Primarul Timisoarei, parcat pe loc pentru persoane cu dizabilitati. S-a scuzat ca e din cauza… zapezii

De câte ori n-ați bătut mărunt din buze când ați dat peste o mașină care ocupa, fără să aibă acest drept, un loc destinat persoanelor cu dizabilități? Dar dacă vehiculul cu pricina aparține primarului Timișoarei, care susține că n-a văzut marcajul din cauza… zăpezii, de altfel aproape inexistente?

Primarul Timișoarei a parcat duminică în curtea Spitalului Municipal. Nu cu deja celebrul Mercedes de serviciu, ci cu Laguna second-hand, model 2001, pe care o aduce în discuție de fiecare dată când cineva comentează ceva legat de averea sa. Și mai interesant este că bătrânul Renault Laguna era parcat ilegal, pe un loc rezervat persoanelor cu dizabilități! „Eu trebuie să respect legea înainte de orice, chiar ştiind că îmi voi atrage înjurături la figurat şi chiar la propriu, total pe nedrept! Şi nu mă refer la cele de la presa mizerabilă, presa nepresă, de fapt, formată din paraziţi sociali ce trăiesc din taxă de protecţie şi taxă de asmuţire! Această presă nepresă nu merită luată în seamă şi ştiu că lumea nu dă doi bani pe ea”, a tunat primarul, cu numai două zile în urmă. Edilul și-a cerut scuze pentru parcare pe Facebook, motivând că era zăpadă pe jos, și spune că portarul nu l-a anunțat că era loc rezervat! „Am greșit și-mi pare nespus de rău! Îmi cer scuze de la toate persoanele cu dizabilități locomotorii și le asigur și asigur pe toată lumea că am făcut-o total neintenționat! Astăzi am fost la Spitalul Municipal în vizită la prietenul meu, menestrelul de pe Alba Iulia, Vasile Alecsandri etc., Mircea Parasca, grav bolnav, proaspăt ieșit de la terapie intensivă după ce i s-a amputat un picior, din șold. Am fost cu mașina personală, Laguna 2, pe post de șofer și, de îndată ce am intrat în curte, portarul m-a îndrumat unde să parchez. Fiind atent la indicațiile lui, binevenite în spațiul restrâns în cauză și cu o mașină fără senzori (e fabricată în 2001, cumpărată second hand), n-am observat că pe asfalt -asfalt parțial acoperit de zăpadă- era semnul de rezervare pt persoane cu handicap. Evident, portarul nu mi-a spus nimic. Astfel, am ajuns să fac un lucru pe care nu l-aș fi făcut, intenționat, niciodată! Acum, nu pot decât să-mi cer scuze, să cer inclusiv să fiu sancționat pt greșeala făcută, conform legii!”, a scris acesta. Puteți vedea în imaginea alăturată cam câtă zăpadă era pe marcajul respectiv…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

schiopu a spus: (martie 4th, 2018 at 17:41 )

De ce va scuzati? Ati parcat unde va e locul!

Cetatean a spus: (martie 4th, 2018 at 18:46 )

Care marcaj?

Cornel a spus: (martie 4th, 2018 at 21:20 )

Dea asam un primar am nevoie.Sa recunoasca cand greseste.

antirob a spus: (martie 4th, 2018 at 21:47 )

Sa-i spuna cineva ca locurile de parcare respective sunt pentru personanele handicapate locomotor. Pt cei cu probleme la mansarda, ca domnia sa, nu exista astfel de facilitati.

Pass a spus: (martie 4th, 2018 at 23:02 )

In afara de Cornel, toti comentatorii ati fost pur si simplu geniali. Adorabili.

elisabetin a spus: (martie 5th, 2018 at 00:34 )

vedeti voi….omul transmite un alt mesaj: isi recunoaste locul sau in societate !

AdmiratoRobu a spus: (martie 5th, 2018 at 06:34 )

Avand in vedere ca a venit la spital in calitate de persoana particulara, in vizita la un pacient, dl Primar nu avea dreptul sa intre si sa parcheze in curtea spitalului.

NickyBobu a spus: (martie 5th, 2018 at 09:47 )

Bai haterilor de postaci pesedisti care sunteti. Nu aveti valuarea mea si comentati aici de locuri de parcare. Hai la munca asistatilor nu pe net unde sa batjocuriti un vizionar si un faptuitor.

anteconbega a spus: (martie 5th, 2018 at 16:51 )

Domnule Antirob, locurile insemnate cu cărucior albastru sunt pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii. Aşa e formula elegantă, folosită uzual în ţările locuite de oameni civilizaţi. Alex Nestor consemnează corect în text.

Cetateanul a spus: (martie 5th, 2018 at 17:01 )

Nu cred ca acesta este un subiect pentru un articol de presa, iar comentariile total pe langa. Acela se poate denumi marcaj? E foarte clar ca nu l-a observat, masina fiind parcata pe jumatate de loc.
Oricum, omul si-a cerut scuze. De data aceasta s-a comportant decent.

anteconbega a spus: (martie 6th, 2018 at 06:42 )

„Greşeala recunoscută e pe jumătate iertată.” Rămâne cealalată jumătate.

Bumbum a spus: (martie 7th, 2018 at 08:08 )

Masina nu avea senzori….. superba explicatie…. senzori pt detectarea zonelor de parcare pt persoane cu dizabilitati??? – nu sau inventat astfel de senzori inca…
Sefu ai uitat sa conduci?? Cred ca mai trebuie sa re- iei niste ore de conducere… cit despre stare tehnica a masinii dvs cu farurile matuite cum a-ti reusiti sa treceti ITP-ul?? sau farurile sau matuit din cauza ultimei zapezi din Timisoara???
Bravo pt puterea de a va cere scuze, pacat ca explicatiile sunt penibile si puerile.
Se putea face astfel: Am venit la un prieten bolnav in graba, era nu am fost atent unde am parcat (eram grabit) si imi cer scuze de situatia pe care am creat-o.. Simplu..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.