Chioșcuri deschise non-stop și 30 de oameni angajați special la RATT, pentru biciclete. Asta li se propune consilierilor locali în viitorul plen. Urmează să fie elaborat și un regulament prin care vor putea fi utilizate cele câteva sute de biciclete cumpărate de primărie. Momentan, ele stau în depozit.
HIM vine in concert la Timisoara!
Ville Valo & co sunt așteptați, la finele lunii iulie, la Timișoara. Concertul este programat pe 31 iulie, în Parcul Rozelor. Afișul a apărut deja, cu tot cu sigla primăriei, iar evenimentul urmează să fie anunțat oficial. Biletele vor putea cumpărate în curând.
Dupa Patriarhul Daniel si Popa’s, Dumitru Prunariu va fi al treilea cetatean de onoare al Timisului!
Fără a avea în portofoliu, până în decembrie 2014, distincția de cetățean de onoare, Consiliul Județean Timiș pare că încearcă să recupere această lipsă. În mai puțin de jumătate de an, titlul va fi decernat pentru a treia oară. Gheața a fost spartă de Patriarhul Daniel, iar acum urmează singurul cosmonaut român, Dumitru Prunariu.
Daca primaria nu plateste 51.000 de euro, Spitalul Municipal ar putea pierde… 700.000 de euro!
Ca la noi la nimeni! Din cauza unor echipamente nelivrate, în valoare de puțin peste 51.000 de euro, Spitalul Municipal ar putea pierde… 700.000 de euro! Atât costă aparatura noului centru de excelență specializat în diagnosticul antenatal al malformațiilor fetale, realizat pe fonduri europene. Salvarea stă în votul consilierilor locali.
Get Exited: Revolution Festival da tonul in ultimul weekend din mai
Cel mai așteptat eveniment al verii la Timișoara se întâmplă… oficial! În perioada 30-31 mai, la Muzeul Satului are loc Revolution Festival, „puiul” celebrului Exit de la Novi Sad. Stați pe recepție pentru detalii și line-up.
Muzeu de 1,6 milioane de euro, in fostul depou al RATT
Peste doi ani, Timișoara ar putea avea un adevărat muzeu al transportului public. Acesta va fi amenajat în fostul depou de pe Bd. Take Ionescu, care urmează să fie restaurat și readus la forma de la începutul secolului trecut. Totul depinde acum de votul consilierilor locali.
Transport in comun pe Bega, in niciun caz in 2015! Vaporasele ar putea fi mai mici
În niciun caz nu vom putea merge, în acest an, cu vaporetto pe Bega. Primăria ia în considerare cumpărarea unor ambarcațiuni mai mici, dar așteaptă un punct de vedere oficial de la Autoritatea Navală Română. Primele ar putea ajunge la Timișoara în luna noiembrie, suma prevăzută pentru cumpărarea lor fiind de 2,4 milioane de euro.
Robu simte ca poluarea a scazut, dar vrea statii de monitorizare la Continental si Azur
N-a mai primit sesizări de la timișorenii exasperați de mirosurile degajate de la fabricile Continental și Azur și crede că poluarea a scăzut în Timișoara, dar cere Ministerului Mediului să măsoare calitatea aerului. Primarul Nicolae Robu vrea stații de monitorizare la cele două companii.
Nesimtire a la Enel: cu avarie pe Calea Sagului, echipa de interventie n-a ajuns nici dupa trei ore!
Locuitorii Căii Șagului au rămas, joi după-amiază, în jurul orei 16, fără curent electric. Pentru cei care au ghinionul să stea în blocuri cu mai mult de patru etaje, asta a însemnat și oprirea apei calde și reci, furnizate prin hidrofor. Unica echipă de intervenție a Enel nu a reușit să ajungă la locul avariei nici după aproape trei ore!
Oficial, in Timisoara a scazut poluarea cu praf! Robu nu e Mafalda, dar are masuratori de la CE!
