Unde dai şi unde crapă. În ultimii doi ani şi jumătate, în Senat au fost angajate 50 de persoane pe filieră PNL

Potrivit jurnaliştilor de la Libertatea, începând cu vara anului 2022, în Senat au fost angajate pe filieră PNL 50 de persoane. Dezvăluirea vine în contextul scandalului provocat în coaliţie de demersul lui Ilie Bolojan de-a concedia aproape 200 de “sinecurişti” din Senat.

Situația din coaliţia guvernamentală e în continuare tensionată, în condițiile în care, în spatele ușilor închise, nu toată lumea este de acord cu intenţia lui Ilie Bolojan de reorganizare a instituției, prin renunțarea la peste 150 de angajați. Mai mult, potrivit informațiilor Libertatea, pe filieră liberală au fost angajate de la jumătatea lui 2022 până în prezent peste 50 de persoane.

Numărul angajaților și al posturilor de la Senat a fluctuat de la lună la lună, după cum arată datele publice consultate de Libertatea. De exemplu, potrivit statisticilor Ministerului de Finanțe, la nivelul lui noiembrie 2024, la Senat erau 894 de posturi ocupate. În urmă cu aproape trei ani, în toamna lui 2021, când la putere a venit noua coaliție, formată din PSD, PNL și UDMR, la Senat erau 852 de posturi ocupate. La acea vreme, șef al Senatului era Florin Cîțu. În iunie, când vicepreședintă cu atribuții de președintă a devenit Alina Gorghiu, numărul posturilor ocupate de la Senat era de 878. Diferențele de posturi ocupate nu sunt foarte mari, dar în aceste perioade au fost și plecări din instituție (fie demisii, detașări etc).

Potrivit celor de la Libertatea, în perioada în care Alina Gorghiu a fost vicepreședintă cu atribuții de președintă (iunie 2022 – iunie 2023), apoi Nicolae Ciucă a preluat funcția de președinte al Senatului (iunie 2023 – decembrie 2024), peste 50 de persoane au fost angajate prin intermediul Biroului președintelui (aproximativ 10) și prin grupul parlamentar al PNL, peste 40.

 

 

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

ITist a spus: (ianuarie 28th, 2025 at 12:36 )

Perfect! SI acuma vine Bolojan, tot de la PNL, si da afara pe toti! Ce e rau in ce face Bolojan?

Dodel a spus: (ianuarie 28th, 2025 at 19:12 )

Și credeți dvs.dl.Alex N. că președintele Senatului va face excepții cu privire la cei 50 menționați de dvs. în articolul de mai sus?

Milosev Radislav a spus: (ianuarie 29th, 2025 at 13:45 )

Verificați corectitudinea titlului articolului.
Nu mai mâncați cuvinte.

Cristian a spus: (ianuarie 29th, 2025 at 14:54 )

O știre de 2 bani, loviți de inflație, bineînțeles.

antiVrajeāla a spus: (ianuarie 29th, 2025 at 16:32 )

„deBanat” de la ce vine, de la a bana pe cei care nu inghit vrajeli de 2 lei?

Din ceva motiv🤪 nu-mi apar nici comentariile ce contin referiri strict la statistici oficiale. Statistici europene, da? Or fi pro-rusi europenii astia, altfel nu-mi explic🤪

#valori oiropene: pumnul in gura celor ce nu se lasa prostiti de propaganda😂🤪

#🤪

antiVrajeāla a spus: (ianuarie 29th, 2025 at 19:18 )

PS: pentru alt articol, dar se leaga. Si nu, nu sustin sinecurile🤪 niciunui partid si nu cred ca ar trebui sa „alegem raul cel mai mic” si sa ne amagim cu atat, raul mic are obiceiul sa… creasca imediat ce ajunge la „putere”.

