Accidentele care au avut loc în această dimineață, pe drumul județean care leagă Timișoara de Lugoj, prin Buziaș, s-au produs din cauza poleiului. În urma accidentelor în lanț, o persoană de 65 de ani a murit, iar alte nouă au fost rănite. Firmele care trebuiau să se ocupe cu combaterea poleiului au fost amendate de Poliția Timiș.
Călin Dobra cere Primăriei Timișoara hangarul și turnul de control de la Cioca, pentru a le reabilita
Reprezentanții Consiliului Județean Timiș vor să reînvie Aerodromul Cioca, dar pentru asta au nevoie și de clădirile pe care Primăria Timișoara le deține acolo. Președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra face un apel către primărie să cedeze instituției la „cârma” căreia se află aceste imobile. Este vorba despre hangar și clădirea administrativă, care adăpostește și…
La o clasă de la Școala din Dumbrăvița cursurile au fost suspendate din cauza gripei
Cazurile de gripă au fost cauza pentru care cursurile la o școală din Dumbrăvița au fost suspendate. Este vorba despre o clasă de a IV-a, unde cei 27 de elevi nu fac ore joi și vineri. În această clasă au fost diagnosticați trei elevi cu gripă și autoritățile au decis suspendarea cursurilor. Conform normelor, într-o…
Pacientul de la Timișoara care a fost suspectat de infecție cu coronavirus se simte bine. Va fi externat în curând
Testul de infecție cu coronavirus a ieșit negativ în cazul asistentului medical din Reșița internat la Timișoara. Acesta va mai fi ținut o zi sub observație, iar apoi va fi externat, spun medicii, care transmit că starea acestuia este bună. Alerta s-a declanșat după ce asistentul medical din Reșița, venit din Germania, unde a îngrijit…
Bugetul Timișului a fost aprobat. Alţi bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului
Consilierii județeni din Timiș au aprobat, miercuri, bugetul județului, fără prea multe „comentarii”. Singurul amendament a fost cel al consilierului județean Titu Bojin, care nu a fost prezent la ședință, privind alocarea a o sută de mii de lei pentru construcția Catedralei Mântuirii Neamului de la București. Colegii săi au aprobat, banii fiind transferați de la Transporturi.
Licitația pentru lărgirea drumului Timișoara – Moșnița Nouă – în prelungiri
Va mai trece apă pe Bega până când vor începe lucrările de lărgire a drumului Timișoara – Moșnița Nouă. Licitația de prelungește. Mai precis evaluarea celor patru oferte depuse până acum. Licitația la drumul din Timișoara până la intrarea în Moșnița Nouă ar fi trebuit încheiată în 12 februarie, dar evaluarea celor partu oferte s-a…
Suspect de coronavirus internat la Timișoara/UPDATE
Un pacient care este suspect de coronavirus a fost adus la Timișoara, unde este internat într-un salon special, la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș. Acesta a îngrijit pacienți cu coronavirus în Germania. Pacientul are 25 de ani și a venit în țară după ce a îngrijit patru pacienți cu coronavirus în Germania. Acesta prezintă…
Pompierii din Timiș au salvat un cățel care a picat într-o fosă septică
Pompierii din Timiș au salvat astăzi încă un suflet. De data aceasta, pompierii au salvat un cățel care a picat într-o fosă septică. Micuțul patruped a ajuns în siguranță la stăpâna lui. Un cățel a picat în această dimineață într-o fosă septică și stăpâna acestuia a solicitat ajutorul pompierilor pentru a-l scoate în siguranță. Pompierii…
Programul Rabla se extinde şi la motociclete din acest an
Începând cu acest an, programul Rabla se va aplica şi motocicletelor, prima de casare fiind de 3.500 de lei. Bonusurile pentru achiziţionarea de maşini electrice – 10.000 de euro sau hibride – 4.000 de euro, vor rămâne la nivelul anului trecut, dar bugetul pentru program va fi mai mare cu 45%.
