Lumini si veste de la Politie, in loc de amenzi, pentru bicliclistii din Timisoara / FOTO

Dacă faci prevenție, e mult mai simplu să reduci numărul amenzilor. Asta au făcut, pe timp de noapte, cei de la Verde pentru Biciclete și polițiștii de la Rutieră, la Timișoara. Au fost vizați cei care pedalează pe întuneric și care trebuie să fie conștienți că nu e de joacă.

În seara de 18 decembrie, echipa Verde pentru Biciclete, împreună cu un echipaj al Poliției Rutiere, s-a aflat în zona centrală, pentru a le explica amatorilor de pedalat cât de important este să respecte regulile legate de semnalizarea pe timp de noapte. Conform legislației în vigoare, cei care se deplasează cu o bicicletă care nu e echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în față, cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare, sunt pasibili de amenzi din partea Poliției Rutiere. De această dată însă, oamenii legii au împărțit nu procese-verbale, ci seturi de lumini și veste reflectorizante. „Cu o astfel de atitudine constructivă mi se pare că începe să se facă lumină în relația dintre bicicliști și autorități, și la propriu, și la figurat. Mă bucur că nu am fost amendat. De acum chiar o să am grijă să fiu cât mai ușor de văzut în trafic”, a spus unul dintre bicicliștii opriți pe pista din fața Catedralei. Acțiunea a făcut parte din demersurile VpB de informare și educare a comunității bicicliștilor din Timișoara. „Îmi doresc să ni se alăture tot mai mulți bicicliști, astfel încât să găsim soluții la problemele de care se lovesc cei care aleg să pedaleze prin oraș zi de zi. 2017 a fost un an extrem de important pentru comunitatea bicicliștilor timișoreni și am convingerea că în 2018 lucrurile vor merge și mai bine. Astfel de parteneriate cu Poliția Rutieră se vor repeta”, a spus, la rândul ei, Ana Munteanu, coordonator VpB și reprezentant al bicicliștilor în Comisia de Circulație a PMT.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”3751″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii

USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Simon Pescari

De ce joacă Poli meciul cu Rapid în Cupă la Sibiu. Locaţia surpriză unde s-ar putea juca ultima partidă din grupa Cupei României

Multă lume s-a întrebat, după ce s-a anunţat locul de desfăşurare al primului meci din grupa Cupei României, cel cu Rapid, de ce s-a optat pentru Sibiu. Preşedintele clubului Politehnica, Simon Pescari, explică mai jos care au fost raţiunile pentru care s-a luat această decizie. În premieră, Pescari anunţă şi unde s-ar putea juca partida...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce joacă Poli meciul cu Rapid în Cupă la Sibiu. Locaţia surpriză unde s-ar putea juca ultima partidă din grupa Cupei României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Accident rutier grav la Timișoara, după o ciocnire a giganților: un autobuz cu 40 de persoane a fost lovit de o basculantă

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc pe strada Ovidiu Cotruș din Timișoara, după ce șoferul unei basculante nu a acordat prioritate de trecere unui autobuz de transport în comun, în care se aflau circa 40 de persoane. Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit că un bărbat în vârstă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident rutier grav la Timișoara, după o ciocnire a giganților: un autobuz cu 40 de persoane a fost lovit de o basculantă