Revenind:

In Polonia sunt peste 4 milioane de angajati in sectorul public. Adica in jur de un sfert din total. Si pornind de la asta… jos CG, jos ciuma rosie, Frigz e cel mai tare, urmat indeaproape de useristul (deghizat in PNL-ist din motive de… timing), hei ha🤪, cifre sa fie, noroc ca le luam de la diversi „analisti”, ca cine le si verifica? Sau daca le „verifica” cine le si ia de unde trebuie si nu din bula🤪 sa? Desi ar putea oricine care se inflameaza la comanda (sau la manipulare si propaganda🤪) sa dea o cautare dupa „Public Sector Size by Country 2024”

#caractere… cam lipsa la unii

#idiocracy🤪

Clara a spus: (ianuarie 29th, 2025 at 20:42 )

Mai nou in Primaria Piatra Neamt pt a se sutrage evaluarilor si eventualelor disponibilizari, unii angajati isi suspenda de comun acord contractul de munca pt 2 ani.Revenind cand trece furtuna…

Cucu a spus: (ianuarie 30th, 2025 at 17:28 )

Face loc la alții!

Oprea Maria a spus: (ianuarie 30th, 2025 at 22:21 )

„Curățenia de primavara”.Pe o ușă se da afara și pe alta întra alții.Si mizeriile acestea continua asa de ani de zile.Cred și eu ca nu se dau duși.Ar trebui ca și cei de la stat sa lucreze pe minim pe economie și target lunar ca sa vadă cum se trăiește în realitate pentru ca ei trăiesc intr-o alta lume fata de cei care lucrează la patronate.S7nt sătulă de mizeriile lor veșnice.Nimic nu se va schimba câta vreme sunt tot aceeași la guvernare.Se țin bine de scaunele lor și nu se dau duși pana nu le curge saliva din gura de bătrânețe.Si eu as sta și așteaptă dormi la munca pe salariile lor.Nu are cina sa îi scuture.Ca merg sau nu la munca ,ca au cum sa fenteze și nu îi verifica nimeni ,ca știu sa se acopere unul pe altul.Nu vom scăpa de jegurile astea în vecii vecilor.Starpesti unul și îndată apare altul.Strigator la cer și o jignire pentru romanii care abia trăiesc de pe o zi pe alta.

Costa a spus: (ianuarie 30th, 2025 at 23:19 )

A ,, descoperit ” Libertatea gaura de la covrigi 🤣de ce nu i-au descoperit pe ăia care huzuresc încă din ’90 😡

Nițu a spus: (ianuarie 31st, 2025 at 09:51 )

Acolo sunt BANII mulți …și cei din privat vai de noi(pensie la 65 de ani)…

Ioan Sarmasan a spus: (ianuarie 31st, 2025 at 17:28 )

Având în vedere că acest,,cancer” al clasei politice se perpetuează de 35 de ani, nu mai avem nicio speranță de vindecare ( mai degrabă ii vor mazili pe cei ce-ar vrea extirparea tumorii)!

Nico-tm a spus: (ianuarie 31st, 2025 at 19:51 )

Vad ca cei ce scriu aici habar nu au ce se petrece în tara asta.
La ora actuala, anul trecut au fost angajați peste tot un val de PNL – iști, iar acum Bolojan ii da afara pe aia mai vechi, care erau fără apartenenta politică și ii păstrează pe ai lor.
Asta se întâmplă peste tot în instituțiile de stat.

Adrian a spus: (ianuarie 31st, 2025 at 19:58 )

Eu sunt din Bihor si stiu ca Bolojan isi urmareste orbeste telurile propuse iar unul e oprirea risipei banului public .
A facut curatenie la primaria Oradea si apoi la Consiliul Judetean Bihor .
In sfarsit se face curatenie si la centru ( spre supararea d-lui Sorin Grindeanu ) .
Aveam nevoie ca de aer de o reformare a statului …

Mihai a spus: (februarie 3rd, 2025 at 18:13 )

Vrajeala de fatada.Daca au ocupat posturile prin concurs castiga procesul cu statul si salariile aferente cu penalizari,apoi sunt reangajati pe post. Politicienii nostri sunt in campanie electorala continua.Conteaza doar interesele de clan.(psd,pnl,udmr etc)Curatenia adevarata se incepe cu iohanes,asta este fenta.

