Gunoiul din Timiș va ajunge (și) în Mehedinți. Lucrările la celula 3 de la Ghizela, în grafic

deponeu ghizela

deponeu ghizela

Cantitatea semnificativă de deșeuri generate de Timiș, la pachet cu lipsa unui spațiu de depozitare a acestora pe plan local, i-au făcut pe cei de la Consiliul Județean Timiș să caute soluții unde nu ne-am fi așteptat. ”Porția” de depozitare de la Arad a fost acoperită, Hunedoara e aproape, dar s-a discutat despre o extindere a cantității acceptate, și tot nu e destul. Soluția găsită: deponeul județului Mehedinți!

Discuțiile referitoare la situația deponeului de șa Ghizela, purtate în plenul CJT, au adus în prim plan problemele tot mai mari pe care Timișul le are cu găsirea unui lo legal unde să fie duse gunoaiele. Alfred Simonis a anunțat că momentan a fost găsită o soluție. El fusese întrebat de ce a fost nevoie de o asemenea extindere a acordurilor existente, dacă s-a estimat greșit cantitatea de gunoi produs de Timiș. Întârzierea demarării lucrărilor la celula 3 au dus la probleme.

”Nu s-a estimat greșit, e un subiect pe care l-am tot discutat. Cantitatea de deșeuri pe care județul Timiș o produce la nivelul unui an de zile este de aproximativ 200.000 de tone. Inițial, procedura de licitație a început undeva în toamna anului trecut. În mod normal trebuia într-o lună două să fie ar trebui contractul a fost contestație, a fost decizia de CNSC, s-a întârziat câteva luni de zile începerea efectivă a lucrărilor, chestiune care s a întâmplat de abia anul acesta în primăvară. prin urmare toate acele luni pierdute în proceduri și în birocrație în litigii evident că ne-au făcut să întârziem efectiv data de recepționare a lucrării pentru că ea nu putea să fie începută. Ideal ar fi fost așa cum scrie în legislație ca o nouă groapă de gunoi să fie construită atunci când vechea groapă ajunge la 75% grad de umplere. Ori noi am început această groapă după ce, cu dificultate, am constatat mai ales nu atât noi, cât mai ales instituțiile statului, la presiunea noastră, prin adresa pe care le-am făcut-o și prin studii care au relevat foarte clar gradul de umplere al celulei numărul 2 al gropii de gunoi (n.r. de la Ghizela) că eram la 104%. deci noi eram mult peste 75%, undeva la începutul anului 2024”, a spus Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.

Soluția găsită înseamnă un act adițional cu cei de la Hunedoara, care vor accepta mai mult gunoi din Timiș la groapa lor de gunoi, dar mai ales un nou acord, cu cei de la Drobeta Turnu Severin, pentru a duce acolo o parte din deșeuri.

Eu pot să vă spun că suntem în grafic cu construcția la celulă. Am știut de la început, că în măsura în care nu începe groapa efectiv în noiembrie, când ne-am propus noi, va trebui să suplimentăm cantitatea depozitată. Pe lângă cele 35.000 de tone, pe care le am depozitat la Arad, și am epuizat deja cantitatea depozitată la Arad, acolo nu s-a suplimentat, pe lângă cele 65.000 de tone pe care le-am aprobat inițial la Hunedoara și cu această suplimentare de 20.000, tot la Hunedoara, avem un nou contract cu județul Mehedinți, care ne-a permis un timp să transferăm deșeurile și la Mehedinți, până când vom finaliza celula noastră. N-avem decât două soluții oameni buni, să lăsăm gunoiul pe stradă sau să-l luăm să-l ducem acolo unde putem să-l ducem, la Arad în primă fază, la Hunedoara încă, și la Mehedinți, evident cu costuri mai mari de transport. Că una e să mergi până la Ghizela, la 50 de km, și alta e să mergi până la Drobeta 200 de km. Din păcate, incompetența unora și încălcarea legii altora a făcut să fim în situația în care am constatat peste noapte că groapa e plină și se mai poate depozita în ea. O groapă de gunoi nu se construiește în trei zile, asta e situația, facem toate eforturile ca toate deșeurile din acest județ, inclusiv din municipiul Timișoara să se ducă undeva la depozitare, să nu rămână pe stradă”,a mai spus Simonis.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

dan a spus: (iunie 10th, 2026 at 14:18 )

Succes cu acest demers

Daniel a spus: (iunie 10th, 2026 at 16:03 )

Povești vânătorești pe care nu le mai crede nimeni. În celula de la Ghizela se putea depozita mai mult, dar probabil că era nevoie de un “deal” încheiat rapid și între timp să crească costurile cu colectarea gunoiului, pentru ca apoi, la aceste prețuri, baronul local să își poată trage dijma, că palatele cu cheltuială se țin.

