Author Archives: Otilia Galescu

Robu a intrat in studio! In curand e gata primul single!

Robu a intrat in studio! In curand e gata primul single!

Ziua de 28 august este una de referință pentru primarul Nicolae Robu. Pe lângă terminarea săpăturilor la tunelul de la pasajul Michelangelo, edilul s-a apucat și de înregistrarea părții vocale a ceea ce va deveni, foarte probabil, primul său single.

Din noiembrie, liber pe la Michelangelo! Daca vremea e buna

Tunelul propriu-zis al subpasajului Michelangelo e gata, a anunțat vineri primarul Nicolae Robu. De acum, susține acesta, lucrările au intrat în linie dreaptă și, după estimările sale, ar mai fi de lucru cam două luni, până când zona va fi deschisă circulației în totalitate. Totul depinde însă, așa cum a fost și până acum, de condițiile meteo.

poluare

Pe motiv de poluare, compania Azur ar putea fi scoasa din oras! Continental mai asteapta

O vizită a primarului Nicolae Robu pe șantierul fântânii din zona Soarelui a dus la depistarea poluatorului care „parfumează” de mult timp întregul cartier: producătorul de lacuri și vopsele Azur. Robu spune că ar putea cere chiar relocarea fabricii! O măsură similară ar putea fi luată și în cazul Continental, dar nu mai devreme de 2015.

Aproape 3% din prietenii lui Robu l-ar vota in orice conditii pe Ponta!

Sondajul lansat pe 23 august de primarul Nicolae Robu, care voia să știe ce cred prietenii lui de pe Facebook despre premierul Victor Ponta, s-a încheiat. Rezultatul este zdrobitor: peste 95% dintre votanți n-ar fi votat și nu votează cu actualul premier, din diverse motive. Aproape trei procente sunt deciși să pună ștampila pe Ponta.

Pe motiv de santier, liceele Calderon, Lenau si Loga vor functiona pe raspunderea directorilor

Trei dintre liceele de top ale Timișoarei vor funcționa în anul școlar 2014/2015 fără autorizație! Este vorba despre Calderon, Lenau și Loga, unde sunt în plină desfășurare diverse lucrări de reabilitare. E posibil să fie nevoie și de mutarea elevilor, dar momentan acest lucru este sigur doar în cazul liceului german.

Oficial: Promisi de o luna, guvernul a alocat abia acum banii pentru spitalul de copii!

Banii de la guvern destinați spitalului de copii nu aveau cum să ajungă până acum în conturile primăriei! Asta, pentru că doar în ședința din 26 august s-a decis oficial transferul sumei de cinci milioane de lei de la Ministerul Sănătății la PMT. Cu acești bani se ajunge la zece milioane de lei, ceea ce reprezintă însă doar un sfert din suma necesară construirii noului de corp de clădire.

Robu: Zero toleranta pentru turnulete, dar buldozerele trebuie sa astepte o sentinta

Turnulețele de pe strada Romulus 11 nu au avut niciodată autorizație, ba mai mult, un întreg etaj al casei e ridicat ilegal. Aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentanții Direcției de Urbanism, după o cercetare in extenso în arhiva primăriei. Construcțiile ar trebui demolate și există două variante: fie proprietarul dovedește bună credință, fie se va ajunge în instanță.

Robu vrea sa stie daca va plac tramvaiele: primele simulari, postate pe Facebook / FOTO

Primarul Nicolae Robu a dat drumul, marți dimineață, unui nou sondaj. Acesta se derulează pe grupul „Împreună pentru Timișoara” și vizează părerea viitorilor călători despre felul în care vor arăta tramvaiele după reabilitare. Primul vehicul cu față nouă ar trebui să circule în această toamnă.

Banii de la guvern pentru spitalul de copii sunt doar in Monitorul Oficial, nu si in conturile primariei

Primăria a făcut plăți de peste un milion de lei pentru lucrările de la noul corp de clădire al spitalului de copii. Banii de la guvern n-au ajuns încă în conturile municipalității, deși anunțul a fost făcut de premierul Victor Ponta acum mai bine de trei săptămâni. Primarul Nicolae Robu promite că va face public momentul în care „intră” suma respectivă.

Pe Romulus se lucreaza in draci la turnulete, Robu vrea bunavointa din partea… romilor

Turnulețele de pe strada Romulus nr. 11 sunt bine-mersi, după tot tam-tam-ul de la începutul lunii august. Deși proprietarul a promis că oprește lucrările până când se rezolvă problema autorizației, iar Nicolae Robu a spus că pune pază, ca să fie sigur că șantierul nu înaintează, turnulețe sunt aproape gata. Primarul vrea totuși… bună voință din partea proprietarilor!

Primaria ar putea avea grija de niste… morminte ale clanului Carpaci!

Primăra Timișoara ar putea ajunge să îngrijească o capelă în care sunt înhumați niște… romi a căror identitate nu este certă! Faimoasa capelă Schlichting – Kimmel revine în actualitate, după ce, la cinci luni de la declanșarea unei anchete, încă nu se știe cine este îngropat acolo.

Guvernul Ponta a decis: fiindca nu e „zona defavorizata”, Timisoara nu va avea spital regional

Primarul Nicolae Robu le cere timișorenilor să-și exprime punctul de vedere legat de premierul Victor Ponta. Asta, în contextul în care e sigur că, nefiind „zonă defavorizată” precum Clujul, Iașul sau Craiova, Timișoara nu va beneficia de sprijin guvernamental pentru ridicarea unui spital regional.

Un an fara Oscar Berger

Pe 23 august 2013, Timișoara a devenit mai săracă: Oscar Berger, unul dintre ultimii ei mari boemi, a plecat puțin dintre noi. Avea 66 de ani și, cu doar câteva săptămâni înainte, zburase pentru prima data cu motodeltaplanul. Zborul era una dintre pasiunile lui, așa cum era – și a rămas până în ultima clipă – presa. Jurnaliștii timișoreni au cerut CL i se acorde titlul de cetățean de onoare, dar solicitarea lor n-a ajuns încă de pe mesele aleșilor locali.

Cu sapte posturi scoase la concurs, momentan, nimeni nu vrea sa fie sef prin primarie!

La jumătatea perioadei în care pot fi depuse dosarele de înscriere, nu există niciun candidat pentru cele șapte posturi de directori și șefi de serviciu și birou scoase la concurs de Primăria Timișoara. Cei interesați mai au timp să se hotărască până la finele lunii.

Top