Pentru Adrian a spus: (februarie 3rd, 2025 at 23:49 )

Bolovan a făcut ,,curățenie ” la Bihor…A angajat numai pocăiți peste tot!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar

PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a

Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională

Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deşi dată ca favorită, CSC Dumbrăvița nu a reuşit să se impună în primul meci al noului sezon de Liga a 2-a, terminând la egalitate, 1-1, în faţa Olimpiei Saru Mare. După cum au decurs ostilităţile de pe teren, timişenii pot să fie chiar bucuroşi pentru punctul obţinut. Pe o căldură aproape insuportabilă, ltimul meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSC Dumbrăviţa începe noul campionat cu un egal în faţa Olimpiei Satu Mare, ultima echipă care a prins Liga a 2-a
PSD încearcă să-l înlăture pe Dominic Fritz din funcţia de primar al Timişoarei prin introducerea unui amendament neconstituţional în Legea integrităţii, a declarat miercuri liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş. El a anunţat că USR va strânge semnăturile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul adoptat de Senat. Şipoş spune că PSD este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş nu le dă nicio speranţă PSD-iştilor: “Nu veți câștiga niciodată Timișoara. Nici în 2028, nici în 3028, când Dominic Fritz sigur nu va mai fi primar
Cunoscutul avocat Adrian Toni Neacşu, fost judecător şi fost membru CSM, afirmă că decizia luată de prefectul de Timiş, Paul Finta, în cazul primarului Dominic Fritz este perfect legală. El a prezentat şi sancţiunile date în ultimii trei ani în cazuri similare cu ale lui Fritz. Astfel, dintr-un total de 11 primari găsiţi în conflict...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În ultimii trei ani niciun primar aflat în conflict de interese nu şi-a pierdut mandatul. Avocatul Toni Neacşu ia apărarea prefectului de Timiş în cazul Dominic Fritz
Un număr de trei școli din Timișoara ar urma să aibă curți mai verzi prin programul „iȘcoala Verde”. Pentru aceasta, municipalitatea timișoreană va trebui să investească aproximativ 350.000 de lei pentru transformarea curților în spații care îi aduc pe elevi mai aproape de natură. Consilierii locali trebuie să aprobe proiectul. Este vorba despre Liceul Teoretic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să facă grădini în curțile mai multor școli
Gest de normalitate și solidaritate. Universitatea Politehnica Timișoara implementează, în perioada 4 –31 august 2026, o serie de măsuri temporare pentru reducerea consumului de energie electrică și utilizarea responsabilă a resurselor. Decizia vine în contextul stării de alertă energetică instituite la nivel național pentru luna august, pe fondul scăderii producției de energie electrică provocate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conform vremurilor: UPT reduce temporar consumul de energie electrică, în contextul stării de alertă energetică națională
Filmul „Ultimul ingredient”, realizat de Visit Timiș cu sprijinul financiar al BCR–Erste și al Consiliului Județean Timiș, a fost înscris în competiția internațională Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. În perioada 14–30 august 2026, publicul va putea vota online producțiile participante. Visit Timiș va reveni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filmul „Ultimul ingredient”, o poveste a Banatului în competiția internațională Food Film Menu/VIDEO
Dorința viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău, de a introduce Chișoda și Girocul în rețeaua metropolitană de transport a STPT, prin intermediul asociației SMTT, devine în final realitate. De la jumătatea acestei luni, pe străzile celor două localități periurbane vor circula autobuzele Timișoarei, în locul celor pe care asociația înființată de Consiliul Județean Timiș a încercat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău anunță victoria în transportul metropolitan spre Giroc și Chișoda. Autobuzele STPT intră pe traseu din august
Municipalitatea timișoreană caută soluții pentru a putea emite în continuare documente urbanistice, în condițiile în care blocajul de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară continuă. Extrase de carte funciară noi nu pot fi obținute, așa că Primăria a decis să accepte la realizarea actelor și extrase mai vechi. Astfel, până la repunerea în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara acceptă extrase de carte funciară mai vechi pentru noi autorizații și certificate de urbanism
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.