Author Archives: Marcel Hoster

La Margina e tot mai mult de lucru. DRDP Timișoara nu mai recomandă prudență, ci să circulați prin altă parte

Lucrările desfășurate la drumul național din zona Margina, care ține loc de tronson lipsă de A1 (Margina – Holdea), continuă, iar Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara face recomandări de circulație dacă aveți drum pe acolo. Iar recomandările înseamnă să mergeți mai bine pe alte drumuri. Astfel, dacă aveți drum pe ruta Nădlac – Deva

salariu

Salariul mediu din Timiș a depășit în martie pragul de 6.000 de lei pe angajat, cel puțin în datele oficiale

Luna martie a fost una excelentă pentru salariații din Timiș. Cel puțin asta ne spun datele statistice oficiale, conform cărora salariul mediu net a fost pentru luna amintită de 6.240 de lei pentru un angajat. Este pentru prima dată în acest an când acest prag a fost depășit, suprinzătoare este creșterea față de luna precedentă,

La UVT se lansează un masterat de psihologie cu diplomă dublă Timișoara – Torino

Începând din anul universitar 2025-2026, Facultatea De Sociologie si Psihologie a Universității de Vest din Timișoara (UVT), în cadrul masteratului de Psihologie Clinică si Psihoterapie, organizează, în colaborare cu Facultatea de Psihologie a Universității din Torino (UNITO), un nou program de studii masterale cu diplomă dublă. Între Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea degli Studi di Torino

craft

CCIAT începe înscrierile pentru a treia serie a cursului Gratuit de Marketing Online

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia grupă a cursului gratuit de Marketing Online, care se va desfășura în perioada septembrie – octombrie 2025, în format hibrid (fizic și online), cu o durată de 80 de ore (40 ore teorie și 40 ore practică). Cursul se derulează în

Absolvenții de liceu, promoția 2025, pot beneficia de sprijin financiar și de consiliere din partea AJOFM

Absolvenții care se înregistrează în termen de 60 de zile de la absolvire, la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă din raza domiciliului, în vederea medierii pentru încadrarea în muncă pot beneficia de sprijinul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș. Absolvenții de liceu promoția 2025 se pot prezenta pentru înregistrare ca persoane

UVT a realizat un ghid de completare online a participării la admitere

Universitatea de Vest Timișoara oferă celor interesați un ghid prin care să se realizeze înscrierea online la facultăți. În anul 2025, la UVT, procesul de admitere pentru studiile universitare de licență se desfășoară în două sesiuni distincte, în perioadele mai-iulie, respectiv august-septembrie. Fiecare facultate a UVT își stabilește propriul calendar cu toate etapele procesului de

Festivaulul Păturatei pe Crumpi de la Ciacova e gata să înceapă. Sâmbătă sunteți așteptați la eveniment

Sâmbătă, 14 iunie 2025, la ora 12.00, în Piața Cetății din Ciacova începe Festivalul tradițiilor culinare bănățene, un eveniment dedicat uneia dintre cele mai surprinzătoare și emblematice rețete ale regiunii: păturata pe crumpi. Vorbim despre un preparat pe atât de simplu, dar complicat de făcut, cu rădăcini adânci în memoria gustului colectiv din Banatul de pustă.

În 2025 avem o nouă versiune, proprie timișoreană, pentru bugetarea participativă

Municipalitatea timișoreană a lansat o nouă viziune cu totul unică a ceea ce ar fi ideea de bugetare participativă. Selecția e atât de cuprinzătoare încât acum se va putea alege după propria dorință doar proiecte legate de liceele din oraș, iar votanții vor fi exclusiv elevii acestora. Decizia unui asemenea buget participativ este motivată de

Visit Timișoara a realizat strategia de turism a orașului. Au răspuns anchetei 20 de actori din societate și populația municipiului/FOTO

Un număr de 20 de interviuri cu actori importanți din diferite domenii ale societății, la care se adaugă mai multe chestionare completate de cetățenii simpli au stat la baza întocmirii primei părți a strategiei de turism a Timișoarei. Proiectul este derulat de organizația Visit Timișoara, cu o echipă internațională de experți de la Toposophy. Această

Pistă de biciclete din Timișoara

Primăria face 1,2 kilometri de pistă de biciclete dublă pe strada Cosminului

Primăria Timișoara va adăuga 1,2 kilometri noi de pistă de biciclete la zestrea deja existentă a orașului. Amenajarea a venit în urma unui proiect de bugetare participativă, fiind ales din lista de propuneri lansată de municipalitate și votat de cetățeni, pe strada Cosminului. În prezent, bicicliștii sunt nevoiți să utilizeze Strada Salcâmilor, cu trafic periculos

