Pietonii, amendati pe capete in ultimele zile

Pietonii din Timiș trec tot mai des strada pe unde îi taie capul. Asta au constatat polițiștii în ultimele patru zile, când au amendat peste 500 de oameni pentru că traversau prin locuri nepermise. N-au scăpat de sancțiuni nici șoferii, penalizați pentru viteză prea mare sau nepurtarea centurii de siguranță.

pietoni

În numai patru zile, polițiștii de la Rutieră au dat peste 1.300 de sancțiuni pe drumurile din Timiș. Cele mai multe dintre acestea nu au fost „decontate” de șoferi, ci de pietonii care se dovedesc din ce în ce mai indisciplinați. „Dintre aceste sancțiuni, 344 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză şi 112 pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Totodată, au fost sancţionaţi 503 de pietoni care nu au respectat regulile privind circulaţia pe drumurile publice. Au fost reţinute în vederea suspendării 174 de permise de conducere, 142 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor. Totodată, au fost reţinute şi permisele de conducere ale unor şoferilor care nu au acordat prioritate de trecere vehiculelor, nu au respectat regulile privind efectuarea manevrei de depăşire, semnificaţia luminii de culoare roşie a semaforului electric sau au depăşit limitele legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum”, se precizează într-un comunicat al IPJ Timiș. Șoferii și pietonii nu vor scăpa nici în weekend de supravegherea polițiștilor, care vor ieși din nou la razie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Rumburak a spus: (martie 1st, 2014 at 01:02 )

in peste 90% dintre accidente pietonii au trecut pe verde sau oricum pe trecerea de pietoni si deci soferii sint vinovati. cu toate astea pietonii tot nu se asigura cind trec strada, ajung la spital/cimitir nevinovati, nu stiu ce ii poate incalzi in acest lucru

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Nu convingem, dar măcar învingem! Popa și Ene au răpus „virușii verzi”

Politehnica Timișoara a debutat cu dreptul în play-off. A fost un intens efort colectiv în fața unei echipe care a venit să se apere pe două linii, Sănătatea Cluj, a doua clasată în această gruipă după meciurile din sezonul regular. După un joc dramatic, dar nu bun calitativ, alb-violeții s-au impus cu 2-1, după ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu convingem, dar măcar învingem! Popa și Ene au răpus „virușii verzi”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara are în vedere lansarea unor proceduri de expropriere a unor clădiri și a unor terenuri din Fabric, mai ales în jurul Pieței Traian, acolo unde a și demarat proiectul de reabilitare a întregului cartier, spune viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Acolo se are în vedere realizarea unui nou Plan Urbanistic Zonal, acesta cuprinde aria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara are în vedere realizarea unor exproprieri de terenuri și clădiri degradate în zona Fabric
În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai puteţi descoperi fascinanta Deltă a Dunării cu As Tour Timişoara
Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, va propune, la prima şedinţă a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Primăria comunei Moșnița Nouă, la inițiativa primarului Gerald Simonis, a decis adoptarea unor măsuri pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc de pe raza comunei Moșnița Nouă. Decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.