Curtea Constituțională amână din nou decizia pe reforma pensiilor speciale ale magistraților. La mijloc tot Lia Savonea şi judecătorii numiţi de PSD

Curtea Constituţională amână pentru a patra oară decizia privind pensiile speciale ale magistraţilor pentru data de 11 februarie. Amânarea s-a produs tot din cauza judecătorilor numiţi de PSD şi a Liei Savonea.

După trei amânări succesive cauzate de boicotul judecătorilor numiţi de PSD, Curtea Constituțională trebuia să ia astăzi, în sfârşit, o decitzie provind reforma pensiilor apeciale ale magistarţilor. Nu s-a întâmplat însă, o nouă şedinţă fiind programată pentru data de 11 februarie. S-a întâmplat după ce, cu doar o zi înainte, Înalta Curte condusă de Lia Savonea trimis la CCR o expertiză legată de impactul reformei pensiilor magistraților. Documentul transmis de Înalta Curte fusese cerut de cei patru judecători numiţi de PSD care au boicotat de două ori în decembrie adoptarea unei decizii a CCR pe reforma pensiilor special.

„Având în vederea cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, precum și a documentelor depuse de autorul sesizării în data de 15 ianuarie 2026 (expertiză contabilă extrajudiciară pro causa) și a unor prevederi legale incidente (art.211 alin.(6) din Legea nr.303/2022), în temeiul dispozițiilor art.57 și art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, Curtea Constituțională a decis amânarea pronunțării asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu pentru data de 11 februarie 2026”, se arată în comunicatul transmis de Biroul de presă al Curții Constituționale.

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (ianuarie 16th, 2026 at 11:19 )

Vai de capul nostru,o mînă de persoane blochează o țară întreagă probabil vom mai avea ceva surprize anul acesta.

Mumulenka a spus: (ianuarie 17th, 2026 at 03:55 )

Curios, niciun chițăit de la șobolanii „suveranității” cu Rusia. Nimic. Zero. Nicio înjurătură spre Ciolacu sau PSD care a legitimat mizeria asta. Ghiciți de ce? Că aici nu mai pot sa zică șapte clase că „USR e e vină”. De aia.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Galoşii” PSD-işti şi “fief-ul” USR. Replici acide între Dominic Fritz și Alfred Simonis

Un nou conflict politic este pe cale să înceapă în Timișoara, de această dată între principalii doi lideri ai administrației locale, Dominic Fritz și Alfred Simonis. La mijloc ar fi o discuție purtată între PSD-iști și apărută, sub formă de text, pe un post de televiziune. În acel text, șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Galoşii” PSD-işti şi “fief-ul” USR. Replici acide între Dominic Fritz și Alfred Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai multă putere sub panou! Jucător de 2,07 metri pentru SCM Politehnica Timișoara

Transfer nou la echipa de baschet. Njekos Sikiras (27 de ani, 2,07 metri) se alătură lotului echipei SCM Politehnica Timișoara pentru sezonul 2026-2027. Noul jucător evoluează pe pozițiile 4 și 5 și are convocări în naționala de seniori a Bosniei-Herțegovina, țară cu care a fost campion european de juniori la categoria de vârstă U16 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multă putere sub panou! Jucător de 2,07 metri pentru SCM Politehnica Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Şi asociațiile de proprietari au intrat în vizorul Poliţiei Locale. 158 sancțiuni aplicate pentru diverse locruri

Polițiștii locali au aplicat 158 sancțiuni contravenționale, unor asociaţii de proprietari, valoarea lor ridicându-se la 172.200 lei. Sacţiunile au fost date pentru clădiri degradate, nemenținerea curățeniei sau lucrări fără autorizație. Polițiștii locali acționează pentru respectarea prevederilor legale atât de către persoanele fizice, cât și de către cele juridice, din această ultimă categorie făcând parte și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi asociațiile de proprietari au intrat în vizorul Poliţiei Locale. 158 sancțiuni aplicate pentru diverse locruri
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ce spui de un weekend în care găsești, în același loc, activități pentru întreaga familie? Filme în aer liber, activități interactive pentru cei mici, dar și o atmosferă plină de emoție la difuzarea meciurilor din Campionatul Mondial de Fotbal, toate într-un singur loc, la Iulius Town. Mai mult, weekendul acesta te bucuri de surprize la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un weekend cât un festival, la Iulius Town: filme în aer liber, meciuri de fotbal și campanie fulger cu premii
În urma dezbaterii furtunoase de joi seara, pe tema mutării sălilor de jocuri de noroc pe strada Sulina, Alfred Simonis, șeful CJT, propune o alternativă la acest proiect. Este un teren de cinci hectare lângă Centura Nord de ocolire a Timișoarei, astfel vor fi scoasă din oraș acest tip de distracție. Alfred Simonis le da...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Soluție alternativă de la Consiliul Județean Timiș pentru Primăria Timișoara. Cinci hectare în afara orașului pentru păcănele
Municipalitatea timișoreană a semnat contractul pentru execuția lucrărilor la viitoarea linie de tramvai care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul. Investiția va extinde rețeaua de transport public cu peste 1,3 kilometri de linie dublă de tramvai și va crea o legătură directă între Gara de Nord, Pasajul Solventul și Calea Bogdăneștilor....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru realizarea noii linii de tramvai de pe strada Gării
Polițiștii locali au aplicat 158 sancțiuni contravenționale, unor asociaţii de proprietari, valoarea lor ridicându-se la 172.200 lei. Sacţiunile au fost date pentru clădiri degradate, nemenținerea curățeniei sau lucrări fără autorizație. Polițiștii locali acționează pentru respectarea prevederilor legale atât de către persoanele fizice, cât și de către cele juridice, din această ultimă categorie făcând parte și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi asociațiile de proprietari au intrat în vizorul Poliţiei Locale. 158 sancțiuni aplicate pentru diverse locruri
În prima lună a programului de sterilizare gratuită a animalelor de companie, realizat de un număr de 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului, reamintește primăria. În total, au fost sterilizați 19 câini și 25...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prin programul derulat de municipalitate au fost sterilizați gratuit peste 40 de câini și pisici
Un nou conflict politic este pe cale să înceapă în Timișoara, de această dată între principalii doi lideri ai administrației locale, Dominic Fritz și Alfred Simonis. La mijloc ar fi o discuție purtată între PSD-iști și apărută, sub formă de text, pe un post de televiziune. În acel text, șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Galoşii” PSD-işti şi “fief-ul” USR. Replici acide între Dominic Fritz și Alfred Simonis
Sala de Atletism „Ioan Soter” din București a găzduit săptămâna aceasta Finala Campionatului Național U20 la haltere, o competiție unde sportivele din întreaga țară și-au măsurat forțele. Printre remarcatele ediției s-a numărat sportiva legitimată la CSM Timișoara, Andreea Gogan, care a reușit o evoluție entuziasmantă în limitele categoriei 53 kg, una foarte puternică în România,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță de top pentru CSM Timișoara: Andreea Gogan, dublă medaliată cu bronz la Naționalele U20 de haltere, la doar 16 ani
Operațiunile de reabilitare și consolidare efectuate pe DN 59B, între Deta și Cruceni avansează. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 – km 75), echipele antreprenorului PORR Construct au finalizat așternerea stratului de legătură, au început execuția marcajului rutier provizoriu, amenajarea acceselor la proprietăți, a acostamentelor și înlocuirea capacelor de la căminele de canalizare. Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările executate pe drumul dintre Deta și Cruceni/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.