Copiii din Timiș pasionați de științe, tehnologie, inginerie, arte digitale și matematică pot depune proiecte la Fondul Științescu
Fundația Comunitară Timișoara așteaptă propuneri de proiecte educative în domeniile STE@M (științe, tehnologie, inginerie, arte digitale, matematică), pentru copii și tineri între 6 și 19 ani, din județul Timiș. Aveți timp să trimiteți propuneri până în 23 februarie, În primele două ediții, Fondul Științescu a finanțat 23 de proiecte inovative care au facilitat întâlnirea a…
Se reia licitația pentru viitoarea maternitate de lângă Spitalul Județean Timișoara
Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a declarat că licitația pentru proiectarea și execuția viitoarei maternități care se va ridica între Casa Austria și Spitalul Județean Timișoara se va relua. Procedura pentru proiectare și execuție se va relua pentru că, spune Dobra, la prima „strigare” ofertantul a depus documentație neconformă
Pentru a nu mai rămâne oamenii fără curent electric, subprefectul Băcală cere Enel să fie prompt în intervenții
În Timiș este cod galben de vânt, iar subprefectul Mircea Băcală a cerut reprezentanților Enel să intervină cu promptitudine la eventualele avarii. În urmă cu câteva zile, mii de gospodării din Timiș au rămas în beznă, din cauza vântului, care a produs avarii rețelei electrice.
Amenzi de 70.000 de lei pentru doi agenți economici din Timiș. Au contaminat apele și au incendiat deșeurile
Reprezentanții Gărzii de Mediu Timiș au amendat doi agenți economicii, cu suma totală de 70.000 de lei, aceștia fiind acuzați că au incendiat deșeurile și au contaminat apele pluviale. Un agent economic a fost amendat cu 50.000 lei pentru contaminarea apelor pluviale descărcate în canal de desecare, cu produse petroliere – uleiuri minerale și emulsii…
Într-o clasă dintr-o școală din Timiș s-ar putea suspenda cursurile din cauza gripei
Intr-o clasă dintr-o școală din Timiș s-ar putea suspenda cursurile. Sunt trei elevi cu gripă la Școala din Peciu, iar reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș așteaptă „semnalul” Direcției de Sănătate Publică pentru a luat decizia suspendării cursurilor. În Timiș, astăzi, au fost diagnosticați 50 de preșcolari cu gripă și 70 de elevi. 977 de preșcolari…
Un bărbat care se autosatisfăcea în tufișurile de lângă Colegiul Ion Vidu Timișoara – prins de polițiștii locali
Un bărbat care se autosatisfăcea prin tufișurile de pe lângă Colegiul Ion Vidu din Timișoara a fost prins de polițiștii locali. Acesta practica… exhibiționismul, conform reprezentanților Poliției Locale Timișoara. Polițiștii locali au depistat duminică, în jurul orei 17.40, un bărbat care „a săvârșit în public acte obscene de natură să producă disconfortul cetățenilor”. Ca urmare…
Academia Mămicilor din Timișoara vă cheamă să donați sânge
Donați sânge, la Timișoara, pentru copiii internați la secția de hemato-oncologie a Spitalului Louis Țurcanu din urbe! Nu durează mult, iar reprezentantele Academiei Mămicilor Timișoara (AMT) sunt acolo pentru a vă ghida, ele fiind cele care derulează proiectul „Implică-te şi schimbă destine!”. Sunteți așteptați în 27 februarie, între orele 8:30 – 13:00, la sediul Centrului…
Masa Critică, pedalare la Timișoara: „Ne-am săturat să fim dați la o parte în favoarea mașinilor poluante!”
Masa Critică se reactivează la Timișoara, lună de lună, pentru a le spune tuturor că bicicliștii s-au săturat să-și riște viețile în trafic, doar pentru că folosesc un transport nepoluant și sănătos.
Cârnații bănățeni defilează pe podiumul gastronomic de la Căminul Cultural din Biled
Cârnații bănățeni vor fi atent gustați, mirosiți și „notați”, joi, la Biled, Pe podiumul gastronomic vor defila, la Căminul cultural din Biled, cei mai gustoși cârnați bănățeni, făcuți de gospodari în plină iarnă… calendaristică… În săptămâna care va urma, la Biled (pentru că manifestarea a devenit una itinerantă) va avea loc o nouă ediție a…
Jimbolia se promovează în rândul turiștilor printr-un proiect transfrontalier
Trei localități din zona de graniță, două din România şi una din Ungaria, au o broșură comună și un album de prezentare pentru promovare turistică, realizate pe bani europeni. Un proiect transfrontalier a făcut posibilă și crearea unui Punct de Informare Turistică la Jimbolia, unde sute de turiști și-au lăsat amprenta în registrul pe care promotorii turistici îl dețin.
Peste 50 milioane lei – investiții în rețeaua electrică din 30 de localități din Timiș
Investiții de peste 50 de milioane de lei în rețeaua electrică din Timiș, anunță președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, după o întâlnire cu Alin Crăciunescu, inginer-șef E- Distribuție Banat.