Idee e să nu judecăm sentințele unor curți de justiție în funcție de cum ne convine nouă. Nu asta e poanta, să condamnăm corupția lui Liviu Dragnea și a șmecherilor PSD, iar neregulile lui Gheorghe Ciuhandu, dacă or fi, să le lăsam să treacă duios ca o cauză nobilă. Nu poți cere sugrumat de indignare…
Ciuhandu si liftul
Mărturisesc că, în momentul în care viceprimarul Traian Stoia a povestit prima dată că primăria a recepționat și achitat un lift care nu există, mi-am zis că „moșul” aberează din nou, în căutare de senzațional. Cum adică, să plătești un lift care nu există? Că mai furi doi centimetri din stratul de asfalt, se știe că nu caută nimeni.
Orza si Moldovan merg inainte
Actuala conducere a PNŢCD Timiş nu pune prea mult la suflet comunicatul bombă prin care Gheorghe Ciuhandu, Marius Cârceie şi Viorel Sasca îi cere demisia. Fostul viceprimar Adrian Orza suţine că principala lui preocupare este pregătirea pentru administraţie.
Duplicitar: si Ciuhandu a fost numit presedinte interimar de Pavelescu
În urmă cu patru luni, lui Gheorghe Ciuhandu i-a plăcut să fie numit președinte interimar al PNȚCD Timiș. Numirea a fost semnată de Aurelian Pavelescu, pe care acum Ciuhandu îl consideră „președinte nelegitim”.
PNTCD, din nou la rascruce: Ciorbea-Ciuhandu-USL sau Pavelescu-Moldovan-PDL?
La mai bine de 22 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, PNȚCD – partidul de care s-au legat cel mai mult speranțele celor care în 1990 doreau o desprindere totală de comunism – rămâne într-o continuă degringoladă. Fără îndoială, PNȚCD este și cel mai nedreptățit partid din perioada post-decembristă. Pe de o parte, el plătește încă pentru că a fost singura formațiune care și-a asumat răspunderea pentru guvernarea din perioada 1996-2000. O guvernare nu atât de catrastrofală, cum a fost prezentată peste tot, dar cu mari costuri sociale.
Ciuhandu, scos la pensie de Vali Moldovan
Viaţa te ridică, viaţa te coboară – pare a fi deviza lui Vali Moldovan, noul preşedinte interimar al PNŢCD Timiş. El îl propune la preşedinţia de onoare a PNŢCD Timiş pe Gheorghe Ciuhandu, încercând voalat să îl scoată la pensie.
Au votat la referendum, au zburat de la sefia PNTCD!
Preşedintele PNŢCD Timiş, Gheorghe Ciuhandu, prim-vicepreşedintele Viorel Sasca şi vicepreşedintele Marius Cârceie au fost schimbaţi din funcţie în baza unui document semnat de Aurelian Pavelescu. Acum apare si explicația: „condamnarea” a venit în urma deciziei celor trei de a merge să voteze la referendum.
Referendumul divizeaza si mai tare PNTCD Timis
Găştile din PNŢCD Timiş încep să-şi dea arama pe faţă înaintea referendumului din 29 iulie. PNŢCD Timiş este clar divizat între tabăra Adi Orza-Valentin Moldovan şi trupa Gheorghe Ciuhandu – Marius Cârceie – Viorel Sasca.
Primaria ca o „Famiglie”
Pe bună dreptate te întreabă omul de rând la ce bună schimbarea lui Ciuhandu cu Nicolae Robu, dacă banul e măcinat de aceleași persoane ca și până acum. Dacă persoane cu funcții de răspundere în „regimul Ciuhandu” au exasperat prin larghețea cu care au cheltuit banul public ori au dovedit o gravă și constantă secetă de idei pentru dezvoltarea orașului, acum de ce ne-am da viitorul și bugetul tot pe mâna lor?
Gargara, nu administratie
Gheorghe Ciuhandu a plecat din primărie cu un gust amar. După cum a declarat la ultima conferință de presă, de abia aștepta momentul să părăsească această „cloacă” politică. Până acum ceva vreme, scena politică de care vorbea fostul edil țărănist nu era chiar așa de stătută, ba chiar dădea senzația unei atmosfere plăcute.
Tristul amurg al „zeilor” Ciuhandu si Ostaficiuc
Au condus Timișul și Timișoara în ultimii ani. Așa cum au știut ei: discreționar, cu aroganță și trufie, fără să dea explicații nimănui. Cei din jurul lor le-au picurat la ureche zi de zi că sunt nemuritori. Iar ei au crezut. Li s-a spus că sunt un fel de semizei sau chiar zei ai politicii și administrației. Unul din ei chiar s-a autointitulat „brand politic”.
