În prezenţa ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, vineri dimineaţă a fost semnat contractul privind proiectarea și execuția tronsonului de autostradă cu tuneluri, lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cuprins între Margina și Holdea. Valoarea contractului este de 400 de milioane de euro, iar durata de execuţie este de 45 de luni. La semnarea oficială a contractului…
Prefectul Ritivoiu a dispus controale la partidele de vânătoare
Prefectul Mihai Ritivoiu a anunţat, joi, că a emis un ordin privind organizarea unor controale la partidele de vânătoare. Demersul are ca scop stoparea propagării pestei porcine. Ultimul caz mare e pestă porcină de la Parţa l-a făcut pe prefectul Mihai Ritivoiu să dispună efectuarea unor controale la partidele de vânătoare. “Am emis astăzi un…
Senatul a votat creşterea impozitelor pe proprietate. Senatorul Raoul Trifan explică de ce USR s-a opus
Majoritatea PSD-PNL-UDMR din Senat a votat, astăzi, creşterea impozitelor pe proprietate şi supraimpozitarea muncii part-time. USR s-a opus la vot, iar senatorul de Timiş Raoul Trifan arată care au fost motivele opoziţiei Senatul a adoptat, miercuri, creșterea impozitelor pe proprietate cu până la 50%, de anul viitor, o decizie luată în coaliția de guvernare. Senatul…
Rata inflaţiei a ajuns la 15,9% în luna septembrie. Topul scumpirilor
Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 a crescut la 15,9%, a anunțat Institutul Național de Statistică. În august, rata anuală a inflației fusese de 15,3%, iar în iulie 15%. Cea mai mare scumpire s-a înregistrat la prețurile mărfurilor alimentare (19%), urmată de mărfurile nealimentare și servicii. INS mai…
Marilen Pirtea: „Asigurarea căldurii prin rețeaua Colterm, prima prioritate pentru iarnă a administrației locale”
Deputatul PNL Marilen Pirtea afirmă că asigurarea căldurii în spațiile de locuire, în școlile, grădinițele și în celelalte instituții publice este prima prioritate pentru iarnă, fiind și testul de anduranță al administrației locale. Marilen Pirtea spune că timișorenii așteaptă servicii de calitate în asigurarea căldurii în spațiile de locuire, școlile, grădinițele și alte instituții publice,…
Aproape 40.000 de porci vor fi sacrificati, după apariția unui focar de pestă porcină
Prefectul Mihai Ritivoiu a anuntat in această dimineață că „Din păcate, diagnosticul a fost confirmat. Este oficial, în Timiş există un focar de pestă porcină africană la o fermă de porci din Parța. Ce urmează? Neutralizarea celor 39.000 de animale şi luarea de măsuri pentru combaterea răspândirii bolii. Sacrificarea porcilor şi îngroparea lor în condiții…
Suspiciune de pestă porcină africană la o fermă Smithfield de la Parţa
Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare Timiş au suspiciuni privind existenţa unui focar de pestă porcină la o fermă Smithfield din Parţa. Aici sunt 39.000 de suine. A fost notificată Prefectura Timiş, fiind totodată trimise probe, în această dimineaţă, la Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală București. Dacă pesta se va confirma, mâine va…
Catalogul video “Food Extravaganţa”, lansat de Iulius Town/Foto
Indiferent că eşti gurmand sau vrei doar să ai parte de o experienţă culinară aparte, la restaurantele tematice din Iulius Town vei găsi o ofertă apetisantă de preparate inspirate din bucătăria italiană, orientală, americană sau internaţională. Te invităm să descoperi propunerile din ansamblul mixt Iulius Town, în catalogul video „Food Extravaganza”. Ce spui de un…
Meci fără istoric, Dumbrăviţa pierde la Bucureşti în faţa ultimei clasate
Dumbrăviţa a mers încrezătoare la Bucureşti după trei victorii, dintre care două în campionat şi una în Cupa României. Din păcate, chiar dacă au întâlnit ultima echipă din campionat, timişenii s-au întors acasă cu zero puncte. A fost un meci de uitat repede, mai ales pentru dumbrăviţeni, care n-au reuşit să confirme ultimele rezultate. După…
Ripensia, splendidă victorie în faţa unei echipe fruntaşe în Liga a II-a
Ripensia a reuşit a doua victorie din acest sezon, după ce s-a impus în faţa Politehnicii Iaşi cu 3-1, după un neverosimil 3-0 la pauză. Ripensia a adunat opt puncte din nouă meciuri şi ia o gură zdravănă de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării. Poli Iaşi a venit la Timişoara de pe poziţia a…
