Academia de Advocacy: “Liderii sindicatelor și patronatelor trebuie să răspundă pentru pasivitatea lor!”

Responsabile pentru monitorizarea guvernelor, sindicatele și patronatele trebuie să dea acum explicații, susţin reprezentanţii Academiei de Advocacy. Intervenţia vine în contextul modificărilor legislative pe care Guvernul Ciolacu 2 le-a făcut prin “Ordonanţa austerităţii”.

Printr-un comunicat de presă, Academia de Advocacy atrage atenția asupra responsabilității sindicatelor și patronatelor în monitorizarea activității guvernelor și în semnalarea publică a devierilor periculoase de la prevederile bugetare. În contextul recent al controversatelor modificări bugetare supranumite „trenuletul legislativ”, este evident că aceste organizații au fost nepregătite să-și îndeplinească misiunea de a reprezenta interesele membrilor lor, mai spun cei din Academia de Advocacy.

 „Sindicatele și patronatele, care trebuiau să monitorizeze activitatea guvernelor și să sesizeze public derapajele grave, se trezesc abia acum, când trenul problemelor bugetare deja a plecat din stație. Membrii acestor organizații trebuie să-și întrebe liderii de ce nu și-au asumat rolul esențial de reprezentare activă și de protecție a intereselor legitime ale angajaților și ale mediului de afaceri”, declară Radu Nicosevici, preşedintele Academiei de Advocacy.

El arată că această situație evidențiază o problemă sistemică: lipsa unei supravegheri active și a unui dialog constructiv între sindicate, patronate și decidenții politici.

“Guvernele trebuie trase la răspundere pentru măsurile luate, dar și liderii organizațiilor de reprezentare trebuie să răspundă pentru pasivitatea lor”, a continuat Nicosevici

Academia de Advocacy reiterează importanța implicării reale a sindicatelor și patronatelor în procesul decizional, prin:

  • Monitorizarea continuă a politicilor publice și semnalarea rapidă a devierilor.
  • Informarea constantă a membrilor cu privire la acțiunile și rezultatele organizației.
  • Asumarea unui rol activ în negocierile și dezbaterile publice, pentru a preveni decizii care afectează negativ societatea.

În acest context, Academia de Advocacy solicită membrilor sindicatelor și patronatelor să ceară explicații liderilor lor și să contribuie la revitalizarea rolului acestor organizații în viața publică.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Întrebătorul a spus: (decembrie 30th, 2024 at 10:35 )

Care patronate? Nevasta lu’ Grindeanu S.A., Ion Țiriac anti-rumâni & co., Nepotu’ lu’ nea Ciolacu SRL Beizadeaua lu’ Stănescu?
Care sindicate? Știți câți dintre angajații la privat sunt membri ai vreunui sindicat? Știți ce procent de firme private NU AU SINDICATE (sau / și nu permit înființarea de sindicate)?
Ce să-i informeze pe membri șefii de sindicate? Nu o face destul TikTok?
Cunoașteți profilul șefului de sindicat din România? (dacă nu, puneți mâna și citiți puțină psihologie și mai multă psihiatrie)
Și întrebarea cea mai delicată: De ce ia guvernul măsuri de strângere de taxe suplimentare, când ar putea foarte bine să ia măsuri de creșterea gradului de colectare la buget, de eliminare a facilităților fiscale (nu pentru IT-iști sau pentru agricultură – caz foarte grav care va duce în câțiva ani la trecerea și așa puținelor suprafețe rămase la români în mâinile altora) ????????????????????????????????????
Ciolacu 2 vine pe un cal alb să ne salveze de Ciolacu 1.

