PMP va susține în Parlament modificarea legilor justiției, dar numai cu unele condiții, legate, în principal, de statutul magistraților. Declarația a fost făcută vineri, la Timișoara, de liderul „popularilor”, Traian Băsescu.
Prezent la Timișoara, în drum spre comuna Checea, unde vor avea loc pe 5 noiembrie alegeri pentru funcția de primar, iar PMP are un candidat, fostul președinte Traian Băsescu a declarat că îl sperie cel mai tare, în acest moment, situația Justiției. „Cel mai tare mă sperie Justiția. Este în dezbatere un proiect de modificare a legilor de funcționare a Justiției. În mod categoric, după mai bine de zece ani de când aceste legi sunt în vigoare, viața a arătat că trebuie făcute niște ajustări. Vreau să vă spun condițiile în care PMP va susține în Parlament modificarea acestor legi. Am și o listuță. Trebuie să existe niște criterii de vechime consolidată. În momentul de față, după un an-doi, ajungi de la judecătorie la tribunal și de la tribunal la curtea de apel. Susținem ca fără zece ani de experiență să nu poți ajunge judecător la Curtea de Apel”, a spus Băsescu.
Conform acestuia, procurorul și avocatul ar trebui să fie egali în fața judecătorului, iar prescripția răspunderii magistraților să fie prelungită. „Cerem ca în fața judecătorului, procurorul și avocatul să fie cu tratament egal. De asemenea, răspunderea procurorilor și judecătorilor. În momentul de față, în Codul Penal, un judecător sau un procuror poate fi acuzat sau tras la răspundere doar dacă la CEDO se constată că a judecat cu rea-credință. Apoi, prescripția răspunderii magistraților: în momentul de față, un om căruia i s-a făcut o nedreptate constatată de o instanță, se poate regresa împotriva procurorilor și a primei instanțe, dar acest lucru se poate întâmpla la un an de la comiterea faptei. După un an, orice neglijență a procurorului este prescrisă (…) Practic este imposibil să-i tragi la răspundere pe norma existentă acum. Va trebui să se facă prelungirea prescripției”, a mai declarat Traian Băsescu. Șeful PMP susține scoaterea Inspecției Judiciare de la CSM și, în plus, crede că oricine vrea să intre în magistratură, are nevoie de un stagiu de cinci ani.
Comentarii prin facebook