Un TIR care transporta mașini Dacia a rămas blocat sub viaductul de pe bd. Republicii. Șoferul a spus că de vină a fost GPS-ul, care l-a îndrumat spre acest traseu.
De Craciun fii Help25, pentru femeile dragi de langa tine
De acum încolo, puteți da mult mai simplu o mână de ajutor campaniei Help25. Din decembrie până în februarie aveți la dispoziție un număr de SMS, fiecare mesaj însemnând doi euro în conturile acestui ambițios proiect. Miercuri seară, în centrul Timișoarei le veți putea cunoaște și pe cele 25 ambasadoare ale campaniei.
„Cariere in alb”, locuri de munca in strainatate pentru medici si asistenti
Mii de locuri de muncă în întreaga lume pentru studenţii de la medicină, rezidenţii şi cadrele medicale din Timişoara. Aceasta este oferta târgului virtual „Careers in White”, iar salariile pornesc de la 1.500 de euro pe lună pentru asistenți medicali, respectiv 2.500 de euro, pentru medici.
Punct de verificare a rovinietei la Sannicolau Mare
Încă un punct fix de verificare a rovinietei a fost pus în funcțiune, de la 1 decembrie, în județul Timiș. Acesta se află la Sânnicolau Mare și este cel de-al treilea, după Jebel și Orțișoara.
Demasca neregulile din universitatea ta si poti castiga o tableta!
Alianța pentru o Românie Curată organizează, în perioada 2-22 decembrie, un concurs de monitorizare a practicilor de bună guvernare din universități. Monitorizează tot ce se întâmplă și înscrie-te. Pe 25 decembrie poți fi unul din cei trei câștigători ai unei tablete.
Cod galben de ceata la Timisoara
Meteorologii au emis, luni dimineață, o nouă avertizare de tip cod galben pentru vestul României. De această dată, este vorba despre ceață, care va da mari bătăi de cap șoferilor.
CJAS: Judeteanul incalca legea de restituire a banilor pentru medicamente si seringi
CJAS Timiș trage de urechi Județeanul, pentru că nu ar respecta procedura privind returnarea banilor către pacienții care au cumpărat materiale sanitare în perioada internării. Datoriile pe ultimii trei ani ale SCJUT, la acest capitol, sunt de aproape 900.000 de lei. Directorul Iulius Jugănaru crede că procedura CJAS este ilegală.
Aproape 2.000.000 de apeluri de la infiintarea Telefonului Copilului
De-a lungul celor 12 ani de existenţă, asistenţii sociali şi psihologii Asociaţiei Telefonul Copilului au ridicat receptorul liniei gratuite pentru copii şi părinţi de aproape două milioane de ori. În Timiş, în primele opt luni ale anului, la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au fost înregistrate aproape 340 de apeluri.
Greva din Sanatate nu se mai tine
Greva generală anunțată pentru joi în spitalele din România nu va avea loc. Negocierile cu Ministerul Sănătăţii i-au făcut pe medici să amâne protestul, după ce guvernul a aprobat unele solicitări și a fost semnat contractul colectiv de muncă la nivel de sector.
Teoretic, autoritatile din Timisoara sunt pregatite in caz de cutremur
Sirenele pompierilor au anunţat, miercuri dimineaţă, producerea unui cutremur în Timişoara. De această dată, a fost vorba doar despre o desfăşurare de forţe de intervenţie în cadrul unui exerciţiu MAI privind managementul unor situaţii de urgenţă provocate de un seism.
Fost politist, banuit ca trimitea fete la produs
Polițiștii de la Crimă Organizată și mascații au descins, luni dimineață, la mai multe adrese ale unor suspecți de proxenetism. Aceștia, printre care și un fost polițist, ar fi forțat mai multe minore să se prostitueze.
Greva la Judetean
Activitatea Spitalului Județean și a policlinicii acestuia a fost blocată, luni dimineață, de protestul cadrelor medicale. Federația Sanitas a organizat această acțiune din cauza nemulțumirilor legate de salariile personalului medical și de banii prea puțini alocați sistemului sanitar.
De la noapte incep ninsorile!
Gata cu toamna frumoasă și caldă! Din noaptea de duminică spre luni, vremea se răcește accentuat și apar ninsorile. Meteorologii au emis, duminică după-amiază, o informare valabilă în toată țara până joi dimineață.
Cinci masini avariate, din cauza unui sofer neatent
Cinci mașini au fost avariate sâmbătă noaptea, în zona Circumvalațiunii, după ce un șofer nu a acordat prioritate într-o intersecție. Pagubele sunt de câteva mii de euro. Din fericire, nu au fost victime.
Pedeapsa mai mare pentru smecherul care a calcat o femeie pe trotuar la Lugoj
Șoferul care, în iunie 2013, la Lugoj, a lovit o femeie cu mașina și apoi a fugit de la locul accidentului ar putea primi o pedeapsă mai mare decât cea estimată inițial. Victima a avut nevoie de 60 de zile de îngrijiri medicale, mai mult decât dublu față de ceea ce se crezuse în prima fază.
Caritate si prietenie: Rotary Cetate vrea sa ajute 27 de scoli
Apă curentă pentru copiii care învaţă în şcoli izolate. Aceasta este dorința membrilor clubului Rotary Cetate Timişoara, care organizează, sâmbătă seară, balul „Charity and Friendship”. Banii strânşi în urma evenimentului vor fi folosiţi pentru a asigura condiții mai bune copiilor din 27 de unităţi de învăţământ din mediul rural.
Tomograf de peste 1,1 milioane de euro, la Spitalul de Copii
Micuţii pacienţi cu TBC de la Spitalul de Copii Louis Ţurcanu din Timişoara au acum condiţii mult mai bune. Spaţiul în care funcţionează acum Clinica de Pneumologie a fost amenajat şi a fost cumpărat mobilier nou.
Nicusor Miut si angajati ai PMT, urmariti penal in scandalul mafiei imobiliare tiganesti
Cinci foști și actuali angajați ai Primăriei Timișoara sunt audiați la parchet, ei fiind învinuiți că au restituit ilegal unui clan de țigani o parte a unui imobil. Printre ei se numără și Nicușor Miuț, fost șef al Direcției de Patrimoniu din primărie.
Cod galben de vant, in sudul Timisului
Meteorologii au emis, marți dimineață, o avertizare de vânt puternic pentru județele Caraș-Severin și Timiș. Aceasta este valabilă până după ora 14.
Perchezitii la fabricanti ilegali de arme si braconieri
Trupe speciale ale Poliției au descins, marți dimineață, în Lugoj și alte două localități, la locuințele unor fabricanți ilegali de arme. Rețeaua era urmărită de anul trecut, iar armele erau folosite de braconieri.