CCIA Timiș organizează un seminar de informare privind Planul Strategic PAC 2023-2027

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 5 Vest organizează în data de 24 iunie 2025, ora 11.00, în Sala BANAT a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT, seminarul de informare privind oportunitățile de finanțare oferite în 2025 prin Planul Strategic PAC 2023-2027. Seminarul se adresează

Primăria Timișoara dă un milion de lei pentru diferite proiecte cinematografice desfășurate în oraș

Un milion de lei iau, prin Centrul de Proiecte Timișoara, drumul finanțări a tot felul de proiecte de prezentări cinematografice, care să ofere publicului din orașul de pe Bega o alternativă la producțiile prezentate în mod clasic pe ecranele Timișoarei. Au fost susținute 12 inițiative din domeniul cinematografiei, prin prima sesiune a programului „Timișoara –

Universitatea de Vest va oferi, împreună cu University of London, un program de MBA

Universitatea de Vest Timișoara, prin Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor va oferi celor interesați o oportunitate unică, de a urma un program MBA – Masterat în Administrarea Afacerilor. Acesta va fi organizat în cadrul parteneriatului dintre Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și University of West London (UWL). Noul program de masterat

Cartea electronică de identitate are peste o mie de solicitări depuse la Timișoara

Timișorenii se dovedesc extrem de interesați de noile cărți electronice de identitate. De la introducerea posibilității de obținere în Timiș a documentului, 1.076 de solicitari pentru noua Carte Electronică de Identitate depuse.  Dintre cererile depuse, aproape 900 au fost deja soluționate. CEI este eliberată gratuit, în limita fondurilor disponibile prin Planul Național de Redresare și

UVT a lansat un joc video educațional dedicat dezvoltării durabile în România

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat jocul „REGEN:17”, un joc video educațional dezvoltat integral de studenți UVT, relizat printr-un demers interdisciplinar unic în mediul academic românesc. Inițiativa reprezintă un proiect pilot ce valorifică rezultatele cercetării și creativitatea studenților pentru a aduce temele sustenabilității mai aproape de publicul larg, într-un format accesibil, atractiv și interactiv.

Destinație inedită de weekend: Teatru în șură și cină în Grădina cu Trandafiri de Curtea/FOTO

Cei interesați de un sfârșit de săptămână diferit, dar interesanți sunt așteptați la Curtea, în satul cu plantație de trandafiri din Țara Făgetului, Timiș. De această dată, brunch-ul va fi înlocuit de o cină urmată de un spectacol de teatru în șura gazdelor, un spectacol în premieră pus în scenă de Teatru Basca, ce va

Aproape opt kilometri de cale ferată au fost finalizați între Lugoj și Timișoara Est/VIDEO

Un nou tronson de cale ferată modernizată a fost dat în folosință pe lotul 2, Lugoj – Timișoara Est. Sunt 7,6 km de linie nouă modernizată, situați între km 525+100 – 531+800, inclusiv liniile 3 și 4 din stația Belinț, iar pentru realizare au avut loc ample lucrări de infrastructură, suprastructură și instalații. Totodată a

Investiția la baza sportivă Mircea cel Bătrân a ajuns la 70% din total/FOTO

Baza sportivă de pe strada Mircea cel Bătrân este tot mai aproape de finalizare a procesului de reabilitare. Baza sportivă a municipalității este realizată în proporție de aproximativ 70% și va fi deschisă în toamna acestui an. Gazonul a fost montat și urmează să fie trasate marcajele, iar instalația de nocturnă este deja funcțională. Pe

Dedeman va investi 85 de milioane de euro într-un centru logistic regional în Timişoara

Una dintre cele mai puternice companii din domeniul bricolajului va ridica la intrarea în Timișoara, pe un teren din Calea Aradului și viitoarea centură de Vest, un nou centru logistic regional. Proiectul este unul de o valoare foarte mare, urmând să fie realizat în mai multe etape. Consiliul Local Timișoara a aprobat marți Planul Urbanistic

Întreg ansamblul de la Sinagoga din Fabric va fi transformat în spațiu pentru cultură și comunitate

Specialiștii au analizat și au decis modul în care Sinagoga din Fabric va fi transformată. Principala concluzie trasă de cei de la Primăria Municipiului Timișoara, care au lucrat în parteneriat cu World Monuments Fund, a fost că întregul ansamblu – Sinagogă, casă de rugăciuni și curte interioară – trebuie pus în valoare, cu respectarea identității

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.