PNL va vota sala polivalenta la Giroc in secunda 2. Nicu Bitea a anuntat in plenul CJ in ce conditii

Compania Națională de Investiții nu spune încă nici da, nici nu, dar schimbul de replici pe tema sălii polivalente continuă între primărie și consiliul județean. Ultimul episod s-a consumat în plenul CJ, unde Călin Dobra l-a întrebat direct pe Nicu Bitea dacă liberalii vor vota pentru polivalentă la Giroc. Acesta i-a spus că… în secunda 2, dar în anumite condiții.

Viitoarea sală polivalentă este doar în stadiul de discuții la Compania Națională de Investiții, care nu a anunțat oficial unde, dacă și când o va construi. Totuși, subiectul iscă în continuare discuții aprinse pe plan local. Este de notorietate schimbul de replici dintre primarul Nicolae Robu, care vrea sala doar în Timișoara, și președintele CJ, Călin Dobra, care a propus un teren la Giroc. În urmă cu două săptămâni, întrebat dacă liberalii vor susține o investiție a CNI în Giroc, Robu respingea o astfel de variantă. „Consilierii județeni PNL nu vor sprijini ceva contra Timișoarei. Niciodată. CNI n-o să-și ia acest angajament. Cred că este un joc politic, ca să spunem noi că nu suntem de acord cu variantele lor, care oricum nu sunt avute în vedere pentru implementare, dar ei să spună că «uite, noi le-am fi făcut, dar nu ne-a lăsat PNL». Cred că până acolo vor merge. Îi cunosc foarte bine, din nefericire am fost parteneri”, a declarat acesta.

Subiectul a fost adus în plenul CJ de liberala Sorina Ciurlea, care a cerut explicații de la Dobra. „Sala polivalentă, la momentul acesta, este un proiect pe lista-sinteză a Ministerului Dezvoltării. Cei care finanțează această investiție analizează cea mai bună poziție și legalitatea terenurilor puse la dispoziție de CJ Timiș și Primăria Timișoara. Documentația este depusă și așteptăm aprobarea investiției”, i-a replicat șeful CJ. În dispută a intervenit și Nicu Bitea, liderul grupului de consilieri PNL, care i-a spus lui Dobra că ar trebuie să se înțeleagă cu Robu. „În calitatea dumneavoastră de lider de top al partidului de guvernământ, aveți obligativitatea și datoria morală să aveți discuții cu omologul dumneavoastră din opoziție la nivel județean, în așa fel încât să ajungeți la un punct de comun acord. Vă asigurăm că noi, consilierii județeni liberali, vom vota în secunda 2”, a susținut liberalul.

Bitea i-a ridicat însă mingea la fileu lui Dobra, care l-a întrebat direct dacă liberalii vor vota în plenul CJ pentru o sală polivalentă la Giroc. „În momentul în care specialiștii de la CNI, care finanțează această investiție, vor hotărî locația, documentația din punct de vedere juridic fiind pusă la dispoziție corect și toate proprietățile sunt ale Primăriei Timișoara sau ale CJ Timiș, eu, ca lider politic, voi solicita grupului PSD din CL să susțină investiția. Voi susține realizarea investiție acolo unde CNI hotărăște. Susțineți acest lucru?”, a declarat social-democratul. Răspunsul lui Bitea a fost unul… cotit. „Nu mă forțați să vă dau un răspuns pe care dumneavoastră doriți să-l auziți. Eu v-am dat răspunsul foarte clar. Niciodată nu am spus că nu susținem. Această discuție și dezbatere cred că ar fi trebuit s-o aveți demult acolo unde e locul să se întâmple”, a încheiat liberalul. Dincolo de contre verbale, un lucru e cert: nu există o decizie asumată, cu termene și alocare bugetară, de la București.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

herzogheria a spus: (martie 29th, 2018 at 14:43 )

vrem sala polivalenta la Jebel si toti psd-istii acolo! de la mobra si ai sai pan’ la daddy!
psd-ul minte si se joaca de-a sala la fel ca si cu centura, aeroportu'(cel mai urat din lume), largirea la dumbravita, descarcarea de pe autostrada pe aradului, muzeul banatului, parcarea etajata, stadion, etc. unica lor obsesie este justitia!!! asta-i doare pe ei!

