Primul pod care va fi construit în Timişoara după 1989 are autorizație de construire. Podul Solventul va conecta cartierele Dâmbovița și Ronaț

Viitorul pod de la Solventul, primul care va fi construit de la Revoluție încoace, a obținut autorizația de construire. Municipalitatea pregătește  acum documentele necesare atragerii de finanțări pentru proiect. Valoarea totală a investiției este de 40 de milioane de euro.

Primăria Timișoara a emis autorizația de construire pentru podul de la Solventul și pentru legătura dintre Blvd. Dâmbovița și Spl. Nicolae Titulescu. Drumul în continuarea podului (până la str. Gării) va fi autorizat ulterior.

 ”Podul Solventul e un proiect crucial pentru Timișoara. O investiție așteptată de zeci de ani, care schimbă radical mobilitatea în oraș. Noua legătură de la Solventul nu doar că va conecta Ronațul de Dâmbovița, ci va da un impuls dezvoltării întregii zone, aducând beneficii reale pentru timișoreni. A fost un drum foarte lung până aici, cu multe provocări și sunt recunoscător echipei pentru curajul asumării unor decizii dificile. Asta mă face încrezător că vom duce la bun sfârșit acest proiect pentru Timișoara”, spune primarul Dominic Fritz.

Cu linie dublă de tramvai, piste de bicicletă, trotuare largi, patru benzi pentru mașini și spații verzi, proiectul Primăriei va conecta cartierele Dâmbovița și Ronaț. Podul și Pasajul Solventul fac parte din Inelul IV Vest, o legătură nouă între nordul și sudul Timișoarei, și vor prelua parte din traficul care trece astăzi prin zona centrală.

Proiectul municipalității include legături cu pistele de bicicletă de pe malul Begăi, dar și reconfigurarea a două intersecții mari, respectiv cu str. Gării și Blvd. Dâmbovița, lângă depoul de tramvaie.

Valoarea totală a investiției este de 207.483.048,35 lei (TVA inclus), din care 134.507.531,70 lei (TVA inclus) sunt pentru construirea podului și a legăturii între Blvd. Dâmbovița și Spl. Nicolae Titulescu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (ianuarie 30th, 2025 at 16:22 )

În ritmul în care se desfășoară lucrurile la noi în oraș, alt primar va inaugura acest proiect.

Constantin a spus: (ianuarie 30th, 2025 at 19:06 )

Deja am facut-o de cacao cu un rahat de cutie care trebuie impinsa pe sub niste linii. Ideea e buna, executia lasa de dorit, ca un destept de inginer sapa la o distanta de nici 2 m sub linii, logic sa sa se surpe pamantul. Deci ce baza am.eu ca astia sunt in stare sa faca un pod ? Cand ? In 4-5 ani ?

Vartaci Petru a spus: (ianuarie 31st, 2025 at 08:46 )

E un proiect bun pt Timisoara.
Doamne ajuta!
Avand in vedere ca Statia CFR Timisoara Nord
este o poarta principala de Intrare a Timisoarei, ar trebui reamenajata si intersectia din fata garii..

Lory a spus: (ianuarie 31st, 2025 at 11:28 )

Mda…..un proiect bun dar……sigur termină mandatul ăsta și nu se apucă de el……să sperăm că va fi totusi mai repede…….😁😁

Solo a spus: (ianuarie 31st, 2025 at 13:24 )

Vechea administratie, formulare draga fițuicii OT, era preocupata de podul Jiul, care lega nimic cu nimic. Podul Solventul este sigur o investiție necesara, dar spre părere de rău momentul este nepotrivit pentru ca guvernanții astia nu doresc sa facă reforme si ca atare se vor pierde bani din PNRR. Asta înseamnă ca multe investitii nu vor continua și vor rămâne în paragina asa cum e de 20 de ani Spitalul Municipal. Bani pierduți.

@Solo a spus: (ianuarie 31st, 2025 at 15:47 )

Podul Jiul închide inelul 2 de circulație și facilitează distribuirea traficului din acea zonă pe mai multe artere ca să nu fie toți obligați să treacă spre centru. Sigur că mai trebuiau niște intervenții în zonă dar 2-3 poduri noi în oraș sunt necesare la pachet cu treceri peste sau pe sub calea ferată.

Dragos a spus: (ianuarie 31st, 2025 at 22:19 )

De aia ați făcut că un autobuz și un autoturism nu au loc să meargă paralel loavaș ingiri pe pula

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.