Pe vremuri, la fotbal, ultimului apărător din faţa portarului i se spunea măturător. Era o traducere din limba engleză unde acestui post i se spune sweeper şi acum. Ulterior, în limba română s-a trecut la termenul de libero. Postul este însă istorie fiindcă de pe la mijlocul spre finalul anilor 90 nu se mai joacă…
Comunele Gottlob şi Niţchidorf scapă de restricţii
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a aprobat o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș, anexe întocmite pe baza ratei de infectare pe ultimele 14 zile. În cadrul ședinței de astăzi s-a procedat la reevaluarea la 14 zile a localităților la care expiră…
Cât îi costă pe români candidatura lui Ludovic Orban la şefia PNL. Sau scopul care nu scuză mijloacele
După pandemia de coronavirus, care încă nu a trecut, în pofida „marii eliberări” din weekend-ul trecut, o altă mare problemă face ca revenirea la o oarecare normalitate să fie amânată. Şi mă refer aici la alegerile interne care au loc în acest an, atât în PNL, cât şi USR PLUS. Ori războiul surd dintre cele…
Gârboni şi Neumann, născuţi pentru a fi directori pe viaţă?
Plecarea intempestivă a lui Ioan Coriolan Gârboni din fruntea Filarmonicii Banatul a umplut internetul de tot felul de reacţii. A fost şi multă, foarte multă jale, dar s-au auzit şi dopuri de şampanie. Multe lacrimi, dar şi multe chiote. De altfel, aşa a fost şi perioada pe care Gârboni a petrecut-o în fruntea acestei instituţii,…
Antivacciniştii şi capra vecinului
Noul şlagăr fredonat în neştire de antivaccinişti în ultima perioadă este „Aria discriminării”. Vezi Doamne, în cazul în care se vor elimina unele restricţii pentru cei vaccinaţi, cei care refuză „cipul lui Bill Gates” ar fi discriminaţi. Sunt cam aceiaşi oameni care urlau că virusul nu există, care refuzau „botniţa”, perorând despre „drepturile şi libertăţile”…
Adânca tăcere a Mitropolitului Ioan Selejan în campania de vaccinare
La mai bine de un an de la debutul pandemiei de coronavirus, întregul mapamond se află în faţa unei noi imense provocări: vaccinarea. Sigur, nici România nu putea lipsi din acest concert mondial fără precedent, iar toate datele arată că nu ne-am abonat la ultimele locuri, aşa cum o tot facem în alte domenii. Dar…
Alin Nica, „băiatul bun” al politicii şi administraţiei locale
„Ce băiat bun e Nica ăsta!”. Am auzit de nenumărate ori această exclamaţie şi mă refer în general la oameni care n-au nicio treabă cu politica sau administraţia. Sigur, sunt destui care îl şi înjură, dar în general, în cele şase luni de la preluarea mandatului i s-a pus eticheta de „băiat fain”. În urmă…
Vă place Fritz? În şase luni, pentru unii „Neamţu’ de la primărie”, pentru alţii “DoNimic”
Peste câteva zile, mai exact pe 30 aprilie, se împlinesc exact şase luni de la învestirea lui Dominic Fritz în funcţia de primar al Timişoarei. O jumătate de an înseamnă totuşi o bornă la care se poate face un prim bilanţ. E drept un bilanţ oarecum pervertit având în vedere perioada de pandemie pe care…
“Batacanda” vaccinării. Am văzut din nou spiritul Timişoarei
Nu întotdeauna mult clamatul “spirit al Timişoarei” chiar trăieşte printre noi. Nu tot timpul avem puterea să spunem cu mâna pe inimă că suntem mândri fiindcă suntem timişoreni. Fiindcă nu poţi vorbi de un “spirit al Timişoarei” atunci când nişte indivizi merg noaptea la casa primarului ca să urle ca nişte descreieraţi: “Afară cu Fritz…
Tombole, tigăi, mici şi bere. De ce nu împrumută guvernanţii reţetele electorale în campania de vaccinare?
Ieri, campania de vaccinare din România a atins un nedorit punct critic. Respectiv, numărul de persoane aflate pe listele de aşteptare a fost mai mic decât locurile libere. Şi nu este o veste chiar neaşteptată, fiindcă trendul e clar de ceva timp, apetitul românilor pentru vaccinare fiind tot mai mic pe zi ce trece. Cu…
Qui prodest?
