Arhiva pentru eticheta: poli

Bookmakerii merg pe un egal in Moldova

Calculele caselor de pariuri prevăd un meci echilibrat şi cu puţine goluri, la partida Vaslui- Poli. La bwin, care are cea mai mare ofertă de pariuri din lume, cel mai probabil scor în partida de la Vaslui este 1-1, cu o cotă de numai 6,75. Pentru 0-0 s-a dat o cotă de 7,25.

Coblis nu mai are loc nici la satelitul „satelitului”

Andrei Cobliş a intrat în vizorul conducerii Politehnicii Timişoara. Prestaţii lamentabile, cartonaşe roşii primite aiurea, întârzieri repetate la antrenamente şi un comportament care nu are nimic în comun cu sportul sunt ingredientele care l-ar putea transforme pe Cobliş dintr-o speranţă într-o mare dezamăgire.

In sfarsit, victorie fara emotii!

Zicu a început meciul cu FC Braşov ca rezervă, dar, introdus în teren în repriza a doua, a reuşit, în câteva minute, să-şi dovedească, din nou, geniul. Poli obţine cea de-a cincisprezecea victorie din acest sezon şi rămâne pe primul loc. Meciul din etapa viitoare, cu Vasluiul, echipă care s-a apropiat la două puncte, devine, astfel, şi mai important.

Poli spera sa ramana lider

Sâmbătă se joacă partida dintre Poli şi FC Braşov, care contează pentru etapa a 30-a a Ligii I. În lotul alb-violet sunt câţiva jucători incerţi, însă tehnicianul ceh speră ca echipa sa ia cele trei puncte.

Poli preia sefia Ligii I

Poli este liderul Ligii 1, după remiza înregistrată de Oţelul Galaţi, acasă, în faţa lui Gaz Metan Mediaş. Gălăţenii au ratat un penalty în minutele de prelungire şi au pierdut astfel prima poziţie în clasament.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.