Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare Timiş au suspiciuni privind existenţa unui focar de pestă porcină la o fermă Smithfield din Parţa. Aici sunt 39.000 de suine. A fost notificată Prefectura Timiş, fiind totodată trimise probe, în această dimineaţă, la Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală București. Dacă pesta se va confirma, mâine va…
Catalogul video “Food Extravaganţa”, lansat de Iulius Town/Foto
Indiferent că eşti gurmand sau vrei doar să ai parte de o experienţă culinară aparte, la restaurantele tematice din Iulius Town vei găsi o ofertă apetisantă de preparate inspirate din bucătăria italiană, orientală, americană sau internaţională. Te invităm să descoperi propunerile din ansamblul mixt Iulius Town, în catalogul video „Food Extravaganza”. Ce spui de un…
Meci fără istoric, Dumbrăviţa pierde la Bucureşti în faţa ultimei clasate
Dumbrăviţa a mers încrezătoare la Bucureşti după trei victorii, dintre care două în campionat şi una în Cupa României. Din păcate, chiar dacă au întâlnit ultima echipă din campionat, timişenii s-au întors acasă cu zero puncte. A fost un meci de uitat repede, mai ales pentru dumbrăviţeni, care n-au reuşit să confirme ultimele rezultate. După…
Ripensia, splendidă victorie în faţa unei echipe fruntaşe în Liga a II-a
Ripensia a reuşit a doua victorie din acest sezon, după ce s-a impus în faţa Politehnicii Iaşi cu 3-1, după un neverosimil 3-0 la pauză. Ripensia a adunat opt puncte din nouă meciuri şi ia o gură zdravănă de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării. Poli Iaşi a venit la Timişoara de pe poziţia a…
Sebastian Răducanu salută decizia coaliţiei de-a plafona preţul lemnelor de foc
Decizia plafonării preţului la lemnele de foc, lucru făcut la insistenţele social-democraţilor, este o necesitate pentru români, afirmă senatorul PSD de Timiş Sebastian Răducanu. El aminteşte că în acest domeniu nu există o piaţă funcţională. Sebastian Răducanu afirmă că decizia plafonării prețului la lemnele de foc reprezintă un sprijin important și necesar de care vor…
La final de octombrie, zece zile de Timişoara Jazz Festival
După doi ani de pauză pandemică, TIMIȘOARA JAZZ FESTIVAL revine cu un regal jazzistic de 10 zile. Festivalul de anul acesta se va desfășura sub motto-ul: TEN DAYS OF JAZZ AND HAPPINESS. Fundația Culturală Jazz Banat va aduce pe cele patru scene, simboluri ale arhitecturii și istoriei Timișoarei, artiști de top ai jazzului românesc și…
Weekend-ul vedetelor în Iulius Town: Daniel Buzdugan vine la Chopstix, iar Mircea Bravo și Bunica, la Cinema City/Foto
Agenda acestui weekend este plină de o varietate de evenimente dedicate, atât celor mari, cât și celor mici, la Iulius Town Timișoara. Un recunoscut restaurant internațional s-a inaugurat recent în food court, filmul momentului se lansează alături de actorii principali la Cinema City, în Iulius Mall, iar copiii sunt așteptați în continuare să exploreze piramidele,…
Ceaunele sunt pregătite, vinul stă la rece! Mâine începe Festivalul Papricaşului la Buziaş
Doar o zi ne mai desparte de startul celei mai mari şi populare manifestări de gen din Vestul României, Festivalul Papricaşului şi Vinului de la Buziaş. După o pauză de trei ani dată de pandemie, sâmbătă şi duminică va avea loc o nouă ediţie a tradiţionalului festival, cea cu numărul XII. Ceaunele sunt pregătite, vinul…
A început o nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase în zona 0 Ghizela
ADID Timiș anunță începerea unei noi campanii de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase destinată cetățenilor din zona 0 Ghizela. ADID Timiș împreună cu RETIM organizează în perioada 03 octombrie – 29 noiembrie 2022 o campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase din zona 0 Ghizela a judeţului Timiş. Sunt cuprinse localitățile Lugoj, Buziaș, Recaș, Balinț,…
Iulius Town Timișoara ajunge la 80.000 mp de birouri premium, după inaugurarea United Business Center 0
Iulius Town Timișoara ajunge la 80 de mii de metri pătraţi de birouri premium, în care sunt prezente peste 40 de companii, de pe trei continente, după inaugurarea celei de-a patra clădiri – United Business Center 0. Cea de-a patra clădire de birouri din ansamblul Iulius Town Timișoara este operațională și consolidează polul regional de…
