Atenție de unde cumpărați flori de sezon: unele dintre buchetele vândute în piețele din Timișoara ar putea proveni, parțial, din… cimitire! Poliția Locală a prins joi dimineață un tânăr care „jumulise” gardul viu din Cimitirul Eroilor.
Din cauza problemelor de respiratie, nu se stie cand va fi operat barbatul de 300 de kilograme
Bărbatul de 300 de kilograme din Pașcani a ajuns cu bine la Timișoara, dar medicii încă nu știu când va putea ajunge efectiv pe masa de operație. Robert Cogeanu are numai 40 de ani, dar starea lui de sănătate a fost grav afectată de greutatea sa uriașă. Cele mai serioase sunt acum problemele de respirație.
La 55 de ani, s-a dat la o copila de 12 ani!
Un italian beat a fugărit o fetiță de 12 ani la Denta, propunându-i să întrețină raporturi sexuale cu el! Ca să fie mai convingător, și-a dat jos și pantalonii. Acum, a ajuns pe mâna polițiștilor.
Ca la „Nufarul”: Brigitte Nastase si-a curatat cazierul din a treia incercare
Brigitte Năstase, fostă Sfăt, va avea un cazier curat ca lacrima, după ce a stat la închisoare doi ani, pentru instigare la tâlhărie și lipsire de libertate. Magistrații de la Judecătoria Timișoara au aprobat, joi, cea de-a treia cerere de reabilitare înaintată de actuala nevastă a lui Ilie Năstase.
Cod galben de ceata, intarzieri la aeroport
După câteva zile de vreme frumoasă și caldă, la Timișoara revin avertizările meteo. Meteorologii au emis, joi dimineață, un cod galben de ceață, valabil până la ora 11.
Cisterne rasturnate la Mosnita Noua, drum blocat cel putin 12 ore
Două cisterne au deraiat lângă Timişoara, în cădere antrenând alte cinci vagoane. Accidentul a avut loc pe linia ferată industrială de la Moşniţa Nouă. Drumul comunal între Ciarda Roşie şi Urseni este blocat și va rămâne astfel cel puțin până joi dimineață.
Un barbat de 300 de kilograme din Pascani va fi operat la Judetean
Urcat într-o ambulanță SMURD cu ajutorul a zece pompieri, un bărbat de 300 de kilograme de la Pașcani urmează să ajungă la Timișoara miercuri seară. Medicii de la Spitalul Județean vor încerca să-l opereze, pentru a-l scăpa de multele kilograme în plus, dar totul depinde de rezultatele analizelor care vor fi făcute pacientului.
Ploaie de amenzi de la Rutiera, pentru taximetristi
Sute de taximetrişti din Timişoara şi Lugoj au fost verificaţi de poliţiştii de la Serviciul Rutier. Jumătate dintre ei s-au ales cu sancţiuni contravenţionale, iar câţiva au rămas chiar fără permis de conducere.
Transplant de ligamente in premiera, la Spitalul Militar
Medicii ortopezi de la Spitalul Militar din Timişoara au făcut primul transplant de ligamente prin programul Ministerului Sănătăţii. O astfel de intervenţie a mai fost făcută acum câţiva ani, însă operaţia de marți este prima de când spitalul a primit acreditarea pentru prelevare şi transplant de ţesut osos şi tendinos.
Campanie de depistare a hepatitelor cronice, pentru mamici
În luna martie la Timişoara se desfăşoară o campanie de informare a tinerelor mame sau a viitoarelor mame în privinţa depistării infecţiei cu virusurile hepatitice B, C şi D. Campania denumită „Ziua Mamei cu Hepatită” încearcă să le determine pe femei să meargă la medic și să facă analize, pentru a afla dacă poartă un astfel de virus.
