Producătorul chinez de automobile Great Wall și-a deschis o societate la Timișoara

Great Wall pickup P series - passenger pickup truck

Timișoara ar urma să găzduiască una dintre unitățile de producție ale constructorului chinez de automobile Great Wall, care urmărește să înceapă producția de automobile în Europa. Chinezii au deschis în capitala Banatului o firmă având ca obiect de activitate „Fabricarea de echipamente electrice de iluminat”.

Conform Profit.ro, sediul societății respective este în acdrul unei fabrici timișorene specializată în domeniul corpurilor de iluminat, inclusiv pentru domeniul auto.

Manager al firmei chineze este un cetățean din țara asiatică, iar deschiderea ei a fost realizată prin intermediul GWM Netherland Investment Holding, o companie olandeză din grupul chinez.

Mind Automobile Part România a intrat astfel în rețeaua globală Mind Group a celor de la GWM, rețea specializată în producția de componente auto: lumini și module de comandă a luminilor, sisteme termice pentru motor și pentru alte sisteme ale mașinilor, sisteme electrice de transmisie și control și sisteme inteligente de conducere, de interfață cu utilizatorul, conform Profit.ro.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

felix rothneda a spus: (august 18th, 2025 at 22:19 )

Great Wall Motor Company Limited (Chinese: 长城汽车; pinyin: Chángchéng Qìchē), trading as GWM, is a Chinese automobile manufacturer. S-au producatorul de automobile si camioane chinese de la zidul chinez
Asa doreste partidul comunist cu economie capitalista sa produca în europa ca un
zid chinez.Cu zâmbetul pe fata si eleganta sa domina în economia de piata europeana.

Dan a spus: (august 18th, 2025 at 23:28 )

Ce bine ar fi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie muncită după o revenire spectaculoasă și mai un pas până la locul 9

SCM Politehnica Timișoara a început cu dreptul seria cu CS Vâlcea 1924 ce conteză pentru turul cu numărul trei (clasarea pe locurile 9-10) al fazei playout din Liga Națională de Baschet Masculin. A fost un meci de luptă, cu un ritm bun și cu un final strâns în fața publicului timișorean. Și din nou cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie muncită după o revenire spectaculoasă și mai un pas până la locul 9
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Treizeci de elevi din România se pregătesc în domeniul tehnologiilor AI la Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) găzduiește, între 21 și 25 mai, tabăra Lotului Național de Inteligență Artificială, un program intensiv dedicat selecției și pregătirii celor mai buni elevi din țară în domeniul AI. Lotul reunește treizeci dintre cei mai performanți elevi din România, iar în urma probelor și workshopurilor organizate la Timișoara vor fi selectați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Treizeci de elevi din România se pregătesc în domeniul tehnologiilor AI la Universitatea de Vest Timișoara
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai spectaculoase colțuri ale României. Cu 65% din suprafață acoperită de munți și cu lacuri care oglindesc cerul în toate anotimpurile, zona Gărâna–Văliug–Trei Ape a devenit una dintre destinațiile preferate ale turiștilor care caută natură autentică și liniște. Nu e surprinzător că, an de an, tot mai mulți vizitatori...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) găzduiește, între 21 și 25 mai, tabăra Lotului Național de Inteligență Artificială, un program intensiv dedicat selecției și pregătirii celor mai buni elevi din țară în domeniul AI. Lotul reunește treizeci dintre cei mai performanți elevi din România, iar în urma probelor și workshopurilor organizate la Timișoara vor fi selectați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Treizeci de elevi din România se pregătesc în domeniul tehnologiilor AI la Universitatea de Vest Timișoara
Județul Caraș-Severin este unul dintre cele mai spectaculoase colțuri ale României. Cu 65% din suprafață acoperită de munți și cu lacuri care oglindesc cerul în toate anotimpurile, zona Gărâna–Văliug–Trei Ape a devenit una dintre destinațiile preferate ale turiștilor care caută natură autentică și liniște. Nu e surprinzător că, an de an, tot mai mulți vizitatori...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice România începe lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape
Nu trec decât câteva minute de la luarea de poziție a lui Alfred Simonis pe tema amenzii date de Garda de Mediu pentru bolovanii Primăriei și a venit prima reacție a conducerii municipalității. Viceprimarul Ruben Lațcău spune simplu: “Spațiul verde trebuie protejat”, prezentând mai multe imagini în care pe spațiul verde din jurul Castelului Huniade,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău ii răspunde instant lui Simonis. Îl acuză de distrugerea spațiului verde al orașului/Foto
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) va implementa un sistem inteligent de monitorizare video de ultimă generație. Acesta presupune dotarea mijloacelor de transport în comun cu 90 de camere video cu dublă lentilă (bifocale), echipate cu tehnologie bazată pe inteligență artificială (IA). Noul sistem va asigura monitorizarea simultană a exteriorului și interiorului vehiculelor, inclusive a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călătorii din mijloacele de transport în comun vor fi supravegheați cu 90 de camere, conduse de AI
Alfred Simonis, șeful PSD Timiș și al Consiliului Județean Timiș, reacționează la acuzațiile lansate joi de către primarul Dominic Fritz, de execuție politică la comandă, după un control al Gărzii de Mediu. Iar răspunsul nu este deloc unul cu mănuși, așa cum Simonis ne obișnuise în ultima perioadă în relația cu primarul, pe care îl...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După momentul “Garda de Mediu”, Simonis acuză conducerea Primăriei de victimizare
Cu toții în jurul mesei. De ping-pong! Având în vedere succesul de care s-a bucurat inițiativa de a pune la dispoziția studenților veniți la Biblioteca UPT o masă de tenis pentru relaxare în pauzele de învățare, în urmă cu doi ani a fost organizată prima ediție a Poli Ping Pong Challenge. Competiția s-a bucurat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții s-au relaxat la Poli Ping Pong Challenge, concurs a ajuns la cea de-a III-a ediție, la Biblioteca UPT
Începând cu data de 2 iunie, Primăria Timișoara pornește programul multianual de sterilizare gratuită a animalelor de companie. Prin acest demers se susține responsabilitatea față de animale și se reduce riscul abandonului. Programul este extins în acest an prin includerea pisicilor și devine accesibil tuturor timișorenilor, după eliminarea criteriului privind venitul proprietarilor. Mai mult, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează o nouă ediție a programului de sterilizări ale câinilor și pisicilor la Timișoara
Planul Urbanistic General, cel aflat în funcțiune din anul 2023, chiar dacă a fost contestat în instanță, urmează să fie actualizat. Primăria Timișoara a lansat o serie de întâlniri de lucru care vor sta la baza acestui proces de actualizare a Planului Urbanistic General (PUG), documentul care stabilește modul în care se va dezvolta orașul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea actualizarea PUG-ului aprobat în 2023, dar aflat în dispută în instanță
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.