Ciuhandu 2008, surclasat de Robu 2012
Cu 13.594 de voturi a luat mai mult candidatul liberal Nicolae Robu la alegerile de duminică decât a reușit să strângă Gheorghe Ciuhandu la scrutinul din 2008.
Tandemul Ciuhandu – Orza trage semnalul de alarma: „Se intorc mosierii!”
Cu mare, foarte mare responsabilitate pentru viitorul Timișoarei, viceprimarul-candidat Adrian Orza a făcut mari „dezvăluiri” vizavi de ceea ce-l împinge pe liberalul Nicolae Robu în lupta pentru Primăria Timișoara. Chiar așa, cum își permit unii să candideze la conducerea unei instituții care, în ultimii ani, era trecută în proprietatea „băieților deștepți” din interior! Dând dovadă…
Ultima magarie
În mai toate sondajele de opinie care tratează mulțumirile și dezamăgirile timișoreanului față de administrația Ciuhandu, subiectul modernizării parcurilor apare indiscutabil la capitolul plusuri. Dacă nu luăm în calcul raportul calitate preț și admitem că trebuie să le pice și lor câte ceva dacă vrem să ne facă și nouă vreo bucurie, păi atunci hai să recunoaștem că parcurile din Timișoara arată mai dichisite în ultimii ani, „perla coroanei” urmând să fie oferită festiv publicului chiar de către candidatul Adrian Orza, înainte de alegeri, sub numele de Parcul Copiilor.
Jean, Adi, Vali si Junie au incercat intoarcerea Ciuhandului
Vineri dimineața, la o zi după ce primarul Gheorghe Ciuhandu anunța că nu va mai candida pentru un nou mandat, un comando format din patru oameni bătea la ușa edilului. Careul era format din Ioan Cojocari, viitor fost secretar al primăriei, Aura Junie, încă șefa a vreo 200 de sinecuriști din instituție, consilierul PNȚCD Valentin Moldovan și viceprimarul Adrian Orza.
Iancu ii face praf pe Orza si Ciuhandu
Nicio zi fără emiterea unui comunicat de presă! Acesta pare să fie sloganul după care se ghidează Marian Iancu în ultima vreme. La fel ca politicienii, Iancu a intrat în campania electorală şi face ce ştie cel mai bine: denigrează.
Primaria garanteaza pentru creditul RATT
Liberalii au boicotat degeaba şedinţa extraordinară a Consiliului Local Timişoara. Datoriile de 63 de milioane de lei acumulate de RATT către ANAF vor fi achitate printr-un credit bancar. Consilierii locali au decis, cu 18 voturi „pentru” şi o abţinere, ca Primaria Timişoara să garanteze pentru acest credit.
Stop joc
PSD-ul nu a câștigat niciodată Primăria Timișoara și asta doare. Nu numai că doare, dar le întunecă și mințile lui Victor Ponta, Sorin Grindeanu și compania. Într-un an electoral în care călărește o alianță cotată cu șanse de victorie în toate circumscripțiile din țară, când vorba aia, pierde numai prostul la ce desfășurare de forțe ai în spate, la centru ditamai Uniunea n-a oficializat încă tandemul Robu-Bojin, dând senzația că nu-i este indiferent cu cine câștigă și că, din rațiuni extrapolitice, preferatul pesediștilor ar fi Gheorghe Ciuhandu.
Negocierile cu Ciuhandu au lasat nenominale candidaturile-cheie ale USL in Timis
Rareş Mănescu, vicepreşedinte la nivel naţional al PNL, neagă zvonurile conform cărora senatorul liberal Nicolae Robu nu ar mai fi candidatul USL la Primăria Timişoara. Pe lista oficială a candidaţilor USL la primăriile reşedinţă de judeţ şi consiliile judeţene, la rubrica „Timiş” nu este trecut niciun nume pe cele două poziţii de candidat.
Rodica Vlad vrea sa-l zboare pe Ciuhandu din sediul PNTCD
Adevăratul PNŢCD aşa cum au decis magistraţii, fosta aripă Pavelescu, încearcă regruparea în Timiş. Rodica Vlad, preşedintele statutar al filialei, face un apel către toţi ţărăniştii din Timiş. O altă scrisoare deschisă este adresată direct primarului Gheorghe Ciuhandu, căruia i se cere să părăsească sediul partidului.
- 1
- 2