Wanda89 a spus: (decembrie 30th, 2024 at 12:58 )

Șeful de sindicat, suprem, nemuritor, omniprezent, al educației „superioare”. Deja este pe ecrane, plânge și deplânge tăierile și viața grea din sistemul de educație. Chestiunea importantă este faptul că el chiar nu este de vină pentru șefie. Sistemul e chiar atât de putred și de corupt. Îl votează chiar și femeile de serviciu din universități, obligate să cotizeze la sindicat, deși nu fac parte din sistem.
http://www.almamater.ro/wp-content/uploads/2024/03/Anton-Hadar-DA-incetare.pdf

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Laţcău, deschis la colaborare: “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”

Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Lia Olguța Vasilescu

Atac cu mantă la Alfred Simonis? Cu sacii în căruţă, Olguţa Vasilescu atacă guvernul pentru că ar irosi bani pe stadioane

Primăriţa Craiovei, Olguţa Vasilesscu, unul dintre cei mai influenţi lideri naţionali ai PSD, a atacat ieri Guvernul pe motiv că ar aloca prea mulţi bani pe stadioane, în detrimentul altor sectoare. Unul din stadioanele care aşteaptă bani de la guvern este cel din Timişoara, pentru care militează preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac cu mantă la Alfred Simonis? Cu sacii în căruţă, Olguţa Vasilescu atacă guvernul pentru că ar irosi bani pe stadioane
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Momente de reculegere în memoria lui Matias la toate meciurile de fotbal din județul Timiș din acest weekend

  Moartea lui Matias, tânărul de 16 ani ucis într-un accident de circulație teribil continuă să provoce emoții puternice. Adolescentul era legitimat la juniorii Dumbrăviței, iar pe arena Ștefan Doboy, timp de mai multe zile s-au ținut ceremonii în memoria lui. Și Asociația Județeană de Fotbal a decis ca în toate partidele din acest weekend,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de reculegere în memoria lui Matias la toate meciurile de fotbal din județul Timiș din acest weekend
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026

Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că pregătirile pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat se află în desfășurare. Înscrierea candidaților are loc în perioada 2–4 iunie 2026, iar la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

  Moartea lui Matias, tânărul de 16 ani ucis într-un accident de circulație teribil continuă să provoce emoții puternice. Adolescentul era legitimat la juniorii Dumbrăviței, iar pe arena Ștefan Doboy, timp de mai multe zile s-au ținut ceremonii în memoria lui. Și Asociația Județeană de Fotbal a decis ca în toate partidele din acest weekend,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de reculegere în memoria lui Matias la toate meciurile de fotbal din județul Timiș din acest weekend
Primăriţa Craiovei, Olguţa Vasilesscu, unul dintre cei mai influenţi lideri naţionali ai PSD, a atacat ieri Guvernul pe motiv că ar aloca prea mulţi bani pe stadioane, în detrimentul altor sectoare. Unul din stadioanele care aşteaptă bani de la guvern este cel din Timişoara, pentru care militează preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac cu mantă la Alfred Simonis? Cu sacii în căruţă, Olguţa Vasilescu atacă guvernul pentru că ar irosi bani pe stadioane
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că pregătirile pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat se află în desfășurare. Înscrierea candidaților are loc în perioada 2–4 iunie 2026, iar la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026
Nemulțumiți de nouă lege a salarizării în sistemul bugetar, majoritatea angajaților din Finanțe au decis să protesteze într-un mod inedit. Ei au declarat joi “Ziua fără finanțiști” şi nu vor fi prezenți la lucru. Acțiunea se simte și la Timișoara la sediul Direcției de Finanțe. Acum, acolo e destul de liniște, în clădire mai sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Direcția de Finanțe Timișoara e liniște. Are loc protestul “Ziua fără finanțiști”
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara (UPT) a găzduit miercuri, 3 iunie 2026, un workshop dedicat noilor provocări și soluții din managementul sistemelor energetice moderne. Evenimentul, susținut cu sprijinul liderului tehnologic Opal-RT, a marcat nu doar o sesiune intensă de învățare, ci și debutul unui parteneriat strategic de lungă durată între universitate și mediul de afaceri. Adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare strategică în digitalizare și folosirea AI în domeniul energetic între UPT și Opal-RT
Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău spune că este de acord  cu preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, în privinţa dezvoltării unei rețele de transport la nivelul întregului județ. Laţcău afirmă Primăria Timişoara şi Consiliul Județean pot să colaboreze pentru a conecta toate UAT-urile din Timiș într-un sistem de transport urban, metropolitan și județean. Intervenţia lui Ruben Laţcău...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, deschis la colaborare:  “Sunt de acord cu Alfred Simonis: împreună putem accelera dezvoltarea unei rețele de transport la nivelul întregului județ”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.