Vineri seara la Budapesta are loc partida de fotbal dintre naționalele Ungariei și României, contând pentru preliminariile Campionatului European din 2016. Este un meci considerat de risc maxim, la fel ca de altfel și partidele anterioare dintre cele două selecționate. La meci vor participa și 1.100 de suporteri români, conform datelor furnizate de FRF, care…
CJT, din nou sub lupa Curtii de Conturi pentru finantarea sportului. Donatiile la biserici sunt in regula
Dacă o afacere are o bună șansă să iasă prost, atunci dă-o pe mâna autorităților publice să-ncununeze neputința. E o perfecțiune a dezastrului când o activitate este plămădită din statul legiuitor și statul manager.
Unde duce dusmania din fotbalul timisorean: delirul blatului cu Botosaniul
Despre meciul ACS Poli – FC Botoșani s-a spus că a fost unul aranjat pe relația dintre Primăria Timișoara și unul din sponsorii moldavi. Meciul s-a terminat 1-0 în favoarea echipei alb-violete și îmi și închipui ce zâmbete cu subînțeles au început să schițeze cei care nu suportă această investiție municipal-județeană în fotbalul local.
Fotbalul si lantul trofic
Văzând cum stau lucrurile de ani buni în fotbalul timișorean, aș fi zis că Steaua și Dinamo ar fi fost patronate cândva de Școala de Meserii și Arte Militare din București, iar lipsa de înțelegere între un primar general orgolios și niște fani prea închipuiți, tot soiul de manipulări preparate la botul calului, au făcut ca aceste două echipe să devină vrăjmașe pe veci, iar fanii să se urască de moarte.
Autoritatile locale ar putea finanta fara restrictii sportul de la orice nivel
Fie că este vorba despre șah, echitație, înot sau oină, autoritățile locale ar putea avea de acum ocazia să investească în toate echipele și cluburile sportive, care au potențial și care prezintă interes local. Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților a votat un amendament care face aceste precizări.
Asa-l stiati pe Viorel Ponta? Sa omoare el sportul la orase si sate? Inainte de alegeri?
După povestea cu finanțarea ba ilegală, ba legală a Politehnicii Timișoara patronate de Marian Iancu de către primărie și consiliul județean, se înțelege că nu poți cere aleșilor locali să nu sufle și în iaurt, kefir, sana și alte produse lactate.
Cine rupe pisica in povestea Politehnicilor?
Viitorul imediat sau ceva mai îndepărtat al fotbalului local reprezentat de cele două Politehnici Timișoara este un subiect tabu. Nici presa, nici autoritățile locale, cele universitare nici atât, nu vorbesc despre ce se va întâmpla odată și-odată cu conflictul ăsta mocnit dintre cei de la ACS Poli și cei de la ASU Politehnica.
Studenții Erasmus de la UVT, campioni la fotbal
La Universitatea de Vest se face și carte, se joacă și… fotbal. Studenții Erasmus de la Timișoara au câștigat premiul cel mare la competiția sportivă ESN Team 2015, desfășurată la Cracovia.
Juventus Colterm Timisoara si LPS Banatul au invins academia lui Zoran Tosic
Puştii de la Juventus Colterm Timişoara şi LPS Banatul i-au răzbunat pe fotbaliştii lui Poli Timişoara care au fost eliminaţi din Cupa UEFA de Partizan Belgrad în urmă cu mai bine de şase ani, când unul dintre golurile echipei din Serbia a fost marcat de Zoran Tosic.
Vest Liga a debutat cu Ionel Ganea invitat special, in organizarea celor de la Juventus Colterm Timisoara
Vest Liga, cel mai important turneu fotbalistic din vestul ţării dedicat juniorilor, a debutat pe arena Colterm din Timişoara, în organizarea celor de la Juventus Colterm. Stadionul de la marginea oraşului a prins viaţă, fiind „invadat” de 400 de copii, antrenori, dar şi părinţi, aceştia din urmă luând loc în tribune.
Turneul „Vest Liga” a ajuns la a doua editie, la care vor participa echipe din cinci judete
Cea de-a doua ediţie a turneului „Vest Liga” începe sâmbătă, pe arena Colterm. Turneul este dedicat echipelor formate din copii născuţi în anii 2005 şi 2006, iar la debut copiii vor face cunoştinţă cu doi foşti mari fotbalişti, ambii trecuţi, în perioade diferite, pe la Poli Timişoara.
