Jumătate de oră au avut nevoie o mână de cetățeni pentru a bifa trecerea de dezbaterea publică cerută de lege pentru a se putea trece la supunerea la vot a bugetului Timișoarei. Actiunea a avut loc joi, la numai o zi de la anunțarea proiectului. Așadar, am avut o dezbatere publică extrem de simplă și fără tensiune, precum în alți ani.
Problemele ridicate, nu solicitări de amendamente bugetare, au primit răspunsuri rapide din partea viceprimarului Paula Romocean și a city-managerului, Matei Creiveanu, aceasta a fost rețeta dezbaterii. În fapt, au fost câteva întrebări pe teme administrative și de solicitări de mai bine pentru unele zone mai puțin norocoase din oraș.
Petru Olariu, șeful Federației Asociațiilor de Proprietari din Timișoara a avut parte de cel mai generos timp alocat, el a transmis cererile cetățenilor din câteva zone din oraș, solicitând soluții pentru rezolvarea problemelor.
Un cetățean a cerut, în numele a peste 300 de proprietari de pe 12 străzi din Ciarda Rosie, ajutorul Primăriei pentru realizarea unor minime amenajări acolo, cel mai dorit lucru fiind o zonă de joacă. Viceprimarul Romocean a răspuns că nu se poate face totul deodată și că trebuie să ne educăm ca și consumatori ai industriei imobiliare, spunând ca atunci când s-au făcut PUZ – uri nu s-a realizat și partea de infrastructură. Din fericire, cetățeanul care a ridicat problema a fost extrem de calm și discuția a fost una liniștită.
Un alt cetățean a cerut câteva detalii despre proiectele viitoare ale municipalității. De asemenea, într-un demers inedit a propus pentru parcul amenajat “grosier” pe un teren primit de la Ministerul Apărării pe strada Grigore Alexandrescu, voluntariat din partea cetățenilor pentru întreținerea zonei.
Consilierul local Ilie Sârbu a ridicat problema spațiilor de apărare civilă din oraș, dar și cea a unor spatii de cazare pentru oameni în cazul unor situații de urgență, propunând ceva de genul folosirii acelor buncăre în acest scop.
Deci, în total o jumătate de oră de discuții relativ amicale, fără propuneri de modificare prea dură a alocărilor bugetare și dezbaterea proiectului a fost dusă la bun sfârșit, pentru a se respecta legislația.










































Comentarii prin facebook