Arhiva pentru eticheta: michelangelo

Izvorul lui Stoia, mai tare ca izvorul lui Hercule

Izvorul lui Stoia, mai tare ca izvorul lui Hercule

Muncitorii de pe șantierul Michelangelo i-au dat noi motive de bucurie viceprimarului Traian Stoia. Social-democratul a aflat astfel că, în zona fostului ștrand termal, există un… izvor cu apă termală și s-a gândit deja că municipalitatea poate face bani frumoși din ele. Conductele stau însă nefolosite de mai mulți ani.

Se inchide navigatia pe Bega!

Navigaţia pe râul Bega va fi închisă începând din 31 iulie. Măsura vine în urma lucrărilor ce au loc pe podul de la Michelangelo şi vizează evitarea unor eventuale accidente. Podul de pe Bega va fi ridicat complet, fie săptămâna viitoare, fie peste două săptămâni. Traficul pe Michelangelo va fi reluat parțial abia la finele lui septembrie.

Falimentara CCCF, „creditata” de primarie pentru pasajul Michelangelo

CCCF are parte de tratament preferențial din partea primăriei. Fiindcă are conturile goale, firma primește bani în avans pentru lucrarea de la pasajul Michelangelo, ca să plătească salariile muncitorilor. Aceștia au amenințat cu greva. CCCF are însă și conturile blocate de aproape două săptămâni.

Zeci de societati au cerut falimentul firmei care lucreaza la Pasajul Michelangelo

Firma care execută lucrarea de la Pasajul Michelangelo are probleme foarte mari. Conturile CCCF Drumuri și Poduri Timișoara au fost blocate printr-o sentință a Judecătoriei Timișoara, din cauza unor datorii neplătite. Sunt însă mai multe firme care sunt în proces cu societatea care, deși aflată în prag de faliment și avea doar cinci angajați, a primit de la Primăria Timișoara lucrarea de la Michelangelo.

Problema in paradis: Firma care lucreaza la Pasajul Michelangelo are conturile blocate

Judecătoria Timișoara a decis săptămâna trecută executarea silită, implicit blocarea conturilor firmei CCCF care lucrează la Pasajul Michelangelo. Acest lucru s-a întâmplat în urma plângerii unei firme timișorene care avea de recuperat de la constructor 720.000 de lei.

Teoretic, ambulantele si pompierii au prioritate prin zona Michelangelo

Circulația restricționată din zona Michelangelo mai creează o problemă: timpi prelungiți de ajungere la destinație pentru mașinile de pompieri sau ambulanțe. Primarul Nicolae Robu nu poate face estimări și spune că aceste vehicule au prioritate, susținând că situația se va remedia din mers.

Robu: Numai redusii mintal nu inteleg de ce s-a inchis traficul la Michelangelo

Primarul Nicolae Robu, recent întors din Coreea de Sud, crede că numai redușii mintal nu înțeleg necesitatea închiderii circulației în zona Michelangelo. Edilul e convins că timișorenii de bună credință nu sunt supărați din cauza haosului din trafic, pentru că scopul final este unul nobil: modernizarea orașului. Dacă trebuie, Robu va trimite din nou „operatorii” cu tablete și va monta camere video.

Traficul din zona Michelangelo, inchis total pana in septembrie

Șoferii care au de traversat orașul prin zona Michelangelo trebuie, de luni, să se înarmeze cu multă răbdare. Traficul rutier va fi închis total, urmând ca restricția să fie ridicată abia la începutul noului an școlar, pe 15 septembrie. Toate mijloacele de transport în comun care circulau prin această zonă îşi vor schimba traseul, iar troleibuzul 19 va fi suspendat.

Promisa de cel putin trei ori, ruta ocolitoare inca nu e gata

Ruta ocolitoare a pasajului Michelangelo nu s-a deschis nici acum, deși primarul Nicolae Robu o promisese, din nou, pentru săptămâna trecută. Alte detalii nu sunt cunoscute în prezent, deoarece municipalitatea nu are purtător de cuvânt, iar edilul șef nu a făcut declarații în ultima săptămână. A fost, probabil, foarte ocupat: chiar de ziua lui, a participat la o emisiune la televiziunea celui care se ocupă şi de lucrările la ruta ocolitoare.

Vremea l-a dovedit din nou pe Robu: ruta ocolitoare nu e gata din cauza ploii

Ruta ocolitoare a șantierului Michelangelo, promisă încă din luna februarie, nu e încă deschisă traficului. De vină este vremea, inamicul permanent al primarului Nicolae Robu. Acesta declara că, la finele săptămânii trecute, va fi turnat stratul de asfalt. Operațiunea nu a fost efectuată, deși, la Timișoara, nu plouă decât de miercuri.

Pe santierul de la Michelangelo nu se poate lucra nici noaptea, nici in weekend

Muncitorii de la pasajul Michelangelo nu lucrează noaptea şi nici duminica, deși în alte țări acest lucru e o practică uzuală, mai ales pentru șantiere de mare anvergură. Dacă ar lucra noaptea sau în zilele libere, ei ar trebui plătiți suplimentar, însă nimeni nu-şi asumă costurile. Primarul Nicolae Robu spune că lucrurile încep să meargă bine în zonă.

Haosul din zona Michelangelo e controlat de specialisti

Specialiştii în trafic n-au găsit o soluție mai bună pentru devierea traficului în zona Michelangelo. Ruta ocolitoare pe Bulevardul Sudului, anunțată pentru 1 aprilie, va fi dată în folosinţă la începutul săptămânii viitoare. Între timp, șoferii stau în trafic zeci de minute, iar cozile au devenit interminabile. Primarul Nicolae Robu le recomandă să evite zona.

Primarul Robu si soferul Vasile au dat OK-ul pentru oprirea traficului la Michelangelo

Primarul Nicolae Robu e bucuros că, luni, a asistat la începerea efectivă a lucrărilor din intersecţia Michelangelo. Nu la fel de bucuroși au fost șoferii care, în jurul prânzului, s-au aflat în zona în care s-a instaurat haosul. De la ora 11 a fost restricționat, în sfârșit, și traficul spre strada Pestalozzi, operațiune anunțată pentru lunea trecută.

Top