Economic vezi arhiva Economic

Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Vechiul asfalt aflat pe autostrada A1, la Margina, porțiunea după coborârea de pe drumul rapid, este frezat în aceste zile, constructorul lotului lipsă urmând să toarne asfalt nou. Astfel, lucrările din afara zonei tunelurilor de pe tronsonul A1, Margina-Holdea, au intrat într-o nouă etapă. Dinspre nodul rutier Margina spre organizarea de șantier, pe secțiunea D,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asfaltul vechi de pe A1, după ieșirea din nodul Margina – Holdea, este înlocuit cu altul nou. S-au montat primele grinzi la pasaje/FOTO+VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc pe strada Ovidiu Cotruș din Timișoara, după ce șoferul unei basculante nu a acordat prioritate de trecere unui autobuz de transport în comun, în care se aflau circa 40 de persoane. Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit că un bărbat în vârstă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident rutier grav la Timișoara, după o ciocnire a giganților: un autobuz cu 40 de persoane a fost lovit de o basculantă
Cu Sin City istorie înainte de a deveni realitate la Timișoara, acum aleșii locali au aprobat interzicerea în totalitate a sălilor de jocuri de noroc în oraș. Ședința de plen de marți a consfințit decizia finală a orașului de pe Bega de a interzice aceste săli, cu excepția celor pentru Loto clasic. Agențiile Loteriei Române...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sălile de păcănele devin istorie la Timișoara. Consiliul Local a aprobat interzicerea acestora
Multă lume s-a întrebat, după ce s-a anunţat locul de desfăşurare al primului meci din grupa Cupei României, cel cu Rapid, de ce s-a optat pentru Sibiu. Preşedintele clubului Politehnica, Simon Pescari, explică mai jos care au fost raţiunile pentru care s-a luat această decizie. În premieră, Pescari anunţă şi unde s-ar putea juca partida...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce joacă Poli meciul cu Rapid în Cupă la Sibiu. Locaţia surpriză unde s-ar putea juca ultima partidă din grupa Cupei României
USR a depus o nouă Lege ANI, fără „amendamentul Fritz”, a anunțat, marți, senatorul de Timiş. Sorin Șipoș.  Lider al Grupului USR  din Senat, Șipoș a făcut un apel pentru a vota legea „într-o formă curată”, pentru a nu pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, cum s-a întâmplat în Ungaria lui Viktor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a depus o nouă Lege ANI, fără “amendamentul Fritz”. Sorin Şipoş face apel la parlamentari să voteze o “formă curată” a legii
Muncitorii companiei de construcții care se ocupă de regenerarea urbană a Pieței Traian au ajuns la etapa montării primelor plăci de piatră naturală din zona amintită. Este una dintre ultimele etape pentru finalizarea lucrărilor în piață. Cercetarea arheologică nu a identificat elemente care să întârzie șantierul, astfel că, la cinci luni de la începerea proiectului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pune piatră naturală în Piața Traian
Un număr tot mai mare de români au apelat la credite de nevoi personale anul acesta decât în 2025. De asemenea, sumele împrumutate sunt mai mari decât anul trecut în majoritatea județelor analizate, pe fondul scăderii puterii de cumpărare și a inflației ridicate. Timișenii solicită sume mai mari, fiind depășiți doar de bucureșteni. Banii sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul e printre campionii național la accesarea de credite de nevoi personale. Creșterea, pe fondul unei puteri de cumpărare în scădere
CODRU Festival revine la Timișoara între 28 și 30 august, pentru cea de-a VI-a ediție, în Pădurea Verde. Consiliul Județean Timiș, prin Visit Timiș, sprijină și în acest an desfășurarea festivalului, unul dintre evenimentele care contribuie la promovarea Timișoarei și a județului ca destinație pentru turism cultural și de evenimente. Timp de trei zile, Pădurea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sprijin pentru CODRU Festival din partea CJ Timiș
Ocazie de a „socializa” altfel cu orașul, care le va fi casă în următorii ani. Pentru studenții internaționali, experiența la Universitatea Politehnica Timișoara înseamnă mai mult decât cursuri, proiecte sau stagii de practică. Înseamnă și descoperirea orașului, întâlniri cu oameni din culturi diferite și momente care transformă perioada petrecută la Timișoara într-o experiență de viață....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții străini din UPT au descoperit Timișoara într-un mod inedit: de pe Bega/FOTO
După luni bune de așteptare, contractul de execuție al viitorului stadion Dan Păltinișanu a fost semnat la București, la sediul Companiei Naționale de Investiții. Urmează câteva luni pentru a se realiza proiectul și ulterior poate demara construcția, cu Consiliul Județean Timiș pe post de finanțator în primul an. Timișoara va avea un nou stadion de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noul stadion al Timișoarei. Simonis: ”Timișoara și Timișul au așteptat suficient”/VIDEO
Sâmbătă, 29 august 2026, și în Timiș va avea loc ediția a patra a Nopții Muzeelor la Sate. Publicul este invitat să descopere șase muzee din județul Timiș înscrise în programul evenimentului. Sunt șase locuri unde puteți descoperi mai multe despre Timiș și personalitățile sale. Casa memorială Nikolaus Lenau din Lenauheim propune o seară dedicată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Noaptea Muzeelor la Sate. Timișul oferă șase locații pentru vizitat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.