Timișoara a lansat, în sfârșit, licitația pentru proiectarea și construirea campusului școlar dual

Primăria Timișoara reușește, în sfârșit, să lanseze licitația pentru proiectarea și construirea campusului școlar al Timișoarei, care ar urma să se realizeze cu bani din PNRR. Cu spectrul de a nu finalizat în timp util campusul, consorțiul din spatele inițiativei are timp până anul viitor, pe 30 septembrie, să ducă inițiativa la capăt.

Noul campus va avea 36 de săli de clasă și laboratoare, cămin pentru 100 de elevi și studenți, mediatecă, sală și teren de sport și un centru digital.

În baza proiectului, municipalitatea va ridica un campus de patru etaje unde vor funcționa 24 de săli și laboratoare preuniversitare, 12 săli și laboratoare universitare, laboratoare de biologie și chimie, ateliere pentru construcții, electrice, electronică și telecomunicații, industria apei, mecanică, robotică și horeca, precum și o mediatecă și un centru digital. În ceea ce privește cazarea tinerilor, terenul de 3 hectare pus la dispoziție de Primărie permite amenajarea a încă două cămine. Investiția include, de asemenea, o aulă de 300 de locuri, sală mare de sport, teren de sport în aer liber amenajat pe acoperiș și un parc de 2 hectare, de care vor beneficia și locuitorii din zonă”, a anunțat Primăria Timișoara.

Investiția din bani europeni a fost inițiată prin Consorțiul Regional pentru Învățământ Dual Vest Timișoara, suma necesară proiectului fiind de 21 de milioane de euro. Consorțiul este coordonat de Universitatea Politehnica Timișoara – lider de proiect – și este format din 31 de parteneri: Primăria Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea de Științele Vieții Regele Mihai I Timișoara, Inspectoratul Școlar, 7 licee, 16 companii și 3 asociații ale mediului de afaceri.

Valoarea contractului este estimată la 141.018.028 lei (TVA inclus), iar termenul de implementare ar urma să fie de 18 luni, din care 4-6 luni pentru proiectare și 12-14 luni pentru execuție. Câștigătorul va fi desemnat în baza celei mai bune oferte calitate-preț.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

dan a spus: (iunie 5th, 2025 at 13:20 )

Asta e un proiect important, cu potential enorm.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

CCR dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea ANI. Se întâmplă pe fondul unui scandal mediatic privind-o pe preşedinta Curţii, Simina Tănăsescu

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, astăzi, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Miza politică majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul „Fritz”, depus de PSD, prin care se doreşte retroactivitatea sancţiunilor. Şedinţa Curţii, are loc pe fondul unui scandal mediatic, după întâlnirea dintre preşedinta CCR, Simina Tănăsescu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCR dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea ANI. Se întâmplă pe fondul unui scandal mediatic privind-o pe preşedinta Curţii, Simina Tănăsescu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Au fost puse la vânzare biletele pentru meciul decisiv al Politehnicii cu ASA Târgu Mureş din Cupa României

