Zeci de dascăli de la Universitatea Politehnica şi de la Universitatea de Vest au semnat un memoriu-protest privind vânzarea activelor din patrimoniul SC Hidroelectrica. Protestul a ajuns inclusiv pe masa preşedintelui Traian Băsescu.
Conferinta internationala de istorie conceptuala
La Timișoara are loc, în perioada 25-27 aprilie, conferinţa internaţională „Istoria conceptuală a Europei Centrale şi de Est din perspectiva comparativă: culturi, ideologii, identităţi, politici”.
Ciuhandu are probleme cu semnul divin
Țărănistul Gheorghe Ciuhandu nu a văzut încă semnul divin înainte de lansarea oficială a candidaturii sale pentru al cincilea mandat de primar al capitalei Banatului. Cel mai probabil, el îşi va anunţa candidatura la Primăria Timişoara la sfârşitul săptămânii.
Dragulescu spune ca nu pleaca din partid
Deputatul Ştefan Drăgulescu exclude plecarea sa din PD-L. Fostul rector al Universităţii de Medicină recunoaşte că a avut discuţii cu liberalii. Nu a fost însă vorba despre o posibilă trecere a sa în partidul lui Crin Antonescu, ci despre prietenia care îl leagă de candidatul USL la Primăria Timişoarei, Nicolae Robu.
Nelu Balas, omul invizibil pentru Alin Popoviciu
Deputatul Alin Popoviciu a început să râdă când a auzit că unul dintre motivele de dezertare ale lui Nelu Balaş către PNL este legat de controalele pe care i le-ar fi trimis la poștă. El neagă că ar fi făcut ceva contra lui Balaș,un om despre care afirmă că „nu există”.
Dugulescu spune ca Ostaficiuc s-a temut de el
Marius Dugulescu susţine că a vrut să-și explice decizia de plecare din partid în fața colegilor din Biroul Permanent Județean al PD-L, dar n-a fost lăsat. S-a opus însuși Constantin Ostaficiuc, președintele organizației, care n-a vrut să audă de așa ceva.
Dugulescu a plecat din PD-L dupa o revelatie
Puţin crispat, Marius Dugulescu a jurat credinţă veşnică lui Crin Antonescu şi lui Nicolae Robu, în conferinţa de presă extraordinară de vineri. A susţinut că nu i-a fost uşor să ia această decizie, de care toată lumea știa, dar pe care a negat-o timp de mai multe săptămâni.
Popoviciu, suspectat de infidelitate din cauza lui Dugulescu!
Deputatul Alin Popoviciu a izbucnit când a auzit de plecarea lui Marius Dugulescu din partid, despre care spune că era complet necunoscut în parlament. Popoviciu e mulțumit măcar că, de acum înainte, n-o să-l mai certe nevasta că nu vine acasă.
Ostaficiuc, catre Dugulescu si Balas: „Hasta la vista”
Liderul PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, este convins că partidul se va întări după dezertările deputatului Marius Cristinel Dugulescu şi directorul Poştei, Nelu Balaş. Ostaficiuc era atât de detașat, de parcă din partid ar fi plecat două secretare.
Partidul lui „Domnu’ Dan” rade tot la alegeri
Dan Diaconescu a descins, vineri, la Timișoara, prima oară după scandalul izbucnit în filiala județeană. La vizita din octombrie promitea că, dacă PP-DD câștigă alegerile, mută capitala pe Bega. Acum, e sigur că partidul al cărui membru nu este va învinge (și) în Timiș.
Nelu Balas s-a facut liberal, ca sa scape de Popoviciu
„Recolta” de aprilie a PNL Timiș îl include, începând de vineri, și pe Nelu Balaș, directorul Regionalei de Poștă. Acesta a declarat că a părăsit PD-L din cauza lui Alin Popoviciu, care „i-a trimis prea multe controale”.
Maria Barna, cu un picior in PSD!
Deputatul UNPR Maria Barna revine la vechea dragoste. Conform unor surse din imediata apropiere a (încă) progresistei, preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor va intra, în scurt timp, în PSD. UPDATE: Maria Barna susţine că nu va intra în PSD. Cel puțin nu acum, însă în politică totul este relativ.
Crin Antonescu vine la Timisoara!
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, vine, vineri, într-o vizită fulger în capitala Banatului. El va susţine o conferinţă de presă de dimineaţă. Cel mai probabil, șeful suprem al liberalilor va prezenta oficial noua „achiziție” a partidului său.
Dugulescu si-a convocat oamenii la Hotel Delpack
Chiar dacă deputatul Marius Dugulescu a înţeles să-şi explice gestul de dezertare din rândul democrat-liberalilor închizându-şi telefoanele, staff-ul său a trimis SMS-uri în dreapta şi în stânga.
„Domnu′ Dan” vine la Timisoara
După ce a dinamitat practic organizaţia judeţeană a partidului pe care îl conduce din umbră, punând un pedelist la conducerea PP-DD Timiş, Dan Diaconescu vine la Timişoara. El va participa, vineri dimineaţă, la o conferinţă de presă.
Maria Grapini este femeia de succes a anului 2011
Preşedintele Partidului Conservator Timiş, Maria Grapini, a câştigat titlul „Cea mai de succes femeie de afaceri din România”. Titlul i-a fost conferit în cadrul galei „Femeile de succes ale anului 2011“. Evenimentul a fost organizat de Profesional Celebrity, Fundaţia Internaţională Mihai Eminescu şi Ambasad’or Events.
Dugulescu se pregateste sa-l duca pe Robu la petreceri cu minoritari
Am avut dreptate! Deputatul Marius Cristinel Dugulescu pleacă la PNL! La sfârșitul lui martie, deBanat.ro anunța că democrat-liberalul va părăsi „barca” portocalie, dar el a dezmințit categoric informația. Au fost de ajuns doar trei săptămâni pentru ca Dugulescu să se mute, cu arme și bagaje, în tabăra lui Crin Antonescu.
Uniunea pentru Timis a intrat in campanie electorala
Imediat după ce au bătut palma cu nemţii de la FDGR, ţărăniştii din Timiş s-au apucat să-şi caute noi susţinători. Este vorba despre diverse organizaţii ale societăţii civile care, la nivel declarativ cel puțin, spun că susţin Uniunea pentru Timiş (UPT).
Trif a pus „oficial” ochii pe scaunul lui Ciuhandu
Preşedintele PRM Timiş, Grigore Trif, s-a decis. El şi-a făcut cunoscută intenţia solemnă de a candida la Primăria Timişoarei, în a doua zi de Paşte. A făcut-o în fieful propriu, într-un bar de pe strada Renaşterii din cartierul timişorean Fabric.
Titu Birceanu, seful Biroului Electoral Timis
Biroul Electoral de Circumscripție Timiș va funcționa, și la alegerile din 10 iunie, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veteeinară a Banatului din Timişoara.