Ce-ar fi facut konsilierul Herzog daca Primaria Timisoara finanta ASU Politehnica?
Haideți să ne imaginăm că „Zmeul Zmeilor” cu plete negre nu l-a nedreptățit pe „Făt Frumos” din Peluza Sud și să schimbăm pentru o clipă povestea fotbalului timișean. Se făcea că, în actualele conjuncturi politice, clubul AC Recaș promova în liga a doua de fotbal.
„Il Goleador” Robu face din nou ravagii pe teren! / VIDEO
Opt goluri într-o săptămână, după o pauză competițională de peste trei ani! Cea mai mare pasiune a primarului Nicolae Robu rămâne fotbalul, care „bate” până și muzica rock. Tras pe tușă de ceva vreme din cauza unor accidentări, edilul a revenit în forță pe teren și nu s-a putut abține să nu anunțe pe toată lumea. Și cum altfel, decât pe Facebook!
Are nevoie Timisoara (si) de Poli?
La mustață, pentru un singur vot în Consiliul Local, bugetul lui ACS Poli pentru acest an a rămas intact. Buget care putea fi tăiat cu un milion de lei sau chiar două, dacă amendamentele la proiectul de buget depuse de PSD-istul Alfred Simonis și „independentul” Bogdan Herzog ar fi trecut.
Primarul Falca ii ia fata primarului Robu la fotbal: a debutat intr-un meci oficial!
Disputele pe orice temă, dar mai ales fotbalistică, dintre Timişoara şi Arad este de notorietate. Cum Politehnica Timişoara şi UTA Arad nu mai prea sunt ce au fost, edilii celor două orașe îşi manifestă diferit iubirea faţă de sportul cu balonul rotund. Nicolae Robu dă bani pentru un proiect care încă așteaptă confirmarea, Gheorghe Falcă intră pe teren!
Totul se rezuma la fotbal! Robu explica de ce ordonanta nu este in favoarea ACL
Primarul Timișoarei și-a exprimat, în repetate rânduri, nemulțumirea față de ordonanța care permite migrația aleșilor locali dintr-un partid în altul fără a-și pierde funcțiile. Acum, Nicolae Robu a descoperit și metafora perfectă pentru scena politică… un teren de fotbal.
Excelentele afaceri cu „centrele de excelenta” din fotbal
Primul centru de excelență pentru copii și juniori la fotbal va fi deschis de Federația Română de Fotbal la Timișoara. E un fel de-a spune că FRF îl va deschide. Ei au fost cu ideea, cu denumirea, ceva plăți la antrenori, însă infrastructura și finanțarea acestei activități vor fi asigurate de Primăria Timișoara. La urma urmelor, nu e nicio crimă din treaba asta, să aibă unde se pregăti sportiv și școlariza în același timp copiii din oraș și zonă
Fotbal si, trabajo mai putin
Așadar, după o lungă așteptare, începe spectacolul planetar al Cupei Mondiale. Timp de o lună, toți ochii, toate urechile și întreaga atenție de pe glob vor fi îndreptate spre Brazilia, gazda celei de a XX-a ediții a Campionatului Mondial. Iar românii nu fac excepție, chit că „Piți lasă-ne!” și-a făcut din nou treaba și ne-a lăsat acasă. S-o fi gândit probabil să facă un bine țării după ce-a auzit că, potrivit unor studii, în țările calificate la Campionatul Mondial productivitea muncii în timpul competiției are mult de suferit.
Conditiile naprasnice ale lui Bogdan Herzog in fata lui Titu Bojin
Mâine-poimâine vom avea un nou viceprimar de Timișoara în persoana lui Bogdan Herzog Jr. Dumnealui este fericitul câștigător al unei lupte politice liberalo-pesediste, de pe urma căreia primarul Nicolae Robu își pierde mâna sa dreaptă, „vicele” Dan Diaconu. E o treabă mai degrabă simbolică, un drapel înfipt de PSD în glia liberală de la primărie ca semn că lupta e gata câștigată.
Golgeterul Robu ii doreste succes in alegeri atacantului Pirtea
Președintele PNL Timiș, fostul rector Nicolae Robu, îi dorește succes în alegeri rectorului UVT Marilen Pirtea, pe care l-a mai bătut de câteva ori până acum. La fotbal! Pirtea ar putea candida din partea PSD pe Colegiul III Deputați, pentru locul lăsat liber de Maria Grapini.