Petrișor Peiu este numărul doi din partidul AUR. A fost omul care a blocat prin insistențele sale votarea guvernului Veștea, ceea ce îi dă o aură de putere și de strateg al formațiunii. Nu puțin lucru pentru un partid considerat de extremă dreapta, Peiu a echilibrat puțin discursul AUR, ceea ce l-a făcut să devină un element decent de negociere în raport cu restul clasei politice.
Pentru cei care au văzut numai mizerie în jurul său, Peiu a încercat să arate că partidul are și oextremisti, guvernareameni mai spălați. A fost demnitar al statului, al Sistemului cu care luptă acuma, și cine mai știe din ce instituții de forță a activat în trecutul său. Nu cu mult timp în urmă îi citeam cu interes analizele economice – multe dintre ele pertinente, după priceperea mea – în ziarul online Hotnews.
Acest Petrișor Peiu, mai spălat, mai uscat pentru nivelul AUR, a postat zilele trecute pe Facebook că, în prima zi de guvernare, AUR va desecretiza chestia cu vaccinurile, problemele iscate în jurul unor proiecte energetice, dar și documentele care arată sumele cu care România ajută alte state. Omul n-a zis că condamnă acest ajutor dat de România Republicii Moldova sau Ucrainei, dar mergând pe narativul prorus cu „să nu mai dăm noi bani altora, când copiii noștri mor de foame”, această cerere vine ca o condamnare a gestului făcut de România în raport cu două țări vecine asaltate de războiul direct sau hibrid de la graniță.
Publicarea acestor ajutoare, fără condamnarea gestului de a susține Republica Moldova și Ucraina, n-ar fi nimic anormal, dar mă tem că mesajul nu viza transparența, ci înfierarea ideii de a ajuta pe cineva aflat în mari greutăți, mult mai mari ca ale noastre. Pentru că nu e prost, Petrișor Peiu știe că AfD, extremiștii din Germania, dreapta din Franța sau Italia, ca să amintesc doar de cele mai puternice economiii donatoare la bugetul UE, au același discurs. Și ei vor să știe, și probabil știu, că Germania, cel mai mai contributor, a pus la buzunarul comun aproape 34 miliarde și a recuperat 14. Și acolo lumea e indignată că din salariilor lor se iau bani pentru a ajuta România lui Petrișor Peiu.
Dacă îl întrebi, Petrișor Peiu nu e împotriva UE, ba chiar ar putea fi un om bun de trimis la Bruxelles încă din prima zi a venirii la putere a AUR. Cu siguranță, Petrișor Peiu nu va refuza banii europeni pentru România, dar va insista pentru liniștea cetățenilor germani, franzezi, olandezi, italieni, spanioli sau belgieni, să se strige în gura mare de câți bani se bucură România din taxele recoltate de la aceștia. Neîndoielnic, va merge să discute cu comisarii pentru implementarea jaloanelor impuse de UE în cadrul unor programe de finanțare și una va mânca la București, iar alta va mesteca la Bruxelles.
Poate că va participa și la reuniunea extremei drepte europene și le va da dreptate colegilor naționaliști de acolo că partidele lor trebuie să militeze în țară pentru ca populația să nu mai susțină acest gen de ajutor paneuropean, ci să se împrumute pentru a acoperi de diferența de bani la costuri imense. Apoi va veni acasă și va anunța electoratul că România e „neatârnată”, dar cu demnitate se va duce la creditori pentru bani scumpi, iar țara va crește și prin aportul AUR procentul îndatorării externe, pulverizând modelul cu Ceaușescu care a făcut ca țara să nu mai aibă datorii.
Cu toții sperăm ca AUR să spulbere și temerea că sub acest partid „patriot” vom și trăi la fel de „bine” ca pe vremea marelui conducător comunist.












































Comentarii prin facebook