Bauauau a spus: (iunie 10th, 2026 at 23:28 )

Unde se duce ,se sortează si se reciclează tot conținutul pubelelor galbene ?
Bănuiesc ca se transportă tot la Ghizela , dar poate ma înșel .
Daca se întâmplă așa, nu mă mir ca se umple repede groapa de gunoi.
Cred ca activitatea de reciclare in țara noastră e o gluma proastă, doar aparențele contează.
Sper sa greșesc cu această afirmație.

Nero a spus: (iunie 11th, 2026 at 00:58 )

Ai dreptate Daniel, bau bauri de Buftea, ca noi fraierii din Timișoara, Buzias, sa plătim facturi duble fata de alte localități din alte județe. Vina si-o dau unii altora, fraierul de cetățean e bun de plată

Dăncău Corneliu a spus: (iunie 12th, 2026 at 08:21 )

Bă mârlanilor!
Noi vă trimitem forță de muncă calificată, cei mai deștepți copii de la noi să vă dezvoltați , copii care plătesc acolo taxe, impozite, iar voi ne trimiteți gunoi?
Nu e corect!
Corect ar fi un deal: să și primim ceva.
Propun la fiecare mașină cu gunoi să trimiteți și o curvă, că impresari avem noi aici.
Să ne alegem și noi cu ceva.

Raul a spus: (iunie 12th, 2026 at 16:54 )

Foarte bine ca atâta forță calificata care a venit și mai plătesc taxe locale avem de ne-am saturat, acuma va trimitem puțina mizerie făcută de forță calificata sa o păstrați ca sunt goale orașele de acolo.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită

La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține activ inițiativele care creează punți reale între mediul academic și cel de business. În acest context, are loc prima ediție a proiectului „Noaptea Companiilor” care se va desfășura la Timișoara, în cadrul căruia UVT are rol de partener educațional. Evenimentul va avea loc în data de 5 noiembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Una dintre cele mai așteptate investiții care va fi ridicată cu fondurile Consiliului Județean Timiș, cladirea care va ocupa terenul actualei parcări publice pe care o deține în zona zero a Timișoarei, a intrat în licitație publică. Vă fi o clădire multifuncțională, cu on arhitectură deosebită, spune Alfred Simonis, președintele CJT. “Facem primul pas pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a lansat licitația pentru clădirea ce va fi ridicată în parcarea din centrul Timișoarei
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține activ inițiativele care creează punți reale între mediul academic și cel de business. În acest context, are loc prima ediție a proiectului „Noaptea Companiilor” care se va desfășura la Timișoara, în cadrul căruia UVT are rol de partener educațional. Evenimentul va avea loc în data de 5 noiembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara
Constructorii firmei turce care se ocupă de realizarea Centurii Vest continuă lucrările la proiectul de infrastructură. La 3 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, stadiul fizic estimat de antreprenor este de 13%. Activitatea se desfășoară pe mai multe fronturi. La terasamente continuă realizarea umpluturilor și stabilizarea terenului, iar la podețe sunt în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest a ajuns la 13 procente din total, la trei luni de la pornirea lucrarilor/FOTO
Există locuri în care trecutul continuă să respire prin oameni, prin lumină și prin memoria pământului. Sanctuarul Neolitic de la Parța este unul dintre aceste locuri rare, unde soarele nu este doar un astru, ci un simbol al vieții, al speranței și al legăturii profunde dintre om și natură. Pe 12 septembrie 2026, județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul devine gazda unei noi ediții a Sunscape Festival – o celebrare a luminii, a apartenenței și a bucuriei la Sanctuarul Neolitic de la Parța
Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
În perioada 3–9 august 2026, polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ROADPOL SPEED, pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive și creșterea siguranței pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 808 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză, valoarea totală a amenzilor fiind de 701.948 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 94...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vara se numără vitezomanii! Număr mare de amenzi date celor care calcă prea tare accelerația
Primăria Timişoara anunţă că a fost turnat și ultimul strat de asfalt pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre Cetății și Circumvalațiunii. Totodată, echipele Societăţii Drumuri Municipale (SDM) au finalizat reparațiile la carosabil. Următoarea şi ultima etapă o reprezintă realizarea marcajele rutiere. Muncipalitatea anunţă că tot astăzi finalizează și lucrările la trotuare pe această porțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de modernizare de pe Calea Bogdăneștilor intră în etapa finală
Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
La inițiativa S.C.M. Timișoara, Teatrul Național din Timișoara și clubul sportiv au început, în premieră, un exercițiu al colaborării, din dorința de a oferi comunității o platformă de întâlnire, dialog și evoluție. Aparent acționând în sfere distincte de interes, cele două instituții gravitează în jurul unui numitor comun: performanța. În egală măsură, atât teatrul, cât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Teatrul Național Timișoara și Sport Club Municipal, colaborare inedită
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a violat o adolescentă de 16 ani. Fapta s-ar fi petrecut la începutul acestei luni în apropierea localității Făget, județul Timiș. Conform anchetatorilor, victima și agresorul s-au întâlnit în cursul zilei de 3 august 2026. Tânărul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr de 19 ani, arestat preventiv după ce ar fi violat o minoră într-o zonă izolată din apropierea Făgetului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.