Falimentara CCCF, „creditata” de primarie pentru pasajul Michelangelo

CCCF are parte de tratament preferențial din partea primăriei. Fiindcă are conturile goale, firma primește bani în avans pentru lucrarea de la pasajul Michelangelo, ca să plătească salariile muncitorilor. Aceștia au amenințat cu greva. CCCF are însă și conturile blocate de aproape două săptămâni.

Primarul Nicolae Robu a hotărât să plătească în avans lucrările făcute la pasajul Michelangelo. Altfel, CCCF nu va putea achita salariile muncitorilor, așa cum s-a întâmplat acum câteva săptămâni. Robu susține că, la momentul respectiv, firma nu a avut bani, pentru că a cumpărat materialele pentru construcţie.

„Firmele nu au avut lichidităţi pentru că şi-au investit toţi banii în procurarea de materiale şi materii prime necesare. Vom face prompt, aşa cum am promis, plăţile şi ei vor putea să îşi plătească şi muncitorii, şi să îşi facă şi achiziţiile pentru următoarea etapă. Am convenit cu antreprenorul general, dar am purtat discuţii şi cu firmele care lucrează ca, în fiecare lună, să le dăm un avans în acord cu posibilităţile pe care le conferă legea astfel încât să ajutăm această lucrare să meargă în cele mai bune condiţii. Eu cred că timişorenii sunt mulţumiţi să vadă că acolo chiar se lucrează. Se lucrează foc continuu. Nu există sâmbătă, nu există duminică, nu există zi noapte. Se lucrează non-stop”, a declarat Robu.

Primarul Timișoarei pare că scapă din vedere un amănunt esențial: CCCF are conturile blocate de aproximativ două săptămâni, după ce o firmă a depus plângere, având de recuperat o datorie de 720.000 de lei. În plus, zeci de alte firme au cerut, in instanță, falimentul CCCF.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

dan a spus: (iulie 3rd, 2013 at 10:52 )

asta e cea mai mare tampenie pe care am auzit-o :)))))
primaria le da bani fiindca nu au nici un ban in conturi, nu fiindca le-ar avea blocate. daca ar avea un singur leu in cont, cu tot blocajul ala, firma l-ar putea folosi pentru plata salariiolr. asta zice legea.
asa ca e barba chestia cu plata in avans pentru salarii. aia is lefteri complet.

mulici a spus: (iulie 3rd, 2013 at 11:19 )

SCOPUL E CA BANII PLATIT DE PRIMARIE SA FIE INTORSI PARTIAL CA SI SPAGA DE CCCF, PRACTIC PRIMARIA SI-A „PLATIT” SPAGA.

E clar cata minte au ! a spus: (iulie 3rd, 2013 at 12:35 )

cititi legea licitatiilor(desi inteleg ca e grele cititurili….) si nu mai vorbiti amboulea ca sunteti de rasul gastelor!

ma spoiesc deci exist a spus: (iunie 8th, 2014 at 14:06 )

Megan lucrarea inginereasca NU trebuia receptionata in nov …..anul trecut postat unul ca gata de pastele cailor so inflamat omul cu inima mare DAr Degeaba il scuza unul ca nor prevazut inginerii dificultatea lucrarii …. Lautare mai mult succes la pasajul jiu EXtindere popa basca metrou south ring terminal intermodal si …. rulajul dalelor intru fericirea vesnica … cui trebe (gcp remarci alese – nici noi nu iertam si DA nici nu putem uitA ..:( )
STai tunED vom reveni nysp ….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc

Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Centrul Timişoarei va avea un nou aspect în sezonul de iarnă. Angajaţii Horticultura pregătesc un nou covor floral în Piața Operei. Echipele Horticultura au început înlocuirea plantelor care nu rezistă sezonului rece și pregătesc terenul pentru noua amenajare florală. Aceasta va colora centrul orașului până la primăvară.  
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piaţa Operei îşi schimbă faţa în prag de iarnă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.