Arhiva pentru eticheta: 2015

Bookfest revine la Timisoara, cu Gabriel Liiceanu si Dan C. Mihailescu invitati in premiera

Bookfest revine la Timisoara, cu Gabriel Liiceanu si Dan C. Mihailescu invitati in premiera

20.000 de cărți, patru zile, filme și nu numai – toate îi așteaptă pe timișoreni la finele lunii martie, la Bookfest. Evenimentul are loc la CRAFT și, foarte important, intrarea este liberă pentru toți iubitorii de lectură.

Balul vanatorilor de la Buzias, cel mai mare eveniment de acest gen din Banat

Ospăț tradițional, meniu special, muzică de petrecere, tombolă cu nenumărate premii, distracție, dar și… povești vânătorești. Toate acestea și multe altele îi așteaptă pe participanții la Balul Vânătorilor de la Buziaș. Evenimentul devenit deja tradițional, fiind la a XV-a ediție, va avea loc sâmbătă, 28 februarire, la Complexul Hotelier Parc.

Numarul dosarelor de la Tribunalul Timis a scazut pentru prima oara in sase ani

Cu 5.000 de dosare mai puțin decât în 2013 au avut de soluționat, anul trecut, judecătorii de la Tribunalul Timiș. E prima dată în șase ani când se înregistrează o astfel de situație. Marele of este însă tehnica învechită pe care sunt obligați să lucreze angajații instituției. E mare nevoie de calculatoare noi, dar, ca de obicei, nu sunt bani.

Peste 294 de milioane de euro, bugetul total general al Timisoarei! Cum se impart banii

Proiectul de buget al Timișoarei a fost finalizat și publicat pe site-ul municipalității. Până să fie aprobat, el urmează să fie discutat în comisiile CL și să fie supus unei dezbateri publice, care a fost programată miercuri, 11 februarie. Bugetul total general este de peste 294 milioane de euro, sensibil mai mic decât în 2014.

13 zile libere pentru romani, in 2015

În anul 2015, bugetarii vor avea parte de 13 zile declarate libere prin Codul Muncii. Din nefericire însă, doar opt dintre ele sunt în timpul săptămânii, celelalte fiind zile de weekend. O zi liberă în premieră este 24 ianuarie, însă aceasta va „pica” sâmbăta.

Vreti sa nu ratati niciun spectacol la Teatrul National? Luati-va abonamente

Fiindcă vrea ca spectatorii fideli să nu rateze piesele favorite, Teatrul Național Timișoara le face o surpriză. Din această săptămână au fost scoase la vânzare abonamentele pentru anul 2015. Acestea sunt de patru tipuri și pot fi cumpărate atât online, din fața calculatorului, cât și de la casieriile TNTm.

Biletele la concertul de Anul Nou de la Viena din 2015 va asteapta

Goana pentru biletele la concertul de Anul Nou din 2015 al Filarmonicii din Viena a început deja. Datorită cererii extrem de mari, austriecii au decis să nu scoată aceste tichete la vânzare în mod obișnuit, ci să le tragă la sorți. În intervalul 2-23 ianuarie vă puteți înscrie pe site-ul filarmonicii și, în martie, veți ști dacă sunteți unul dintre norocoși.

Top