Accident grav pe Alexandrescu. Un motociclist a murit!

Sâmbătă, în jurul orei 16:00, un telefon la 112 anunţa despre producerea unui accident rutier în Timișoara, pe str. Grigore Alexandrescu.

La locul evenimentului s-au deplasat şi pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD cu medic, precum și o ambulanță SAJ.

În accidentul rutier sunt implicate un autoturism și o motocicletă, rezultând o victimă. Motociclistul este în stare de inconștiență.

UPDATE

„Un bărbat de 57 de ani a condus un autoturism pe strada Grigore Alexandrescu dinspre strada Armoniei, iar, la un moment,  intrat în coliziune cu un motociclist de 35 de ani, care circula regulamentar pe strada Grigore Alexandrescu. În urma impactului a rezultat decesul motociclistului.

Bărbatul de 57 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite IPJ Timiş.

Foto: FB

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Politia zero prevenție. ZERO RADARE, se GONESTE agresiv peste tot a spus: (septembrie 21st, 2025 at 04:02 )

NESTINGHERIT din partea Politiei.
Pe cind vine odata DEMISIA/DEMITEREA șefilor de la RUTIERĂ ptr CARNAGIUL pe sosele datorat nepăsarii sau incompetentei in exercitarea functiei

Primaria lui Fritz iubeste CARNAGIUL a spus: (septembrie 21st, 2025 at 04:06 )

Lațcău șeful Comisiede Circulatie e ori INCOMPETENT ori NEPASATOR ori ambele…cind in oras e Vestul Salbatic pe bulevarde chiar prin fața IPJ, Spitalelor sau Prefecturii
Un imberb cu tupeu si rest nada, nimic
Se duce prin vizite oficiale straine doar la AHOPPING nu sa invete ceva

George a spus: (septembrie 21st, 2025 at 11:26 )

@Primaria, ești idiot din naștere sau ai devenit pe parcurs? Ce are Comisia de Circulație cu idioții de pe șosele? Pune mâna și citește care sunt atribuțiile Comisiei de Circulație. Asta în primul rând. În al doilea rând, poate ne explică onor Pulitia Română cum „Un bărbat de 57 de ani a condus un autoturism pe strada Grigore Alexandrescu dinspre strada Armoniei”. Strada Armoniei este dincolo de Calea Aradului, de unde începe Strada Grigore Alexandrescu. Presupun că ne dă punctul de plecare al autoturismului, nu ruta..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean

Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, un acord de colaborare cu primăria Timișoara pentru construirea unei parcări supraetajate în zona Spitalului Județean Timișoara. Acordul urmează unui circ mediatic, în care cele două părți implicate s-au împuns reciproc pe tema parcării, mai ales a locului unde aceasta trebuie ridicată. CJT a cerut un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz

Preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, continuă atacurile la adresa primarului Dominic Fritz, totodată preşedinte USR, de data aceasta pe marginea unui studiu privind numărul de turişti în Timişoara. Postare la care, precum idolul său Nicolae Robu, a şters cel puţin un comentariu. În trecut, Gaiţă a produs câteva atacuri şi la adresa lui Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ziua Timișoarei se va sărbători și prin trei zile cu… mult sport!

Sport Club Municipal  pune orașul în mișcare la Ziua Timișoarei. Bulevardul Nicolae Titulescu și Uszoda devin timp de trei zile cea mai mare zonă de sport urban din Timișoara. Traficul auto lasă loc competițiilor, demonstrațiilor sportive și activităților sportive dedicate întregii comunități. Timișorenii și vizitatorii sunt invitați să participe la activități sportive pentru toate vârstele,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei se va sărbători și prin trei zile cu… mult sport!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, un acord de colaborare cu primăria Timișoara pentru construirea unei parcări supraetajate în zona Spitalului Județean Timișoara. Acordul urmează unui circ mediatic, în care cele două părți implicate s-au împuns reciproc pe tema parcării, mai ales a locului unde aceasta trebuie ridicată. CJT a cerut un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean
Un număr de cinci oferte au fost depuse la licitația lansată de Primăria Timișoara pentru a doua componentă a complexului MultipleXity. Proiectul vizează reabilitarea clădirilor C3, C4 și C5 și reamenajarea curții fostului depou de tramvaie de pe bulevardul Take Ionescu, cu ajutorul fondurilor europene. Această parte a investiției vizează reabilitarea clădirilor adiacente halei principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru componenta a doua a MultipleXity a atras cinci oferte
Plenul Consiliului Județean Timiș a fost dominat, miercuri, de o dezbatere asupra votării aprobării unei decizii judecătorești prin care instituția este obligată să vândă un teren din parcul industrial pe care îl administrează către o societate care funcționa acolo cu activitate în domeniul panificației. Instanța ar fi cerut chiar ca decizia să fie votată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul privind vânzarea unui teren din Parcul Industrial Timișoara, decisă printr-o hotărâre judecătorească, a fost respins de consilierii județeni
Consilierii județeni au aprobat, miercuri, documentația care stabilește varianta finală a parteneriatului în cadrul căruia se va ridica noul Institut Regional de Oncologie Timișoara. Prin această documentație a fost stabilită partea de finanțare pe care CJT o va acoperi în cadrul acordului, dar este confirmată și finanțarea unității medicale. Lucrările efective ar urma să înceapă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a aprobat partea de finanțare care o va suporta în cadrul Institutului de Oncologie. Lucrările, demarate în septembrie
Cu prilejul evenimentelor organizate în cadrul Zilei Timișoarei – Timișoara City Celebration, desfășurate în perioada 31 iulie – 3 august 2026, Societatea de Transport Public Timișoara adaptează programul de transport public pentru a facilita deplasarea participanților. Astfel, în fiecare dintre cele patru seri, vor fi introduse curse suplimentare după ora 00 pe următoarele linii: 1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Programul de circulație al mijloacelor de transport în comun va fi prelungit cu ocazia Zilei Timișoarei
În dimineaţa zilei de miercuri, 29 iulie, s-a stins din viaţă fostul primar al comunei Giarmata, Gavril Roşianu. Acesta a condus destinele comunei din apropierea Timişoarei timp de 12 ani. Anunţul decesului fostul primar a fost făcut de Primăria Giarmata. “Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea la cele veșnice a domnului Gavril Roșian, fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit fostul primar al comunei Giarmata, Gavril Roşianu
Comisarii Gărzii de Mediu Timiș au efectuat un control pe șantierul stadionului aflat în lucru pe Calea Buziașului, ca urmare a sesizărilor formulate de cetățeni și apărute în presa locală privind modul de gestionare a deșeurilor. Ca urmare a verificărilor efectuate în teren au fost constatate o serie de neconformități. Deșeurile provenite din activitatea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul stadionului LEGO a fost amendat cu 50.000 de lei pentru neregulile de pe șantier, în urma unui control al Gărzii de Mediu Timiș
Lista șantierelor ample din Timișoara sporește din această săptămână cu încă unul. Municipalitatea timișoreană a semnat contractul pentru execuția lucrărilor în zona Piața Mocioni – Kuttel. Investiția municipalității prevede transformarea a peste 26.000 de metri pătrați într-un spațiu urban modern și mai verde, cu zone pietonale extinse, piste pentru biciclete, transport public prioritar și o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot începe lucrările de regenerare urbană a Pieței Mocioni. A fost semnat contractul de execuție
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.