organizator. Doar cei 2 elevi au rolul de concurenți. Ei trebuie să parcurgă circuitul propus de organizatori, să rezolve misiunile, respectând regulamentul. Profesorul însoțitor are rolul de a veghea siguranța elevilor pe tot parcursul traseului. Acesta NU are voie să se implice la rezolvarea misiunilor propuse de organizatori. Voluntarul are rolul de a supraveghea buna desfășurare a concursului și respectarea regulamentului. Acesta nu are voie să se implice la rezolvarea misiunilor propuse de organizatori.

Parcurgerea etapelor se va face exclusiv pe jos. Este interzisă parcurgerea traseelor cu mașina personală, taxi, Uber, mijloace de transport în comun, trotinetă, bicicletă etc. Este interzisă folosirea tehnologiei (telefon, tabletă, laptop, smartwatch etc.) pentru parcurgerea traseelor sau pentru rezolvarea cerințelor din cadrul probelor, cu excepția celor care necesită telefon și doar pentru soluționarea cerinței primite. Doar în acest caz, telefonul va fi cerut de la un trecător, nu de la profesorul însoțitor sau voluntar. Participanții fiecărei echipe (elevii concurenți, cadrul didactic și voluntarul) trebuie să rămână mereu împreună, atât în timpul parcurgerii traseelor, cât și în timpul soluționării misiunilor. Participanții trebuie să urmeze indicațiile organizatorilor și/sau voluntarilor însoțitori. Nu este permisă colaborarea între echipe. Echipele care nu parcurg toate probele sunt descalificate. Înlocuirea cadrului didactic, după ce echipele au fost selectate pentru a participa în concurs, se va face DOAR prin recompletarea acordul profesorului însoțitor și trimiterea acestuia pe mail, la adresa ioana.cioata@ccmt.ro. Noul cadru didactic trebuie să fie de la același liceu cu elevii concurenți. Înlocuirea oricărui elev participant, după ce echipele au fost selectate pentru a participa în concurs, se face DOAR prin recompletarea fișei de înscriere și trimiterea acesteia pe mail, la adresa ioana.cioata@ccmt.ro. Noul elev trebuie să fie de la același liceu cu elevul înlocuit. Renunțarea unuia dintre participanți, fără a găsi un înlocuitor de la același liceu, duce la eliminarea întregii echipe și preluarea următoarei de pe lista de așteptare. Este interzisă aducerea de acasă a obiectelor care ar putea ajuta echipele în parcurgerea probelor concursului (hartă, compas, calculator etc.). Participanții trebuie să aibă un comportament adecvat, să se respecte reciproc și să dea dovadă de fairplay pe parcursul desfășurării concursului, atât cu colegii participanți, cât și cu voluntarii, profesorii însoțitori, organizatorii, partenerii, persoanele angajate în instituțiile în care se desfășoară probele sau cele cooptate pe traseu pentru a ajuta la soluționarea probelor. Este interzisă aducerea de injurii, comentarii neadecvate sau comportament violent la adresa persoanelor care refuză cererea participanților, care provoacă sau interacționează mai agresiv cu concurenții. Orice nerespectare a acestui punct din regulament duce la descalificarea imediată a echipei concurente. Orice nerespectare a regulamentului duce la penalizarea echipei din concurs cu minute de așteptare sau chiar cu descalificarea echipei, în funcție de gravitatea abaterii.

Locațiile cuprinse în concurs sunt Piața Sf. Maria, Catedrala, Consiliul Județean Timiș, Primăria Timișoara, Piața Victoriei, Piața Libertății, librăriile din zona centrală, Palatul Culturii, Alte magazine sau locații

Premierea câștigătorilor se va face miercuri, 18 decembrie, la ora 17:00, pe scena din Piața Victoriei (Târgul de Crăciun). Se declară câștigătoare primele trei echipe ce ajung la ultima locație din concurs și care au îndeplinit corect toate misiunile propuse de organizatori, fără încălcarea regulamentului. Premiile se acordă per echipă: Premiul I – 2400 lei, Premiul II – 1800 lei, Premiul III – 1500 lei, Mențiune – 900 lei.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava

Liga a II-a de fotbal se reia, după pauza internațională de aproape trei săptămâni. În etapa a 9-a, CSC Dumbrăvița are programată una dintre deplasările cele mai lungi ale sezonului, pe terenul nou-promovatei Cetatea Suceava. Meciul de pe stadionul „Areni” se va juca sâmbătă, de la ora 11.00. Alb-verzii abordează jocul de la Suceava cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are o deplasare lungă și un meci greu, la Suceava
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.