Au venit banii pentru rezidenti: cate 150 de euro in plus la salariu
Rezidenții de la Spitalul Județean Timișoara vor primi, în zilele următoare, primele burse promise de guvern. E vorba de banii pentru luna ianuarie, și anume 670 de lei, care se vor adăuga salariului. Bursele au fost stabilite în noiembrie 2013, dar până acum nu s-a plătit niciun leu.
Explozie intr-un bloc din Timisoara
Mai mulți timișoreni au tras o sperietură zdravănă sâmbătă seară, după ce în blocul în care locuiau a fost zguduit de o explozie. Proprietarul apartamentului în care s-a produs deflagrația a ajuns la spital, cu arsuri multiple.
Tramvai ramas in „pana”, impins de calatori, in Balcescu / VIDEO
Timișorenii care merg cu tramvaiul la Timișoara trebuie să aibă și condiție fizică. Nu de alta, dar s-ar putea să fi nevoiți, la un moment dat, să împingă mijlocul de transport. Așa s-a întâmplat, zilele trecute, în mijlocul intersecției din Piața Bălcescu, unde garnitura rămasa în… pană a fost mutată de călători.
Pietonii, amendati pe capete in ultimele zile
Pietonii din Timiș trec tot mai des strada pe unde îi taie capul. Asta au constatat polițiștii în ultimele patru zile, când au amendat peste 500 de oameni pentru că traversau prin locuri nepermise. N-au scăpat de sancțiuni nici șoferii, penalizați pentru viteză prea mare sau nepurtarea centurii de siguranță.
Mars-semnal de alarma, de Ziua Internationala a Bolilor Rare
Milioane de oameni au fost diagnosticați, în Europa, cu o boală rară. Pacienții români care suferă de o astfel de maladie trebuie însă să înfrunte atât subfinanțarea sistemului, cât și diagnosticarea de multe ori greșită. La Timișoara va fi marcată, pentru a șaptea oară, Ziua Internațională a Bolilor Rare.
Tragedie: gravida in noua luni, gasita moarta in casa de sotul ei
O tânără de 33 de ani, însărcinată în nouă luni, a fost găsită moartă în casă chiar de soțul ei. Cauzele morții urmează să fie stabilite în urma necropsiei, dar apropiații femeii nu cred că aceasta s-ar fi sinucis.
Ca-n filmele cu prosti: femeia „jefuita” pe Take Ionescu era prietena cu „hotii”!
Răsturnare caraghioasă de situație în cazul femeii care a anunțat Poliția că a fost jefuită chiar vizavi de sediul IPJ Timiș. Sâmbătă dimineață, după ce s-a trezit din petrecerea din noaptea precedentă, aceasta și-a retras plângerea, după ce și-a dat seama că presupușii hoți erau prieteni cu ea!
Hoti prinsi cu droguri in masina, dupa ce au atacat o femeie
Au jefuit o femeie, apoi s-au urcat într-o mașină și au crezut că scapă. Au fost însă prinși în cealaltă parte a Timișoarei, polițiștii găsind la ei și o borsetă plină cu… droguri! „Isprava” celor patru tineri s-a petrecut chiar în noaptea în care în oraș avea loc o razie de proporție.
La Timisoara, chirurgii vasculari din toata tara si-au pus la cale viitorul
Medici din toată țara au înființat, la Timișoara, Societatea Română de Chirurgie Vasculară. Această specialitate cu înaltă calificare este un fel de Cenușărească în România. Foarte multe spitale nu au astfel de secții, aparatura lipsește, așa că nu trebuie să mire pe nimeni faptul că nu sunt mai mult de 300 de chirurgi vasculari.
Amorezul unei prostituate de pe Calea Aradului, injunghiat de proxeneta rivalei!
O ceartă între două prostituate de pe Calea Aradului s-ar fi putut termina tragic pentru un tânăr. Acesta a ajuns la spital, iar proxeneta care l-a înjunghiat ca să se răzbune a fost reținută pentru 20 de zile, pentru tentativă de omor.