ddt a spus: (martie 29th, 2018 at 15:08 )

scopul di.dobra e a se ajunge la o discutie in contradictoriu asupra locului in care se va construi sala. discutia asta exista deja. ea are telul de a abate atentia asupra faptului ca psd-ul dl. dobra, adica guvernul actual, nu are intentia sa dea bani pentru a se construi o astfel de sala. de fapt arata si pozitia dl. dobra si a psd-ului Timis in ochii guvernului si a psd-ului central, un nimic in drum pe care il prostim cum vrem. dl. dobra vrea sa ascunda si asta. aproape ca a reusit.

anteconbega a spus: (martie 30th, 2018 at 06:59 )

E mişto lauda de sine, dar mai faină-i când te laudă şi adversarul de trei parale. Aşa zice Nicu Bâtea de la PDL despre Dobra de la bolşevicii locului: „În calitatea dumneavoastră de lider de top al partidului de guvernământ…” Deci, Ionel e lider de top.. Dar nici Călin nu se lasă: „…eu, ca lider politic, voi solicita grupului PSD din CL să susțină investiția.” Concluzia e firească: CID-ul nu e doar lider de top, ci şi lider de grup! Sau invers.

Adrian Popescu a spus: (martie 30th, 2018 at 09:42 )

USR-ul face campanie zilele astea „Fara penali in functii publice”. Eu as folosi sensul figurat al acestei campanii si anume: Fara penali in administratie.

Cei doi care au speriat vestul: Bitea si Dobra… stiu suna a comedie (BD) holiwoodiana, dar din pacata e o noua drama romaneasca. In timpul administratiei austro-ungare sau chiar comuniste cei doi nici macar fierari-betonisti nu ajungeau (fara a jignii profesia de alfel onorabila).

Stanciu a spus: (martie 30th, 2018 at 10:32 )

Handicapati din troaca PSD=ALDE fac sala polivalenta a Timisoarei intr-o comuna la Sud de oras, locatie greu accesibila … si asta pt ca Grindeanu a comandat-o. Tot scursura asta politica Strancu-Mobra fac pentru persoanele private si aeroport in intravilanul Timisoarei peste casele din Dumbravita si Timisoara in loc sa faca sala acolo.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas

SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii din Recaș, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma cărora un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Șofer” băgat în arest, după ce a fugit de polițiști și s-a ascuns în boscheți, pe câmp
A venit momentul ca și în acest an vaporașele care efectuează curse pe Bega pentru STPT să intre la iernat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că vineri, 23 octombrie, va fi ultima zi de circulație a vaporașelor pe Canalul Bega în acest sezon. Începând de sâmbătă, 24 octombrie, cele șase ambarcațiuni vor fi retrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporașele STPT intră la iernat
O operațiune comună a polițiștilor antidrog, a polițiștilor de frontieră și a procurorilor DIICOT a dus la scoaterea de pe piață a unei cantități uriașe de substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitatea infracțională a doi bărbați, cu vârste de 39 și 40...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT
Pensionarii vor avea o zi dedicată lor în cadrul expoziției Picasso en visite, adusă de Art Enconters la Timișoara, marți, 27 octombrie. Sunt așteptate persoanele de peste 65 de ani, acestea vor avea intrare gratuită între orele 10:00 și 20:00. Sub titlul „Marțea seniorilor”, inițiativa propune o zi întreagă în jurul artei, deschisă deopotrivă celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de reabilitare al Gării de Nord a ajuns la final. Investiția a fost în valoare de 26,085 milioane de lei, fiind derulată de CNCF „CFR” SA – SRCF Timișoara și a urmărit reabilitarea ansamblului Gării de Nord și îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor. Lucrările au fost executate de asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pilon central în dezvoltarea tehnologiilor verzi și a cercetării aplicate prin organizarea unei sesiuni științifice internaționale de anvergură. Organizat în perspectiva Zilei Internaționale a Sustenabilității, evenimentul „SustainU Day” a fost dedicat în totalitate soluțiilor inovatoare pentru protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor. Manifestarea s-a desfășurat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și cooperare transfrontalieră pentru mediu: UPT a dat startul „SustainU Day”
Facultatea de Arte și Design, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, organizează marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Galeria Mansarda, evenimentul „Brâncuși, Noi”, o întâlnire sincretică a artelor vizuale și ale spectacolului, dedicată celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.