Sebastian Răducanu salută decizia coaliţiei de-a plafona preţul lemnelor de foc
Decizia plafonării preţului la lemnele de foc, lucru făcut la insistenţele social-democraţilor, este o necesitate pentru români, afirmă senatorul PSD de Timiş Sebastian Răducanu. El aminteşte că în acest domeniu nu există o piaţă funcţională. Sebastian Răducanu afirmă că decizia plafonării prețului la lemnele de foc reprezintă un sprijin important și necesar de care vor…
La final de octombrie, zece zile de Timişoara Jazz Festival
După doi ani de pauză pandemică, TIMIȘOARA JAZZ FESTIVAL revine cu un regal jazzistic de 10 zile. Festivalul de anul acesta se va desfășura sub motto-ul: TEN DAYS OF JAZZ AND HAPPINESS. Fundația Culturală Jazz Banat va aduce pe cele patru scene, simboluri ale arhitecturii și istoriei Timișoarei, artiști de top ai jazzului românesc și…
Weekend-ul vedetelor în Iulius Town: Daniel Buzdugan vine la Chopstix, iar Mircea Bravo și Bunica, la Cinema City/Foto
Agenda acestui weekend este plină de o varietate de evenimente dedicate, atât celor mari, cât și celor mici, la Iulius Town Timișoara. Un recunoscut restaurant internațional s-a inaugurat recent în food court, filmul momentului se lansează alături de actorii principali la Cinema City, în Iulius Mall, iar copiii sunt așteptați în continuare să exploreze piramidele,…
Ceaunele sunt pregătite, vinul stă la rece! Mâine începe Festivalul Papricaşului la Buziaş
Doar o zi ne mai desparte de startul celei mai mari şi populare manifestări de gen din Vestul României, Festivalul Papricaşului şi Vinului de la Buziaş. După o pauză de trei ani dată de pandemie, sâmbătă şi duminică va avea loc o nouă ediţie a tradiţionalului festival, cea cu numărul XII. Ceaunele sunt pregătite, vinul…
A început o nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase în zona 0 Ghizela
ADID Timiș anunță începerea unei noi campanii de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase destinată cetățenilor din zona 0 Ghizela. ADID Timiș împreună cu RETIM organizează în perioada 03 octombrie – 29 noiembrie 2022 o campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase din zona 0 Ghizela a judeţului Timiş. Sunt cuprinse localitățile Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț,…
Iulius Town Timișoara ajunge la 80.000 mp de birouri premium, după inaugurarea United Business Center 0
Iulius Town Timișoara ajunge la 80 de mii de metri pătraţi de birouri premium, în care sunt prezente peste 40 de companii, de pe trei continente, după inaugurarea celei de-a patra clădiri – United Business Center 0. Cea de-a patra clădire de birouri din ansamblul Iulius Town Timișoara este operațională și consolidează polul regional de…
Percheziţii în Timişoara la sediul şi angajaţi ai NIS Petrol, companie sârbă aparţinând Gazprom/Update. DIICOT confirmă acţiuni de spionaj
Poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate din Timişoara fac luni mai multe percheziţii la sediul companiei NIS Petrol, dar şi la angajaţi ai acesteia. Compania sârbă face parte din grupul rusesc Gazprom Neft. Potrivit unor surse citate de News.ro, percheziţiile ar avea legătură cu transmiterea de informaţii privind zăcămintele de ţiţei din România. Percheziţiile de…
Trei persoane rănite, la Giroc, în urma unei tamponări între două maşini
Un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 67 de ani, care circula pe strada Gloria din localitatea Giroc, la intersecția cu strada Muncitorilor a intrat în coliziune cu un un vehicul condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 67 de ani,…
Roata reciclării la Liberty Marathon
Weekendul acestea este plin de evenimente pe străzile din Timișoara, iar cei de la ADID Timiş vor fi alături de timişoreni, încercând să-i ajute să înțeleagă mai bine importanța gesturilor mici cu efecte uriașe. Astfel, duminică, 2 octombrie, între orele 9:00 și 16:00, la reprezenatnţii ADID Tiimiş vor fi prezenţi la Liberty Marathon, unde vor…
La Buziaş se pregătesc ceaunele! Festivalul Papricaşului şi Vinului revine cu a XII-a ediţie
După doi ani de pauză, cauzată de pandemie, cea mai mare şi populară manifestare de gen din vestul României, Festivalul Papricaşului şi Vinului de la Buziaş, revine la finalul săptămînii viitoare. În zilele de 8 şi 9 octombrie va avea loc o nouă ediţie a tradiţionalului festival, cea cu numărul XII. Festivalul este organizat de…