Prima parte a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești se încheie… zgomotos! Miercuri seară, pe scena Teatrului Național va avea loc concertul extraordinar Subcarpați + Orchestra, care va putea fi urmărit și pe Internet.
Cojocari, imposibil de suspendat! Robu avertizeaza PSD sa nu boicoteze sedintele CL
Secretarul Ioan Cojocari nu poate fi suspendat, iar dacă PSD decide să boicoteze ședințele consiliului local va suporta consecințele. Asta susține primarul Nicolae Robu, conform căruia, oricum, avizele de legalitate sunt deja dublate de mai multă vreme în PMT.
Merg la facultate, dar nu stiu de ce! O treime din studentii UVT renunta dupa primii doi ani
Cam o treime din studenții care încep cursurile la Universitatea de Vest renunță după primii doi ani. Rata abandonului este atât de mare pentru că, spun șefii UVT, tinerii nu sunt consiliați când vine vorba de alegerea facultății potrivite.
Cu troleibuzul spre Dumbravita, poate din iulie! Lucrarea trebuia terminata anul trecut
De la începutul lunii iulie se va putea merge cu troleibuzul la Dumbrăvița. Este ultimul termen avansat de reprezentanții Primăriei Timișoara pentru lucrarea de 3,8 milioane de euro, începută acum un an și prevăzută să dureze șase luni. În prezent, sunt trecute în subteran liniile de înaltă tensiune.
Liceenii din Timis vor sa se faca economisti sau medici
Științe economice și Medicină – acestea sunt domeniile spre care se îndreaptă cele mai multe dintre opțiunile elevilor din clasele a X-a și a XI-a din județul Timiș. De matematică, fizică sau chimie, domenii unde rata abandonului universitar este extrem de mică, sunt interesați doar… aproximativ 1% din adolescenți.
Robu, somat de PSD: Nu-l dati afara pe Cojocari, nu mai votam nimic! Le cerem colegilor sa faca la fel
Se anunță vremuri ciudate în CL Timișoara! Câtă vreme Ioan Cojocari dă OK-ul pe proiectele de hotărâri de consiliu local, grupul PSD nu le va mai vota și va cere și celorlalți aleși să facă același lucru. Asta, până când Nicolae Robu îl va da afară pe „nea Jean”.
Consilierii locali se muta la… filarmonica! Lucrarile la sala de consiliu vor dura doua luni
Sala de consiliu a Primăriei Timișoara intră în reabilitare la vară. Vor dispărea gradenele, dar și structurile metalice, iar aspectul sălii va fi radical schimbat. Operațiunea costă 120.000 de euro, iar pe timpul desfășurării ei consilierii locali se vor simți… artiști.
Intrebare pentru Robu: De ce in Balcescu avem un sens giratoriu, in loc de piata?
Piața Bălcescu, reamenajată în timpul administrației Robu, nu le dă pace nici acum iubitorilor de spații verzi. Aceștia îi adresează edilului mai multe întrebări legate de vegetația din zonă. Criticii spun, încă de când piața a fost dată în folosință în noul format, că pomii au fost tăiați fără noimă.
Curtea de Apel a respins apelul primariei in cazul banilor pentru Poli!
Prezența în instanță a secretarului Ioan Cojocari n-a fost de folos Primăriei Timișoara. Curtea de Apel a respins, joi, apelul făcut de PMT, care a contestat decizia Curții de Conturi, care a decis că 31 de milioane de lei au ajuns ilegal în conturile SC Politehnica 1921 Știința Timișoara &Invest SA, patronată de Marian Iancu. UPDATE: Primarul Nicolae Robu crede că de vină pentru întreaga situație este legea ambiguă.
Statia de filtrare a aerului a ajuns in Calea Sagului! Cu cat s-a redus poluarea in vechiul amplasament
Stația de filtrare a aerului de aproape 190.000 de euro a migrat din centrul Timișoarei în Calea Șagului. După șase luni de stat în Piața Sf. Gheorghe, agregatul a fost mutat joi pe strada Musicescu. Cât s-a curățat aerul în Piața Sf. Gheorghe nu se știe foarte clar, la fel cum nu se știe nici dacă stația a fost plătită.