Cu nori de praf care plutesc mai ales în zonele în care sunt deschise șantiere, primarul Nicolae Robu susține că situația nu e atât de gravă și că poluarea e în scădere. Edilul spune că totul e în limitele permise de UE și că n-are ce face, pentru că orașul nu se poate schimba fără eforturi.
Robu e detasat: nu stie daca mai candideaza si nu-l intereseaza cine trage si impinge PSD
Nu-l interesează ce face și ce spune PSD, dar nu se poate abține să nu-i aducă în discuție pe social-democrați. Primarul Nicolae Robu spune că nu știe dacă va candida pentru un nou mandat și că va lua decizia „la momentul potrivit”.
Pe Stefan cel Mare s-a dat drumul la trafic, dar nu au disparut cozile
La un an de la începerea lucrărilor de reabilitare de pe strada Ștefan cel Mare, primăria a decis redeschiderea în totalitate a traficului. Acum se circulă pe două benzi pe sens, fiind instalate și semafoare la intersecția cu strada Șt. O. Iosif. Joi dimineață însă, existau deja blocaje.
De acum, Robu, si in format video pe Facebook! La categoria comedie / VIDEO
Primarul Nicolae Robu a decis să-și ajute prietenii virtuali foarte ocupați, care nu au timp să-i citească integral postările. De acum încolo, în cazul în care are de comunicat chestiuni extrem de importante, edilul a decis să… se filmeze!
Proiectul Michelangelo 2 nu primeste fonduri de la UE! Cel putin nu acum
Fără Michelangelo 2! Proiectul care prevedea lărgirea străzilor Surorile Martir Caceu și FC Ripensia va trebui depus pe viitorul exercițiu financiar, întrucât nu mai poate intra pe finanțare din fondurile rămase din perioada 2007/2013.
Sorin Cociobea a fost exclus din CJ Timis!
Consilierii județeni au votat, miercuri, un controversat proiect care prevedea vacantarea unui mandat, „urmare a constatării încetării de drept a mandatului de consilier județean”. Este vorba despre locul lui Sorin Cociobea. În condițiile în care 21 din cei prezenți la vot și-au exprimat opțiunea „pro”, Cociobea nu mai face parte din CJ. El a anunțat că va contesta decizia și va face și plângeri penale. Vom reveni.
Marcel Mihoc a revenit la plen!
Consilierul județean independent Marcel Mihoc s-a întors la plenul CJ, după o absență de patru luni. Fostul secretar general al PSD a fost reținut, în luna decembrie, în dosarul de corupție în care este implicat și președintele CJ, Titu Bojin.
Petru Roman, primarul din Deta, in conflict de interese
Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă și penală în cazul a șapte foști sau actuali aleși locali. Unul dintre aceștia este Petru Roman, edilul liberal, fost PDL, din Deta.
Alergicii din Timisoara trebuie sa spere ca nu vor fi contestatii la licitatiile de la spatii verzi
Timișorenii care se suferă de alergii, accentuate de „junglele” de prin parcuri, au parte de toată compasiunea primarului Nicolae Robu, dar… trebuie să aibă răbdare. Și pastile. Licitația pentru întreținerea spațiilor verzi e pe final și, dacă nu sunt contestații, va începe și cosirea ierbii. PMT nu mai are contracte din toamna trecută.
Policlinica de 2,5 milioane de euro, la Spitalul Odobescu
Ce se poate face cu aproape 2,5 milioane de euro? De exemplu, o față nouă pentru ambulatoriul de obstetrică-ginecologie al Spitalului Municipal Timișoara. Lucrările au început la 1 aprilie și, din noiembrie, promit reprezentanții primăriei, pacientele vor găsi aici un spital ca-n Occident.
Constructorul de la Lenau: Primarul Robu sa se trezeasca, nu exista proiect, nu reluam lucrarile!
Epopeea lucrărilor de la Liceul Lenau continuă. Șantierul închis pe 2 aprilie ar fi urmat să fie redeschis după depunerea proiectului revizuit, până cel târziu în 25 aprilie. Nu s-a întâmplat așa, astfel că reprezentanții firmei constructoare anunță oficial că, la toamnă, elevii nu vor reveni în clădire.