Percheziţii în Timişoara la sediul şi angajaţi ai NIS Petrol, companie sârbă aparţinând Gazprom/Update. DIICOT confirmă acţiuni de spionaj
Poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate din Timişoara fac luni mai multe percheziţii la sediul companiei NIS Petrol, dar şi la angajaţi ai acesteia. Compania sârbă face parte din grupul rusesc Gazprom Neft. Potrivit unor surse citate de News.ro, percheziţiile ar avea legătură cu transmiterea de informaţii privind zăcămintele de ţiţei din România. Percheziţiile de…
Trei persoane rănite, la Giroc, în urma unei tamponări între două maşini
Un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 67 de ani, care circula pe strada Gloria din localitatea Giroc, la intersecția cu strada Muncitorilor a intrat în coliziune cu un un vehicul condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 67 de ani,…
Roata reciclării la Liberty Marathon
Weekendul acestea este plin de evenimente pe străzile din Timișoara, iar cei de la ADID Timiş vor fi alături de timişoreni, încercând să-i ajute să înțeleagă mai bine importanța gesturilor mici cu efecte uriașe. Astfel, duminică, 2 octombrie, între orele 9:00 și 16:00, la reprezenatnţii ADID Tiimiş vor fi prezenţi la Liberty Marathon, unde vor…
La Buziaş se pregătesc ceaunele! Festivalul Papricaşului şi Vinului revine cu a XII-a ediţie
După doi ani de pauză, cauzată de pandemie, cea mai mare şi populară manifestare de gen din vestul României, Festivalul Papricaşului şi Vinului de la Buziaş, revine la finalul săptămînii viitoare. În zilele de 8 şi 9 octombrie va avea loc o nouă ediţie a tradiţionalului festival, cea cu numărul XII. Festivalul este organizat de…
Concept stores cu delicii culinare în Shop Express, cea mai nouă zonă de retail din Iulius Town
Pâine cu maia abia scoasă din cuptor, carne de vită japoneză, salamuri și brânzeturi fine, cafea sau brânză grecească, pesto, paste sau ulei cu trufe, produse de patiserie pregătite manual, după rețete autentice din Germania și Italia, fructe proaspete, miere cu cimbrişor şi conifere, condimente pentru burgeri, prăjituri savuroase pregătite după metode artizanale, vinuri şi…
Medicul acuzat de şpagă, reţinut 24 de ore. Ar putea primi 30 de zile de arest, însă ar putea scăpa ca alţii, cu control judiciar
Medicul Marian Gașpar, de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, a fost luni în cazul unei acţiuni DGA. Cunoscutul doctor este acuzat că ar fi primit şpagă de 6 ori pe săptămână… El a fost reţinut 24 de ore, iar marţi ar putea primi 30 de zile de arest preventiv. S-au ar putea scăpa cu…
DGA, acţiune fulger la Institutul de Boli Cardiovasculare. A fost „ridicat” un cunoscut doctor/Update. Reacţia Institutului
Oamenii legii de la Direcţia Generală Anticorupţie au descins luni dimineaţa în Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara. Mai exact în biroul chirurgului Marian Gaşpar, acuzat de luare de mită. Se pare că doctorul pretindea diferite sume de bani înainte de operaţii, acesta fiind şi motivul „vizitei” celor de la DGA. Doctorul a fost dus…
O femeie şi un copil de şase ani, răniţi într-un accident rutier în Timişoara
O femeie, în vârstă de 44 de ani, a condus un autoturism pe Calea Lugojului, dinspre strada Aeroport înspre Calea Dorobanților, iar la intersecția cu strada Victoria, a efectuat virajul la stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 52 de ani, care circula din sens opus. …
Caravana cu Jocuri, festival dedicat întregii familii, începe la Iulius Town
Caravana cu Jocuri invită întreaga familie la joacă, începând de vineri până duminică, în perioada 23 – 25 septembrie 2022. Festivalul vine cu un concept inedit, prin care atât copiii, părinții, dar și bunicii pot să petreacă momente de calitate împreună, în timp ce își șlefuiesc aptitudinile. Vineri, doritorii sunt așteptați începând cu ora 16.00,…
Femeie de 52 de ani din Timişoara, găsită moartă în apartamentul în care locuia singură
Joi seara, în jurul orei 19:00, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 52 de ani, care locuiește într-un apartament, situat pe strada Academician Sextil Pușcariu, din Timișoara, nu a mai fost văzută de câteva zile. Ajunsi la fața locului, polițiștii…