Author Archives: Otilia Galescu

mihaela mircea

Lucrati in Primaria Timisoara si intarziati? O sa afle tot Facebookul!

Lucrati in Primaria Timisoara si intarziati? O sa afle tot Facebookul!

Primăria Timișoara mai marchează o premieră, și tot pe rețelele de socializare. De acum, cei care întârzie la serviciu vor fi trecuți pe „panoul de rușine”, pe pagina de Facebook a așa-numitei televiziuni a municipalității! UPDATE: Unul dintre „întârziați” este în concediu de odihna, iar altul a dispărut între timp de pe listă.

Castelul Huniade

In noiembrie vom afla de ce a stat 11 ani in santier Castelul Huniade. Se face in sfarsit expertiza

La începutul lunii noiembrie ar trebui să fie gata celebra expertiză care să spună exact ce s-a făcut și ce nu în Castelul Huniade în ultimul deceniu. Abia apoi se va putea spune care sunt pașii următori, astfel încât imaginea dezolantă a vechiului edificiu din centrul Timișoarei să devină amintire.

113 santiere mici si mari, deschise in Timisoara. Pana cand se poate lucra / LISTA

Că în unele zile pierzi ore în traficul din Timișoara, deși încă n-a început școala, se știe. Totul e însă spre binele comunității, spun oficialii primăriei: fie pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, fie pentru rețelele de utilități. Direcția Edilitară a inventariat 86 de lucrări și a anunțat și termenele până la care carosabilul trebuie să fie ca nou.

Big Brother incepe sa rupa amenzi, spune primaria. Din 11 septembrie, „vitejiile” din trafic ajung la Politia Rutiera

Sunt ultimele zile în care șoferii teribiliști își pot face de cap pe străzile din Timișoara. Radarele și sistemele de detecție a trecerii pe roșu funcționează, iar de luni, 11 septembrie, toate datele vor ajunge la Poliția Rutieră, care poate începe să dea amenzi.

politia locala

Politia Locala are nevoie de discretie. Se intalneste in secret cu presedintii consiliilor de cartier

Întâlnirile între polițiștii locali și președinții consiliilor de cartier, pe tema problemelor cu care se confruntă cetățenii, trebuie să se desfășoare „într-un cadru discret”. Ele sunt interzise altor persoane, pentru că, spune primarul Nicolae Robu, unii participanți joacă anumite roluri.

Inca 140 de biciclete in sistemul VeloTM. De pedalat pe ele, probabil la primavara / FOTO

A zecea (!!!) oară a fost cu noroc, astfel că Primăria Timișoara a primit, în sfârșit, bicicletele care urmează să fie puse în stațiile speciale de pe malurile Begăi. Licitația privind achiziționarea celor 140 de vehicule n-a avut, multă vreme, niciun ofertant.

Bastionul Theresia, scos la licitatie cu strigare. Ce spatii are de inchiriat CJ Timis

Dacă vreți să fiți chiriaș în Bastionul Theresia, vă puteți înscrie acum la licitația organizată de Consiliul Județean Timiș pentru mai multe spații. Contractele vor fi încheiate pe următorii cinci ani, iar în 25 septembrie ar trebui anunțați câștigătorii. CJ ar urma să încaseze, în total, aproximativ 50.000 euro pe lună.

Nicolae Robu pe santier

Robu: Nu ne putem teleporta. Pe unde se lucreaza in Timisoara si cand se inchid santierele / LISTA

Traficul din Timișoara este sufocat pe mai multe artere, la diverse ore, dar numai așa poate fi modernizat orașul. Nu sunt soluții „magice” pentru a evita blocajele, iar primarul Nicolae Robu susține în continuare că majoritatea timișorenilor este de partea lui. În total, sunt 27 de șantiere și vedeți mai jos când ar trebui încheiate.

Teribilistii fac ce vor in trafic. Robu spune ca e din cauza populismului si a politicii / VIDEO

50.000 de inconștienți care sfidează regulile de circulație, în numai două săptămâni, și un șef de Poliție Rutieră cu discurs populist. Sunt nemulțumirile primarului Nicolae Robu, care a luat din nou foc din cauza că radarele și sistemele de detecție a trecerii pe roșu nu sunt folosite pentru sancționarea șoferilor teribiliști.

De ce stam in trafic? Si din cauza… optimului monocriterial, spune Robu

Unda verde este sublimă, dar, spun unii șoferi exasperați de cât le ia să traverseze orașul, lipsește aproape cu desăvârșire. De vină, spune primarul Nicolae Robu, ar fi specialiștii în trafic, pe care nu-i poate convinge să nu aplice pe străzile din Timișoara ceea ce el numește „optimul monocriterial”.

