Arhiva pentru eticheta: frontiera

Vama Nadlac

Peste 23.000 de persoane au tranzitat frontiera cu Ungaria, în 24 de ore

Peste 23.000 de persoane au tranzitat frontiera cu Ungaria, în 24 de ore

Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au tranzitat aproximativ 64.000 de persoane, în ultimele 24 de ore, cetățeni români și străini, cu 24.800 mijloace de transport. Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 23.650 de persoane şi 10.500 de mijloace de transport (2.000 automarfare), în 23 octombrie. Pe sensul de intrare

Sârbii ne-au verificat digurile. Amenajările româneşti din zona graniţei sunt conforme

Acţiunile comune desfăşurate de specialiştii români şi sârbi în domeniul amenajărilor hidrotehnice au continuat în perioada 8-11 octombrie. Au fost organizate verificările de toamnă a obiectivelor de interes comun româno-sârbe, pentru apărarea împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe teritoriul românesc. Aceste verificări se realizează în conformitate cu Regulamentul comun de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe

Guvernul a aprobat deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei, la granița cu Serbia

Guvernul a aprobat deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei, la granița cu Serbia

În vestul țării se va deschide un nou punct de trecere a frontierei, la granița cu Serbia. După mai multe demersuri făcute de Consiliul Județean Caraș-Severin, Guvernul a aprobat deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei româno-sârbe, între Moldova Nouă și Golubac. Trecerea se va putea face în regim de bac,  atăt pentru mărfuri, cât

cenad

Scandal la Vama Cenad. Ungurii controlează la sânge mașinile care ies din România

Nervi întinși la maximum pentru românii care pleacă din vacanța petrecută în țară, dar și pentru alți turiști. O coadă de mașini de mai bine de 4 kilometri s-a format la Vama Cenad, pe sensul de ieșire din țară. Asta, după ce oficialii maghiari au decis să controleze fiecare autovehicul.

Drum de aproape 7 milioane de euro, pe bani de la UE, care scurtează distanța între Timișoara și Novi Sad

Acces mai rapid către frontiera cu Serbia, prin punctul de la Foeni. Asta va asigura drumul județean 593, care trece prin Peciu Nou, Giulvăz și Foeni. Vor modernizați 20 din cei 35 de kilometri ai șoselei, lucrare care va costa aproape 32 milioane de lei, din care 85% nerambursabili, bani de la UE.

Ca sa nu asteptati cu orele: exista si alte puncte de trecere a frontierei in afara de Nadlac II Autostrada

Este deja haos la graniță, pe măsură ce se apropie sărbătorile. Pentru evitarea aglomerației și ca să nu petreceți ore în șir în așteptare, polițiștii de frontieră recomandă și folosirea altor puncte de trecere, în afară de cel de la Nădlac II Autostradă. În ultimele 24 de ore, pe aici au trecut în jur de 14.000 de persoane.

Dreptate tarzie pentru cei ucisi fiindca au vrut sa scape de comunism. Societatea Timisoara se implica

Mii de români au încercat, de-a lungul vremii, să fugă de comunism. Unii au reușit, alții, nu. Poveștile lor vor fi scoase la lumină, întru neuitare, grație unui proiect semnat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, Platforma pentru Memorie și Conștiință Europeană şi Societatea Timişoara.

Top