Ce e mult, e mult. Oricât s-ar crede Vlad Voiculescu de nedreptăţit pentru demiterea sa de la Ministerul Sănătăţii, ar cam fi momentul să termine cu declaraţiile dure la adresa guvernului din care a făcut parte până de curând. La fel şi colegii săi de partid. Războiul declaraţiilor din ultima perioadă riscă depăşească în orice…
Acel moment Kodak! Ziua în care Florin Cîţu a fost eroul cavernelor
Două agitatoare isterice venite din lupanarele mahalalei îl iau pur şi simplu la bătaie pe un tânăr (unii spun consilier al deja fostului ministru Vlad Voiculescu), care aduna gunoaiele lăsate de cele două. Totul se întâmpla în faţa Ministerului Sănătăţii, puţin după ce Florin Cîţu l-a demis pe Vlad Voiculescu. Este poate una din imaginile…
De data asta nu s-a negociat cu „teroriştii”, iar „puciul” a eşuat. Dar data viitoare?
Mult mai repede decât proroceau şi cei mai optimişti „cântăreţi” ai prohodului coaliţiei PNL – USR PLUS, soarta acesteia chiar a fost în impas în aceste zile. Se poate spune că a fost o tentativă de puci, e drept nu militar, ci mai degrabă de sorginte mafiotă, care până la urmă a fost înăbuşit cel…
“Hoţii de proiecte” sau când istoria se repetă
O să încep prin a reda două citate, fără a menţiona cui aparţin. “NOUA MODĂ LA TIMIȘOARA: FURTUL DE PROIECTE! Între oameni civilizați, când o administrație este urmată de o alta, cea nouă continuă proiectele moștenite, iar meritele se împart în funcție de contribuțiile părților. Și eu am moștenit proiecte, implementându-le și venind pe lângă…
Viitorul stadion al Timişoarei, cu sau fără pistă de atletism? Un subiect care chiar merită o dezbatere publică serioasă
Visurile a zeci de mii de microbişti timişoreni că vor ajunge în sfârşit să-şi susţină echipa favorită de pe un stadion modern, european s-au năruit ca un castel de nisip, după ce au primit un mare bobârnac din partea preşedintelui CJ Timiş, Alin Nica. Şi mă refer la declaraţia acestuia că viitorul stadion al Timişoarei…
Când spiritele înalte se reîntâlnesc în jurul “ştiinţei” şi „mişcărilor civice”. Studiu de caz: Nicolae Robu, George Simion, Şoşoacă
Poate mă înşel, dar dintre politicienii din Timişoara, singurul care a suţinut mişcările de stradă din ultimele zile a fost Nicolae Robu, fostul primar al Timişoarei; “simplu membru PNL”, cum s-a recomndat zilele trecute la o televiziune naţională. De altfel, tocmai calitatea asta de politician l-a şi oprit să se alăture acestor proteste maneliste (da,…
Despre spirala violenţei în Timişoara şi ai ei „naivi utili”
“Ieşi afară, javră ordinară!”. Este una din strigările pe care câteva zeci de persoane (nu ştiu cât de timişoreni sunt, aşa că nu folosesc acest termen) au proferat-o, în noaptea de duminică spre luni, în faţa imobilului în care stă primarul Dominic Fritz. La o privire fugară, mulţi dintre cei care urlau nu arătau ca…
Nu lipseşte ceva din ilara poveste a consilierei Ana Munteanu şi ratatul ei „flagrant”?
Liderii USR Timiş au închis cum au crezut ei de cuviinţă povestea pe alocuri grotescă a descinderii colegei lor Ana Munteanu într-un hotel. Pentru a nu risca o şi mai mare şifonare a imaginii formaţiunii, s-a decis suspendarea din partid a „justiţiarei” pentru o perioadă de un an. Şi totuşi din întreaga poveste parcă lipseşte…
346 persoane din Timiş confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore. Situaţia pe localităţi
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 346 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 3.065 de teste, dintre care 793 de teste rapide. Rata de infectare a scăzut puţin, până la 6,08, după ce în ziua precedentă a fost 6,14. Numărul de persoane confirmate COVID-19 în ultimele 24 de ore pe localităţi:…
Sacrilegiul din weekend: să compari protestele „şoşociştilor” cu evenimentele din decembrie ”89
Ca principiu democratic, sunt perfect de acord că românii au dreptul la proteste. Şi pe orice motiv consideră ei că trebuie să iasă în stradă: că Bill Gates ne bagă cipuri la greu; că Soros e bogat; că berea e prea caldă; că trandafirii înţeapă, că nu cresc banane şi în România etc. Sau să…