CJ Timis isi face din nou ziar. Alesii judeteni vor sa se vada in publicatia de 10.000 de exemplare

Dacă Primăria Timișoara are monitor lunar, CJ Timiș va avea, de acum încolo, agendă. Consilierii județeni au votat pentru (re)înființarea acestei publicații, care va apărea în 10.000 de exemplare. Nu se știe cât va costa și va fi scrisă de angajații CJ.

Consilierii județeni au readus la viață, în ultimul plen, Agenda CJ, „periodic de informare administrativă”. „«Agenda CJT» este publicaţia oficială care are ca obiect de activitate producţia editorială, tipografică şi de difuzare a informaţiilor de interes şi utilitate publică. În publicaţia «Agenda CJT» se vor publica unele proiecte de hotărâri, cu aplicabilitate generală, care fac obiectul Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, alte documente şi informaţii de interes public, cu excepţia celor a căror publicitate se face, potrivit legii, prin alte mijloace, declaraţiile de politică judeţeană şi alte asemenea declaraţii, orice alte informaţii utile privind activitatea şi realizările administraţiei publice judeţene”, scrie în expunerea de motive a proiectului votat în plenul din 29 martie. Noua / vechea publicație va apărea lunar, cheltuielile de editare, tipărire şi difuzare fiind asigurate din bugetul CJ.

Liberalul Nicu Bitea a avut o solicitare expresă în plen, agreată și președintele Călin Dobra. „Va fi editată, din ce am văzut, în aproximativ 10.000 exemplare lunar. Am vrea să aibă oportunitatea și ocazia ca fiecare coleg consilier județean să se regăsească cel puțin măcar o dată, până în 2020, pe edițiile Agendei CJ, pentru a-și transmite proiectele și cu ce s-a implicat în activitatea pe cei patru ani”, a spus Bitea. Va fi, așadar, înghesuială mare în cele maximum 16 pagini, format B3, ale publicației care va apărea în a doua săptămână a fiecărei luni. Sunt 37 de consilieri județeni și până în iunie 2020 mai sunt doar 26 de luni, asta, dacă Agenda CJ va apărea din aprilie, ceea ce este totuși destul de puțin probabil. „Consider că este un plus adus activității CJ, pentru că prin această agendă a CJ vom putea transmite informații cetățenilor județului Timiș, privind proiectele în derulare, demersurile pe care le facem. Nu știu cât costă, pentru că acum facem documentația și vom vedea exact după ce vom demara licitație. Vor scrie angajații CJ, care vor constitui o comisie de redacție, realizată prin dispoziția președintelui”, ne-a declarat Călin Dobra. De distribuția publicației se va ocupa, conform proiectului, Direcţia Administrarea Patrimoniului, Serviciul logistic.

CJ Timiș a mai avut o „Agendă”, dar acesta n-a mai apărut de prin 2016. Pe de altă parte, Primăria Timișoara editează lunar un „Monitor”, într-un tiraj de 125.000 de exemplare. Publicația scoate din bugetul local, pentru tipărire și distribuție, în jur de 123.000 de euro pe an. Monitorul Primăriei Timișoara apare în format A3, pe 16 pagini.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (martie 30th, 2018 at 15:02 )

E bine că dl. Dobra, fin intelectual, reia o publicaţie pe care a îngropat-o dl Grindeanu din pulifricism, nu de alta. Distinsă doamnă, mensuelul de care povestiţi la timpul passati s-a închis
în iunie 2016 (după 10 ani de apariţie, nr. 101) şi nu „de prin 2016”, după cum o dovedeşte şi reproducerea color din „debanat.ro” a ultimei ediţii a publicaţiei cejetiste prepesediste. Cred că angajaţii C.J. Timiş sunt fericiţi acum că pot să scrie, cu toţii, „la gazetă”, dl preşedinte fiind un exemplu demn de urmat, cel puţin în plan editorial. E ceva, totuşi, putred în Danemarca lugojeanului, vorba ceea. Iaca: «Agenda CJT» este publicaţia oficială care are ca obiect de activitate producţia editorială, tipografică şi de difuzare a informaţiilor de interes şi utilitate publică.” Toate ca toate, dar producţia tipografică cum se va desfăşura? Va cumpăra C.J. Timiş tipografie, scule pentru prepress, că una-i producţia tipografică şi alta-i cea editorială? Va tipări etichete de ciorapi de damă, călindare cu chipul consilierilor judeţeni? Dom’le, şi noi care credeam că pedistul Nicu Bâtea e mai isteţ decât pesedistul Dobra… Da’ poate greşim, e dreptul nostru!

LuckyNoSlevin a spus: (martie 30th, 2018 at 15:42 )

@anteconbega ai dreptate referitor la Dl. Prof. Dobra, e absolventul a trei facultăți. Nu cred că mai avem un personaj așa cult în administrația locală cu exceția Dlui. Prof. Univ. Dr. Hororis Causa Rector Ing. Primar Lae.
Dar am întrebare referitoare la Bîtea… din câte știam Goia i-a dat atribuții de căutare a gunoaielor în tramvaie. Și-a schimbat cumva profesia?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.