Miercuri, 19 august, de la ora 17.30, Poli Timişoara o întâlneşte pe ASA Târgu Mureş în play-off-ul Cupei României. În cazul unei victorii Poli va ajunge în grupele competiţiei, acolo unde va întâlni şi echipe din Liga 1. Clubul Politehnica  a pus la vânzare bilete pentru această partidă decisivă. Biletele sunt în vânzare online pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost puse la vânzare biletele pentru meciul decisiv al Politehnicii cu ASA Târgu Mureş din Cupa României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat încheierea operațiunilor de reabilitare a drumului național DN 59A, pe porțiunea dintre Beregsău Mare și Timișoara. Imaginile realizate acolo arată rezultatele investiției. În total, s-a lucrat pe aproape 16 km de drum. Șoseaua are acum covor asfaltic nou. Lucrările au fost realizate de PORR Construct și au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reparațiile la drumul național dintre Timișoara și Beregsău Mare sunt finalizate/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Reprezentanţii SC Horticultura au anunţat că a fost testat sistemul de irigații din Parcul Botanic. Au fost montate două tipuri de sisteme: unul prin picurare, la baza plantelor, și unul cu aspersoare cu acționare digitală care asigură o udare uniformă a rabatului central. Angajaţii Horticultura lucrează, în aceste zile, la instalarea sistemului de irigații în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SC Horticultura a testat sistemul de irigații din Parcul Botanic
Miercuri, 19 august, de la ora 17.30, Poli Timişoara o întâlneşte pe ASA Târgu Mureş în play-off-ul Cupei României. În cazul unei victorii Poli va ajunge în grupele competiţiei, acolo unde va întâlni şi echipe din Liga 1. Clubul Politehnica  a pus la vânzare bilete pentru această partidă decisivă. Biletele sunt în vânzare online pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost puse la vânzare biletele pentru meciul decisiv al Politehnicii cu ASA Târgu Mureş din Cupa României
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, astăzi, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Miza politică majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul „Fritz”, depus de PSD, prin care se doreşte retroactivitatea sancţiunilor. Şedinţa Curţii, are loc pe fondul unui scandal mediatic, după întâlnirea dintre preşedinta CCR, Simina Tănăsescu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCR dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea ANI. Se întâmplă pe fondul unui scandal mediatic privind-o pe preşedinta Curţii, Simina Tănăsescu
Primăria Timișoara se va bucura în curând de o nouă bază sportivă, pentru care nu a cheltuit fonduri importante. Desigur, vorbim despre baza Costică Rădulescu, de lângă vechiul stadion mare al orașului, care a fost realizată cu bani de la bugetul de stat. Acum aflăm că administrația locală pregătește recepția investiției. Astfel, lucrările la baza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană se pregătește să recepționeze baza Costică Rădulescu, făcută de CNI
Dacă în multe localităţi din judeţul Timiş, în acest weekend, de Sfânta Maria, au avut loc rugi şi sărbători, la Giarmata se fac pregătiri intense în acest sens. Astfel, între 4 şi 6 septembrie vor avea loc Ruga și Zilele Comunei Giarmata, iar organizatorii anunţă clipe de neuitat.  Primăria Giarmata anunţă că se lucrează intens...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Giarmata se pregătește deja de mare sărbătoare. Între 4 și 6 septembrie, Ruga și Zilele Comunei Giarmata
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au triumfat în acest weekend pe teren propriu, adjudecându-și trofeul tradiționalului turneu amical Cupa Poli. Competiția, ajunsă la o bornă istorică – ediția cu numărul 49 – s-a desfășurat în Sala „Constantin Jude” și a oferit un spectacol sportiv de înalt nivel, servind ca ultimul test major înainte de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! Echipa de handbal a orașului a câștigat Cupa Poli
În urmă cu un an, deBanat.ro spunea povestea Brutăriei Moara Maria, o afacere de familie din Chizătău construită cu pasiune, respect pentru tradiție și dragoste pentru pâinea adevărată. Atunci, atenția era îndreptată asupra începuturilor, asupra moștenirii lăsate de Constantin Ardelean și asupra cozonacilor care au devenit, în timp, un simbol al gustului autentic bănățean. Astăzi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Brutăria Moara Maria – Tradiția merge mai departe, iar Banatul o recunoaște prin gust
CSC Dumbrăvița a obținut un punct in extremis în prelungiri, scor 1-1, împotriva nou-promovatei SC Popești Leordeni în etapa a treia a Ligii a II-a. Oaspeții ilfoveni au condus aproape pe toată durata meciului disputat pe stadionul „Ștefan Dobay”, dar o fază fixă din al cincilea minut al prelungirilor a stabilit remiza finală. Partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița salvează un punct în minutul 94 dar se anunță vremuri grele la Pădurea Verde
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.