Radu Nicosevici este o voce importantă a societăţii civile timişorene, președinte al Asociației Academia de Advocacy şi cadru didactic asociat la Universitatea Politehnica Timişoara, unde conduce masteratul de “Comunicare strategică și Advocacy în societatea digitală”. În rândurile următoare, Radu Nicosevici descrie trei dintre proiectele masteranzilor pe acre îi coordonează:
Timișoara are nevoie de voci care schimbă legea, nu doar de păreri!
Am învățat, în ani de muncă civică, că legile se schimbă greu – dar se schimbă. Mai ales atunci când cei care cer schimbarea nu vin doar cu lozinci, ci și cu soluții. În această primăvară, la Timișoara, am privilegiul să lucrez cu trei echipe de masteranzi care nu se mulțumesc cu diagnostice sociale, ci caută tratamente legislative. Și au început un drum care, poate, le va marca viața: un drum care pleacă din realitatea cotidiană și ajunge până în Parlament.
Proiectele lor – APEX, INFLEX și PHOENIX – nu sunt exerciții didactice. Sunt încercări oneste de a pune în fața decidenților întrebări la care aceștia au întârziat prea mult să răspundă.
INFLEX vorbește despre sănătatea mintală la locul de muncă. Un subiect aparent abstract, până când devine personal: burnout, anxietate, epuizare. Lucruri despre care mulți angajatori nu vorbesc, dar pe care tot mai mulți angajați le trăiesc în tăcere, fără sprijin, fără recunoaștere. Codul Muncii din România ignoră aproape complet această dimensiune esențială a sănătății. Masteranzii INFLEX propun ca sănătatea mintală să fie recunoscută ca un drept protejat prin lege, nu doar ca o problemă de bunăvoință managerială. Este un pas important spre o cultură a muncii în care omul contează, nu doar performanța lui.
PHOENIX atinge poate cel mai greu dintre subiecte – moartea și demnitatea. În spitalele din România, pacienții aflați în faze terminale sunt de multe ori supuși unor intervenții agresive, chiar împotriva voinței lor sau a familiei. Ce faci când știința poate resuscita un trup, dar nu mai poate reda calitatea vieții? Unde tragem linia dintre salvare și suferință prelungită? PHOENIX propune o reglementare clară a consimțământului informat pentru decizia de non-resuscitare (DNR), punând în centru autonomia pacientului. Este vorba despre dreptul de a alege cum să-ți închei viața: cu suferință inutilă sau cu demnitate, cu disperare tăcută sau cu liniște asumată. Într-o societate matură, grija față de viață nu înseamnă prelungirea cu orice preț, ci respectarea profundă a voinței celui care trăiește.
APEX scoate la lumină o realitate rușinoasă: în multe sate din România, medicul de familie e un lux. Nu pentru că nu ar exista profesioniști, ci pentru că sistemul îi descurajează să ajungă acolo. Lipsa de finanțare echitabilă, birocrația excesivă și absența unui plan coerent de acoperire rurală au dus la prăbușirea încrederii în medicina de primă linie. Masteranzii APEX propun reformarea legislației pentru ca medicina primară să nu mai fie o verigă slabă, ci temelia sistemului de sănătate. Sănătatea nu ar trebui să depindă de norocul de a te fi născut într-un oraș mare, ci să fie un drept real, garantat prin lege, oriunde te-ai afla.
Acești masteranzi nu sunt „aleși”, dar se poartă deja ca niște reprezentanți ai comunității. Își caută argumentele, își formulează mesajele, vor merge la parlamentari. Vor fi glasul unor oameni care n-au mai fost ascultați demult.
Am văzut în ei ceva ce mi-a amintit de începuturile mele: încăpățânarea de a crede că se poate. Îi privesc și mă întreb: câți dintre noi mai avem curajul să cerem o lege bună, nu pentru noi, ci pentru ceilalți?
Timișoara a fost și rămâne un oraș al începuturilor. Astăzi, din sălile de seminar, din teren, din tăcerile celor care nu ajung la microfon, se ridică o nouă formă de curaj: acela de a schimba legea cu argumente, empatie și perseverență.
Poate că n-o să putem schimba totul deodată. Dar putem începe de aici. Cu legea! Cu vocea!
Comentarii prin facebook