ACS Poli, salvata momentan cu un imprumut de la un anonim

Peste jumătate din oameni de afaceri care au dat, săptămâna trecută, 30.000 de euro către ACS Poli au contracte cu Primăria Timișoara. Altfel, două persoane fizice au împrumutat clubul cu 200.000 de euro, bani care vor returnați, spune Nicolae Robu, după ce LPF va achita drepturile de televizare.

Pe ce activitati culturale da Primaria Timisoara 900.000 lei: cine in alb, festivaluri, conferinte duhovnicesti

Primăria Timișoara a anunțat luni, 4 septembrie, cele 37 de proiecte finanțate prin al doilea apel de proiecte culturale. Era disponibilă suma de 900.000 lei, iar cei mai mulți bani îi vor primi FITT și Fundația Universitatea de Vest.

Timisoara e blocata in trafic. Robu: Oamenii imi spun ca sunt temerar / FOTO

FC Ripensia. Bd. Pârvan. Zona Maria. Bd. Republicii. Spitalul de copii. Circumvalațiunii. Calea Lipovei. Traficul din Timișoara se desfășoară în condiții infernale. Se stă zeci de minute pe rute care, în mod normal, pot fi parcurse într-un sfert de oră. Primarul Nicolae Robu spune însă că timișorenii îl felicită pentru decizia de a porni mai multe șantiere simultan.

Tur de arhitectura: Hai sa cunosti Timisoara si sa-i afli povestile

Tu cât de bine îți cunoști orașul? Cât de bine știi care sunt poveștile lui și ale cartierelor sale? În lunile septembrie și octombrie, arhitecții din Timișoara pregătesc 16 tururi ghidate, toate gratuite, la care sunt invitați să participe toți cei care vor să descopere cât de frumoasă și plină de savoare, dar și cât de tristă este urbea în care locuiesc.

cursa rățuștelor

Bega Bulevard, tot fara vaporase. 2.000 de euro, castigati cu un bilet cumparat pe ultima suta de metri /FOTO

A zecea ediție a Cursei Rățuștelor de la Bega Bulevard a fost cu noroc pentru 20 de timișoreni care au câștigat premii diverse fiindcă au vrut să facă o faptă bună. Premiul de 2.000 de euro i-a revenit lui Adrian Nicula, care a cumpărat biletul câștigător chiar înainte de începerea cursei. Bega Bulevard s-a desfășurat fără vaporette, dar primarul Nicolae Robu a mers totuși cu barca.

Politia Locala cauta „marinar” pentru interventie rapida pe Bega. Alte 8 posturi scoase la concurs

La începutul lunii octombrie, Poliția Locală face încă un concurs de angajare. Sunt disponibile 9 posturi, din care unul pentru studii superioare. Unele nu necesită vechime, iar altul este pentru echipa de intervenție rapidă de pe Bega. Toți candidații trebuie să știe să meargă pe bicicletă.

Santierul de la spitalul de copii mai dureaza. Robu nu stie cand va fi gata, la iarna se va lucra in interior

Clădirea viitorului spital de copii va fi gata până la iarnă, după care se va lucra la amenajările interioare. Primarul Nicolae Robu nu poate avansa însă un termen până la care va trebui încheiat șantierul. Spitalul a fost promis, în 2012, de fostul premier Victor Ponta, care avansa ca termen de finalizare anul 2014.

Robu: E bine ca se fac stadioane la Alexandria si Targoviste, dar Timisoara e tot in Romania

Primarul Nicolae Robu continuă să susțină că nu-l deranjează faptul că guvernul aprobă construirea unor stadioane acolo unde nici cu gândul nu gândești. Edilul le-a scris totuși lui Mihai Tudose și Liviu Dragnea, cerând sală polivalentă și stadion pentru Timișoara, în calitate de Capitală Europeană a Culturii 2021, și așteaptă „ecou pozitiv”.

Santierul de pe Calea Martirilor se inchide pana la iarna, promite Robu. Retelele „surpriza” au fost mutate

S-a rezolvat problema rețelelor de utilități care trebuia mutate pe Calea Martirilor. Primarul Nicolae Robu spune acum că șantierul care le scoate peri albi de luni bune celor care trebuie să facă zilnic drumul Giroc – Timișoara va fi terminat până la venirea iernii.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.