A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea zonei Piața Traian, investiţie de 34 de milioane de euro

Lucrările megaproiectului de transformare a zonei Piața Traian pot începe, după ce Primăria Timișoara a semnat contractul. Investiția municipalității, un total de 34 de milioane de euro, o bună parte fonduri europene nerambursabile, va contribui la revitalizarea cartierului Fabric și transformarea acestuia în al doilea centru al Timișoarei, investiția efectivă urmând să debuteze luna viitoare.

Primăria Timișoara anunță că va organiza o întâlnire cu comunitatea locală pentru a prezenta etapele șantierului. Precedentele astfel de întâlniri nu au fost, întotdeauna, cordiale, între reprezentanții administrației și cei care locuiesc acolo având loc discuții aprinse pe acest proiect. Lucrările se vor desfășura etapizat, pentru a minimiza impactul asupra locuitorilor și afacerilor din cartier, și vizează reabilitarea unui spațiu public de aproximativ 60.000 mp.

Proiectul municipalității include refacerea străzilor degradate, înlocuirea liniilor de tramvai și a rețelelor edilitare vechi, dar și extinderea suprafețelor verzi prin plantarea a 355 de arbori noi.

„După mai multe contestații, avem în sfârșit contract semnat și ne putem apuca de șantier. Regenerarea zonei Traian e un proiect foarte așteptat de timișoreni. Este cel mai ambițios proiect de regenerare urbană al Timișoarei. Intervenim pe o suprafață de 6 hectare de spațiu public: străzi, piețe, unde păstrăm identitatea istorică a zonei, dar o aducem prin calitatea intervențiilor în secolul XXI. Sunt încrezător că la finalul proiectului, Timișoara va avea în zona Traian un al doilea centru al orașului, cu spațiu public de calitate, viu și modern, care pune în valoare frumusețea istorică a cartierului”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Lucrările de regenerare urbană vor viza mai multe artere: Bulevardul 3 August 1919 (parțial), Strada Ion Luca Caragiale, Strada Dr. Gheorghe Marinescu, Episcop Joseph Lonovici, Strada Rabin Dr. Ernest Neumann (fostă Str. Episcop Joseph Nischbach), Strada Dacilor, Strada Ștefan cel Mare (parțial), Strada Anton Pann, Strada Titel Petrescu, Strada Costache Negruzzi (parțial), Strada Petre Ispirescu, Strada Ecaterina Teodoroiu (parțial), Strada Zăvoi și Strada Ion Mihalache.

Lucrările se estimează că vor dura doi ani. Executant este asocierea PORR Construct SRL și Electroechipament Industrial SRL, iar valoarea contractului de execuție se ridică la 109,5 milioane lei (fără TVA). Valoarea totală a investiției este de 34 de milioane de euro, din care peste 14 milioane de euro sunt fonduri europene nerambursabile acordate prin Programul Regional Vest 2021-2027.

Pentru a ne demonstra puterea tehnologiei moderne, primarul Dominic Fritz a arătat cum a semnat, digital, doar cu un telefon, contractul pentru Piața Traian.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Alexander a spus: (februarie 26th, 2026 at 13:17 )

Alta minciună de 2 ani tot începe regenerarea și nimic vorbe goale 😂😂😂

Eugen a spus: (februarie 26th, 2026 at 17:54 )

Pe cei care locioesc din zonă i-a informat cineva că urmează să fie obligați să renunțe la mașini? Nu de alta dar zona trebuie să fie pentru oameni, nu turism sau alte invenții de genul.

Wanda89 a spus: (februarie 26th, 2026 at 19:24 )

„Primăria Timișoara anunță că va organiza o întâlnire cu comunitatea locală pentru a prezenta etapele șantierului.”
Anunț imbecil, Primăria Timișoara trebuie, dacă are o minimă decență, să prezinte tuturor timișorenilor, cât mai rapid, prin mass media, acele etape ale șantierului. Piața Traian este un nod important de trafic (și auto, tramvaie sau și de haine vechi și cocaină – gurile rele etc.) Eu aș vrea să știu, din timp, care e planificarea cu „înlocuirea liniilor de tramvai”. Liniile 1, 2, 4, 5 și 6 trec prin Piața Traian. Practic, toată circulația pe șine ar putea fi întreruptă de la Piața 700 spre estul Timișoarei. Care-s etapele?!!

Dan a spus: (februarie 26th, 2026 at 21:55 )

Excelent, avem nevoie de asa ceva. Ne va dezvolta zona si orasul.Succes cu implementarea

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR

Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți

Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.