Incepe adevaratul haos in trafic: zona Michelangelo, inchisa total trei luni

Primarul Nicolae Robu, plecat în Coreea de Sud, a lăsat în seama viceprimarului Dan Diaconu să anunţe dezastrul care va urma în traficul de la Timişoara. Accesul în zona Michelangelo va fi restricţionat total începând cu 17 iunie. Zona va fi închisă traficului rutier până pe 15 septembrie.

Nu se va mai putea circula pe nicio direcţie de mers. Oprirea totală a traficului este cauzată de lucrările de la noul sub-pasaj Michelangelo. Toate mijloacele de transport în comun ce circualu prin această zonă îşi vor schimba traseul. „Ne cerem scuze faţă de conducătorii auto din Timişoara, dar nu avem o altă soluţie. Am decis să închidem zona în această perioadă deoarce acum traficul rutier în Timişoara scade cu 50%”, a declarat viceprimarul Dan Diaconu.

Zona va fi închisă în special din două motive. Sistemul de reazime la podul de la Michelangelo trebuie înlocuit în totalitate. Asta înseamnă ridicarea podului. Al doilea motiv expus de viceprimarul Diaconu ţine de zona dinspre Universitatea de Vest unde mulajul şi execuţia pereţilor trebuie să continue, iar lucrările nu pot avea loc fără oprirea traficului.

Există mai multe trasee alternative stabilite deja. Pe relaţia nord-sud prima variantă este: Piaţa I. C. Brătianu – bv. 20 Decembrie – bv. CD Loga – bv. Regele Ferdinand – bv. Vasile Pârvan – str. Traian Lalescu – str. Ioan Curea – str. Ion Vidu – str. Cluj. Foarte important este că strada Ion Vidu îşi modifică sensul de la strada Traian Lalescu spre stada Cluj. Accesul pe strada Cluj va fi interzis pe relaţia bulevardul Eroilor – Piaţa Leonardo da Vinci. A doua varianta pe realţia nord-sud este: bv. Revoluţiei – str. Pestalozzi – str. Ofcea – str. Daliei – bv. Eroilor – str. Gutenberg – str. Cerna – str. Diaconu Coressi (str. Dr. Podeanu) – bv. Sudului. Prima variantă pe realaţia sud-nord va fi: strada nou creată la capătul bv. Sudului – str. Diaconu Coressi – str. Cerna – str. Gutenberg – str. Nicolinţ – str. Mioriţa – str. Mehadia – str. C. Sălceanu – str. Cuvin – str. Pestalozzi. În a doua variantă pe aceeaşi relaţie se menţine relaţia Al. Sportivilor – str. Socrate – str. Delfinului – bv. Corneliu Coposu – str. Pestalozzi. Relaţiile est-vest şi vest – est: se vor realiza pe bv. Eroilor de Tisa, cu menţiunea că vor fi modificaţi timpii de semaforizare la intersecţiile str. Cluj – bv. Eroilor şi Al. Sportivilor – bv. Eroilor. La intersecţia str. Daliei cu bv. Eroilor va fi montat semafor.

Pentru fluidizarea traficului va fi permis accesul auto în Piaţa Traian, prin ridicarea restricţiilor existente. Ca urmare a închiderii circulaţiei începând din 17 iunie vor fi modificate liniile de troleibuze 15, 16 respectiv liniile de autobuze E2, E3, E7, M44 şi 22. Linia troleibuzului 19 va fi suspendată până la ridicarea restricţiei de trafic în zona Michelangelo. Traseul liniilor de troleibuz 15 şi 16 vor fi modificate tronsonul str. Cluj – Str. Traian Grozăvescu. Acestea vor circula deviat pe următorul traseu: Str. Cluj – B-dul Victor Babeş – str. Traian Lalescu – B-dul Vasile Pârvan – str. 20 Decembrie 1989 – B-dul. Ion C. Brătianu – str. Traian Grozăvescu – B-dul. M. Eminescu – str. Ion C. Brătianu – str. 20 Decembrie 1989 – B-dul C.D. Loga – B-dul Regele Ferdinand I – B-dul Mihai Viteazu – B-dul Victor Babeş – str. Cluj. Noile staţii vor fi pe strada Traian Lalescu la Facultatea de Construcţii si Arhitectura, Pod Mitropolit A. Şguna (în alveola utilizată de linia 19), B-dul Ion C. Bratianu (în alveola utilizată de linia 19), str. Traian Grozavescu (Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Timişoara), B-dul Ion C. Bratianu (în alveola neutilizată în momentul de faţă), B-dul Regele Ferdinand I (după parcarea amenajată), str. V. Babes – Institutul de Sănătate Publică Timişoara.

Expresul 2 va avea traseul deviat pe tronsonul str. Cluj – Hotel Continental. Tur: Str. Cluj – B-dul Victor Babeş – str. Traian Lalescu – B-dul Vasile Pârvan – str. 20 Decembrie 1989 – B-dul Ion C. Brătianu – Hotel Continental şi retur Hotel Continental – str. Ion C. Brătianu – str. 20 Decembrie 1989 – B-dul C.D. Loga – B-dul Regele Ferdinand I – B-dul Mihai Viteazu – B-dul Victor Babeş – str. Cluj. Linia Expresului 3 va fi deviată pe tronsonul str. Cluj – B-dul Republicii. Tur: Str. Cluj – B-dul Victor Babeş – str. Traian Lalescu – B-dul Vasile Pârvan – Splai T Vladimirescu – Splai N. Titulescu – B-dul Gen Dragalina – B-dul Republicii. Retur: B-dul Republicii – B-dul Regele Ferdinand I – B-dul Mihai Viteazu – B-dul Victor Babeş – str. Cluj. Traseul expresului 7 va fi deviat pe tronsonul B-dul 16 Decembrie 1989 (pod Traian) – str. Traian Grozavescu. Se va circula pe următorul traseu: B-dul 16 Decembrie 1989 – Catedrala Mitropolitană – B-dul Regele Ferdinand I – P-ta Regina Maria şi retur. Linia M 44 va avea traseul deviat pe pe tronsonul B-dul Eroilor de la Tisa – Bastion. Tur: Str. Ştefan cel Mare – str. I.N. Pestalozzi – Splaiul Nistrului – B-dul Revoluţiei din 1989 – str. Hector – P-ţa Ionel I.C. Brătianu şi retur P-Ţa Ionel I.C. Brătianu – B-dul Take Ionescu – str. Nicu Filipescu – B-dul Revoluţiei din 1989– Splaiul Nistrului– str. I.N. Pestalozzi – Str. Ştefan cel Mare. Linia 22 nu va mai circula pe tronsonul B-dul Revoluţiei din 1989 – P-ţa Iuliu Maniu, ci va avea următorul traseu: B-dul Revoluţiei din 1989 – str. Hector – B-dul Take Ionescu – str. Nicu Filipescu – B-dul Revoluţiei din 1989.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

bandi a spus: (iunie 12th, 2013 at 16:48 )

Bine k l-a lasat pe pacaliciul ala sa vorbeasca, k daca vorbea robu era haos pe toate ziarele

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.