Arhiva pentru eticheta: pnl

Ramane cum a stabilit BEJ: in Timis, USL chiar a murit!

Ramane cum a stabilit BEJ: in Timis, USL chiar a murit!

Biroul Electoral Central a respins, vineri, contestația depusă de PSD Timiș, astfel că social-democrații vor fi nevoiți să-și dea jos afișele care conțin însemnele USL. Aceștia spun că vor respecta decizia BEC, dar susțin, în continuare, că Uniunea Social-Liberală trăiește.

Funeriu vede blat intre PDL si PNL, Coifan spune ca are scenarita

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, susține că PNL şi PDL au făcut blat la alegerile de pe Colegiul III Timișoara. Candidatul PMP spune că PDL a pus intenționat pe liste un candidat fără experienţă. Liberalul Viorel Coifan îi transmite lui Funeriu că suferă de „scenarită” și că mai bine ar vorbi despre bacalaureat.

BEJ Timis a hotarat ca USL a murit! Afisele cu aceasta sigla trebuie date jos / FOTO

Biroul Electoral Judeţean Timiş a admis o plângere depusă de PNL, referitor la Alianţa Electorală PSD – UNPR – PC. Liberalii au cerut înlăturarea afișelor care conțin sigla USL, despre care susțin că nu mai există și nici nu poate exista fără acordul lor. Acestea trebuie acum date jos. PSD va face contestație.

Coifan, suntat de doua ori in PNL Timis, din „interese superioare de partid”

Candidatul PNL Timiş, pe Colegiul III Deputaţi, Viorel Coifan. recunoaşte că a fost „lucrat” de două ori. El a ratat de două ori şansa să revină în Parlamentul României. O dată a fost repartizat pe un colegiu fără şanse, iar ultima oară a pierdut competiţia internă din partid, deşi câştigase în sondajul realizat printre timişoreni.

Juganaru: Nu mi-am dorit sa fiu director la Judetean ca sa ma lansez in politica

Fostul manager al Spitalului Judeţean, liberalul Iulius Jugănaru, este primul director de deconcentrate schimbat în Timiş cu un social-democrat. Jugănaru l-a înlocuit în iulie 2013 pe un alt liberal, Ciprian Bogdan și susține acum că a așteptat din prima zi momentul în care va fi înlăturat, dar nu acceptă să se spună despre el că era nepregătit pentru o astfel de funcție. Asta, deși admite că a fost susținut politic.

Coifan merge pentru PNL pe Colegiul III!

PNL Timiș a pus capăt, joi seară, speculațiilor legate de numele candidatului partidului pentru alegerile din 25 mai de pe Colegiul III. Viorel Coifan va încerca să obțină încă un mandat de parlamentar pentru liberali, în actuala legislatură. Joi seară, Delegaţia Permanentă a PNL Timiş a îndeplinit o simplă formalitate de a-l valida pe Coifan drept candidat, după ce directorul RAR Timiş, Cosmin Costa, s-a retras din cursă.

Coifan si Costa, umar la umar pentru Colegiul III Deputati Timisoara

Biroul Permanent Judeţean al PNL Timiş va stabili joi candidatul pentru alegerile de pe Colegiul III Deputaţi Timişoara. Propunerea va fi prezentată Delegaţiei Permanente a PNL Timiş care va avea loc în aceeaşi zi. În cursă au rămas Viorel Coifan, fostul preşedinte al PNL Timiş, şi Cosmin Costa, directorul RAR.

Urare de Paste: „Ia-l de pe mine, ca-l omor!”

Politica nu ia pauză. Cine se gândea că Ponta nu se va mai certa cu Băsescu din simplul motiv că era Săptămâna Mare se înșală. Sau că președintele CJ Timiș și primarul Timișoarei vor merge împreună la Înviere, plini de evlavie, după ce pesedistul Titu Bojin i-a spălat picioarele liberalului Ionuț Naslău, iar liberalul Nicolae Robu i-a igienizat membrele inferioare pesedistului Radu Țoancă, ca simbol al atitudinii servile a lui Isus față de discipoli.