Tantarii isi vor face de cap si la vara prin Timisoara!
Tânțarii ar putea rămâne, și în acest an, o mare problemă la Timișoara. Primăria încă nu are contract cu o firmă specializată, după ce licitația a fost contestată. Totul e acum la mâna Curții de Apel București, care urmează să decidă cine va soluționa litigiul.
Viata-i mai frumoasa dupa ce mori, daca o pune in scena Maniutiu
La Timișoara a început, miercuri seară, ediția cu numărul XX a FEST-FDR, Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești. Timp de o săptămână, iubitorii au de unde alege, între cele 13 producții care au intrat în selecția oficială. A deschis balul un spectacol al Teatrul „Tomcsa Sándor”, din Odorheiul Secuiesc.
Timisorenii au gasit o utilitate Pietei Libertatii fara copaci: la iarna ar putea fi… patinoar! / FOTO
Timișorenii fac haz de necaz în ceea ce privește Piața Libertății. Unii dintre ei cred că aceasta va rezolva problema lipsei unui… patinoar de mari dimensiuni! Pe Facebook, pe pagina specială dedicată celor care preferau Piața Libertății verde, a apărut deja prima simulare.
Inca o dezbatere publica pentru un PUZ pe Calea Urseni
Primăria Timişoara organizează joi, 30 aprilie, o dezbatere publică pe marginea unei documentaţii de urbanism. Este vorba despre un PUZ pentru un teren de peste 3.200 metri pătrați, situat pe Calea Urseni, unde se intenționează ridicarea unor imobile în regim de înălțime P+2.
Timisorenii vor mai plati doua saptamani caldura, desi afara sunt 20 de grade
A venit, în sfârșit, primăvara, temperaturile depășesc chiar 20 de grade Celsius, însă în casele timișorenilor încă „ard” caloriferele. Unii s-au revoltat deja pe rețelele de socializare, însă compania de termoficare Colterm spune că are acoperirea legală pentru a furniza în continuare căldură și le recomandă abonaților să-și oprească robinetele.
Asfaltarea de un milion de euro din Ciarda Rosie va fi gata in 40 de zile de la o data care nu se stie! / FOTO
Opt stâlpi de electricitate care ar fi trebuit să fie mutați de mai multe luni și un termen incert pe finalizare a unor lucrări care costă aproape un milion de euro. Este vorba despre asfaltarea mai multor străzi din zona Ciarda Roșie, care ar fi trebuit terminată până în noiembrie 2014 și nu e gata nici acum.
Anunt de la mare, pentru timisoreni: „Vin marile realizari!”
Numai câteva zile de relaxare departe de Timișoara i-au trebuit primarului Nicolae Robu, pentru a căpăta o perspectivă ultra-optimistă asupra a ceea ce se întâmplă în orașul de pe Bega. Chiar înainte să revină acasă de pe plajele din Rodos, edilul a făcut inventarul și a ajuns la concluzia că „vin marile realizări”.
Nu raspunde la provocare! Robu nu da inca Mercedesul pe tramvai
Provocat de o timișoreancă să meargă cu tramvaiul la serviciu, ca să vadă cât de neplăcut este, primarul Nicolae Robu îi transmite acesteia că așteaptă primele două garnituri reabilitate. Cam de nouă luni… Între timp, edilul se deplasează cu un Mercedes.
Parcul Justitiei isi schimba fata pana la finele anului, cu peluza si… fara gard
Cedrus deodara Pendula, Taxus baccata fastigiata aureomarginata, Berberis thumbergii atropurpurea, Festuca rubra tricophylla. Cedru, tisă, dracilă sau lucernă. Toate acestea, și multe altele, vor apărea în noul Parc al Justiției, după reabilitare. Operațiunea costă în jur de 500.000 de euro și presupune inclusiv demolarea gardului și refacerea gazonului.
Dan Radosav, directorul Muzeului Satului, a tinut slujba de Paste! / FOTO
Se spune că prima dragoste nu se uită niciodată, iar Dan Radosav, directorul Muzeului Satului Bănățean, s-a întors către chemarea sa chiar în noaptea de Înviere. Timișorenii care au ales să meargă la slujbă la frumoasa biserică de la muzeu au avut o surpriză.