Minutul 61 al meciului de fotbal dintre Benfica Lisabona şi Guimaraes, meci din campionatul portughez disputat duminică seara. Fotbalistul ucrainean Roman Yaremchuk intră pe teren în locul uruguayanului Nunez, iar întregul stadion explodează. Absolut toţi spectatorii aplaudă furibund într-un standing ovation, care pe stadioane le este oferit celor care au strălucit într-o partidă. Acum nu era vorba de perfomanţă sportivă, era un gest de solidaritate împotriva RĂULUI. Yaremchuk, care a primit şi banderola de căpitan, nu-şi mai poate stăpâni lacrimile, evenimentul devenind viral.
Este doar unul din miile de episoade emoţionante care au avut loc în întreaga lume, în ultimele zile, din momentul în care ultimul conducător dement al Europei a ordonat invadarea unei ţări independente. Se întâmplă în secolul XXI, la mai bine de opt decenii de la ultima conflagraţie mondială. Orice conflict armat este răvăşitor şi e greu de descris în cuvinte, un război de cotropire a unei ţări cu atât mai mult. Moarte, sânge, familii destrămate, refugiaţi din calea armelor, foamete, ruine, lacrimi, visuri destrămate, o lume întoarsă înapoi cu un secol. Nu există nici cea mai mică scuză pentru această nebunie!
Şi totuşi, acest război a devoalat şi multe lucruri pozitive. Şi mă refer, în primul rând, la imensa solidaritate umană, care a putut fi observată pe întreg mapamondul. Toate micile sau mai marile adversităţi au fost lăsate deoparte în aceste zile, iar gesturile şi mesajele de susţinere pentru Ucraina au fost fenomenale. Iar cu cât eroismul incredibil al ucrainienilor rezistă tot mai mult în faţa hoardelor lui Putin, cu atât această solidaritate este mai mare. Şi nu mă refer neapărat la solidaritatea oficială cu Ucraina. La faptul că, de exemplu, Uniunea Europeană a alocat aproape o jumătate de milliard de euro pentru armament care va fi trimis în Ucraina. Chiar Germania, considerată “prietena” economică a Rusiei, s-a alăturat acestui efort, ieşind din neutralitatea autoimpusă după ultimul război mondial. Chiar celebrele bănci din Elveţia, “neutre” când au adăpostit aurul nazist, vor acum să îngheţe activele ruseşti. Una peste alta sancţiunile venite de pseste tot sunt pe cale să pulverizeze econmoia Rusiei
Dincolo de aceste gesturi oficiale, am văzut o superbă solidaritate la nivel uman. Sute de mii de oameni au ieşit în stradă în toată Europa, inclusiv în Rusia şi Belarus, protestând împotriva războiului. Sloganul “Слава Україні!” înconjoară lumea cu viteza unei nave cosmice. Şi în România am văzut o mobilizare exemplară pentru ajutorarea refugiaţilor ucrainieni. Şi trebuie spus că Ucraina nu este o ţară faţă de care românii să aibă o mare simpatie, ci dimpotrivă. Ca să nu menţionez că şi românii nu trec printr-o perioadă chiar fericită. Dar împotriva răului suprem, oamenii obişnuiţi s-au implicat, s-au solidarizat pentru a da un ajutor. Atât cât pot. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Timişoara. Personal, am fost întrebat de mai mulţi cunocuţi cum pot să ajute şi ei. Da, asta e România pe care o dorim, asta e Timişoara cu care ne mândrim. “Pentru ca răul să triumfe, este suficuient ca cei buni să nu facă nimic”, este o celebră frază a lui Edmund Burke. De această dată, cei buni nu stau deoparte.
Iar cu cât mai mult eroii de la Kiev, Harkov şi întreaga Ucraină vor rezista în faţa năvălitorilor, zilele în funcţie ale nebunului de la Kremlin vor fi mai puţine. Mai devreme, sper, sau mai târziu, Putin va cădea. Şi va fi înlăturat de ai lui, fie că e vorba de armată, oligarhi sau poporul înfometat în urma aventurii ucrainiene. Iar următoarea lui destinaţie ar trebui să fie Tribunalul de la Haga.
Nu în ultimul rând, încă un lucru pozitiv care ar putea avea loc în România, în urma acestui război. Există un partid care a expandat în sondaje, în ultimul timp. Un partid care, cu sau fără ştiinţa membrilor săi, a ţinut agenda lui Putin în România. Partid, care, în mod normal, ar trebui acum retrimis în grotele naţionalismului gregar din care a ieşit.
https://www.youtube.com/watch?v=pDhp5ASyD_g
Comentarii prin facebook