Antonescu: „Eu l-am adus pe Ponta, eu il dau jos” / FOTO

„EuroCampionii” PNL au fost lansați, vineri, și la Timișoara, în același loc în care, înainte de alegerile parlamentare din 2012, Crin Antonescu și Victor Ponta plecau împreună să cucerească România. De această dată, într-o mare de fulare și baloane galbene, liberalii au pornit singuri să dovedească Parlamentul European.

Arogantele lui Crin Antonescu

Vineri vine fostul viitor președinte la Timișoara. E doar un pronostic, nu o pasiune de-a mea să-l văd pe Crin Antonescu cum eșuează în fața mitomanului de la PSD. Ba chiar aș avansa ideea că există o strategie de-a dumnealui să nici nu candideze, făcându-i loc neamțului. Aceeași sală Olimpia care a excitat tot uselistul înainte de alegerile generale din 2012 îi va fi gazdă lui Crin Antonescu cu ocazia lansării candidaților PNL pentru Strasbourg și Bruxelles.

Bomba in PNL Timis?! Monica Stirbu, impusa de la Bucureşti pe Colegiul III

Posibilă lovitură de teatru în stabilirea candidatului PNL Timiş pentru ColegiuL III Deputaţi Timişoara. Deși președintele Nicolae Robu spune că numele acestuia va fi anunțat cel mai devreme joi, surse din PNL susţin că Monica Știrbu, consul al României la Bilbao, le va fi băgată pe gât liberalilor din Timiş. UPDATE: După apariţia acestei informații, mai mulţi liberali importanţi din Timiş au anunţat că îşi dau demisia dacă se întâmplă aşa ceva. Biroul Permanent Naţional al PNL Timiş a hotărât marţi ca decizia asupra candidaturii pe Colegiul III Timişoara să fie luată exclusiv pe plan local.

Senatorul Ben-Oni explica de ce nu trebuie votat PNL pentru Colegiul III

Gata, senatorul PNL Ben-Oni Ardelean a abandonat lupta cu sistemul. Cât a făcut și dumnealui parte din putere, alegătorul timișorean a fost amenințat în dese rânduri că va primi un muzeu al revoluției nou-nouț, să nu creadă generația de mâine că evenimentele din decembrie 1989 sunt un nou joc pe calculator. Apoi PNL a ajuns în opoziție și, pe bună dreptate, dl Ben-Oni Ardelean a spus presei locale că nu mai bagă mâna în foc pentru proiectele la care spune că a pus umărul.

Sondaj pentru candidatul PNL pe Colegiul III, Coifan spera sa nu mai fie „suntat”

Liberalii fac, săptămâna viitoare, sondajul anunțat pe Colegiul III Timișoara. După ce Maria Grapini (PC) își va da demisia, aici vor fi organizate alegeri pentru postul de deputat. Sondajul va conta acum în cea mai mare proporţie în ceea ce privește desemnarea candidatului liberal. În 2012, după un asemenea sondaj, a ieşit scandal, câştigătorii lui, Ovidiu Drăgănescu şi Viorel Coifan, fiind scoşi de pe lista pentru parlamentare.

S-au trezit PDL-istii: Robu e un „manager dezastruos” pentru…. PNL-Poli!

Un consilier județean al PDL îl acuză pe primarul Nicolae Robu că și-a „tras” echipă de fotbal din bani publici. Sorin Cociobea spune că liberalul conduce echipa după bunul său plac și a relatat un episod tragic-comic, cu ACS Poli coborâtă în gară la 40 de kilometri de Botoșani și… uitată acolo. UPDATE: Robu consideră declarațiile lui Cociobea sunt niște „aberații”, dar admite că a fost greșeală să trimiți echipa cu trenul 700 de kilometri.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.