Arhiva pentru eticheta: calin dobra

Castelul Huniade

După 12 ani. Ar putea fi făcută recepția lucrărilor de la Castelul Huniade

După 12 ani. Ar putea fi făcută recepția lucrărilor de la Castelul Huniade

O veste cât de cât bună ar putea veni, în sfârșit, în ceea ce privește Castelul Huniade. Până la jumătatea lunii mai s-ar putea întruni, din nou, comisia de recepție a lucrărilor, după ce constructorul a anunțat că a făcut remedierile solicitate. Dacă procedura va fi finalizată, ar putea fi depusă o cerere de finanțare pe bani europeni, pentru reabilitarea restului castelului.

CJ Timis cere reparația rapidă a drumurilor județene în garanție. Care sunt cele 18 firme somate să intervină

Să treacă rapid la repararea drumurilor județene, care sunt în garanție, sau să se pregătească să răspundă! 18 firme cu care CJ Timiș are contracte pentru diverse șosele au fost somate în ultimele zile. Iarna a lăsat urme pe drumurile din județ, așa că acestea trebuie refăcute. Până la 31 mai.

Tablourile Baba pleacă de la Timisoara ca să se… întoarcă! Dobra: Nu avem vinovați, totul va fi bine de acum

Tablourile Baba împrumutate de la Muzeul Național de Artă se întorc în București, pentru a merge la niște expoziții internaționale. Apoi vor reveni la Timișoara. Cel puțin așa susține președintele CJ Timiș, Călin Dobra, conform căruia nimeni nu va fi sancționat pentru situația conflictuală din ultimele luni.

Bastionul Theresia, scos din nou la licitație. CJ Timis scade la jumătate tarifele, ca să nu mai stea cu el gol

Trei licitații ratate și un singur loc închiriat. S-a întâmplat în Bastionul Theresia, unde CJ Timiș schimbă foaia, ca să nu mai stea cu spațiile goale. A scăzut chiria la ceva mai mult de jumătate față de cea veche și a mărit aria activităților permise. Acum trebuie să fie de acord cu schimbările și consilierii județeni.

Călin Dobra, susținere totală pentru Simona Neumann în fața contestatarilor șefei TM 2021

Reprezentanții așa-zisului Grup de reflecție și inițiativă Timișoara Capitală Europeană s-au întâlnit vineri cu președintele CJ Timiș, Călin Dobra. Săptămâna trecută, mai multe asociații și personalități/personaje din Timișoara, constituite în grupul sus-menționat, au trimis un memoriu autorităților locale (Primăria și CJ Timiș), dar și Comisiei Europene.

ședințe

Efectul PMP post-protocol la CJ Timiș. PSD e rezervat, PNL anunță că e momentul ca Dreapta să strângă rândurile

PSD spune că PMP e de câteva săptămâni în afara protocolului de colaborare de la CJ Timiș și e rezervat în declarații. PNL e însă fericit, pentru că ruperea protocolului ar putea da semnalul unirii Dreptei. Mai trebuie însă să-și dea demisia, sau să fie dată afară din PMP, și Roxana Iliescu.

Adio, institut oncologic la Timisoara! Dupa un an si jumatate, a fost anulata licitatia pentru proiectare

Nici măcar proiecte nu suntem în stare să facem! Planurile pentru construirea mult discutatului institut oncologic sunt puse din nou în așteptare. Procedura de licitație a fost anulată, la un an și jumătate de la lansare, așa că s-a ales praful de toate promisiunile guvernului PSD.

Pentru ca Timisul e foarte important, premierul Vasilica Viorica Dancila vine in vizita candva

Fără niciun leu alocat pentru programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii și fără ca guvernul să rezolve problema legislativă legată de circulația vaporașelor pe Bega, premierul Vasilica Viorica Dăncilă susține că Timișul este extrem de important. Așa că, într-un viitor incert, vine în vizită.

CJ Timis isi face din nou ziar. Alesii judeteni vor sa se vada in publicatia de 10.000 de exemplare

Dacă Primăria Timișoara are monitor lunar, CJ Timiș va avea, de acum încolo, agendă. Consilierii județeni au votat pentru (re)înființarea acestei publicații, care va apărea în 10.000 de exemplare. Nu se știe cât va costa și va fi scrisă de angajații CJ.

PNL va vota sala polivalenta la Giroc in secunda 2. Nicu Bitea a anuntat in plenul CJ in ce conditii

Compania Națională de Investiții nu spune încă nici da, nici nu, dar schimbul de replici pe tema sălii polivalente continuă între primărie și consiliul județean. Ultimul episod s-a consumat în plenul CJ, unde Călin Dobra l-a întrebat direct pe Nicu Bitea dacă liberalii vor vota pentru polivalentă la Giroc. Acesta i-a spus că… în secunda 2, dar în anumite condiții.

Vrea primaria sa renoveze stadionul? Dobra (CJ Timis): Trebuie daramate si reconstruite tribunele

Primarul Timișoarei vrea să preia stadionul „Dan Păltinișanu”, să-l renoveze și să-l păstreze în funcțiune. CJ Timiș nu e dispus să-l cedeze, pentru că, oricum, ce vrea primarul nu e posibil. Călin Dobra susține că nu se poate face decât o reabilitare totală, care ar presupune inclusiv culcarea la pământ a tribunelor.

Dobra: PSD Timis e alaturi de Dragnea, anul trecut au fost niste valuri emotionale

PSD Timiș îl susține, ca o echipă responsabilă, pe Liviu Dragnea, președintele partidului. Asta deși, în vara anului trecut, când „proscrisul” Sorin Grindeanu aduna sute de oameni în curtea filialei, s-a strigat chiar și „Jos Dragnea”. Președintele interimar Călin Dobra spune că la mijloc au fost „valuri emoționale”.

A inceput reabilitarea de 2 milioane de euro a cladirii CJ Timis. Va dura 2 ani

Au apărut schelele și a început curățarea zidăriei. Se întâmplă la Palatul Administrativ de pe Bd. Revoluției, care va fi în șantier în următorii doi ani. Refacerea fațadei, înlocuirea tâmplăriei și a geamurilor și iluminatul arhitectural costă 9,3 milioane de lei, bani de la bugetul CJ Timiș.

Arena Dan Paltinisanu, intre promisiuni si Facebook. Dobra: Promit ca vom face stadion nou

Demolăm, apoi, în același loc, facem un stadion nou – proiectul pe care îl susține CJ Timiș. Sună minunat, dar, în acest moment, nu există nicio sursă de finanțare pentru o investiție de zeci de milioane de euro. Între timp, primarul Timișoarei a făcut un sondaj pe Facebook și 78% dintre respondenții lui vor păstrarea vechii arene.

Muzeul National de Arta a somat Muzeul de Arta: isi vrea inapoi tablourile Baba. Dobra spune ca s-a rezolvat

Muzeul Național de Artă își vrea înapoi cele 27 de tablouri împrumutate la Timișoara și a somat conducerea Muzeului de Artă din Palatul Baroc să le returneze. Pe de altă parte, președintele CJ Timiș, Călin Dobra, afirmă că situația s-ar fi rezolvat în favoarea instituției din Piața Unirii…

Călin Dobra

PSD Timis, soldatel disciplinat la congresul national. Nu propune niciun candidat

PSD are sâmbătă, 10 martie, poate cel mai controversat congres din istoria sa. Va fi aleasă întreaga structură a partidului, cu excepția funcției de președinte, ocupate de Liviu Dragnea. Social-democrații susțin cu forța egalitatea de gen, oferind câte 8 posturi de vicepreședinte regional pentru femei și bărbați. PSD Timiș nu are candidați.

Top