Arhiva pentru eticheta: poli

Poli, exclusa din Liga 1!

În urma conferinţei de presă organizate marți, oficialii FRF Viorel Duru şi Mihai Alexandru Mincu au anunţat decizia în privinţa licenţierii Politehnicii Timişoara. Clubului bănăţean nu i-a fost acceptat apelul, astfel că formaţia patronată de Marian Iancu a fost retrogradată.

Pact pentru Poli

Principalii lideri politici s-au întâlnit vineri, la Primăria Timişoara, pentru a stabili câţi bani ar trebui să verse CJ Timiş în conturile lui Poli. Preşedintele CJT şi liderul PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, primarul PNŢCD Gheorghe Ciuhandu, preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, şi liderul social-democraţilor timişeni, Titu Bojin, au fost pe aceeaşi lungime de undă.

Skoda alb-violeta, pe mana unui adevarat sofer!

Un şofer RATT a câştigat un automobil Skoda la pauza meciului Poli – Dinamo, anunţă site-ul oficial al clubului, politimisoara.com. Coca Ianăş are 44 de ani și, în prima fază, nu și-a dat seama că el este fericitul posesor al mașinii în culorile clubului său preferat.

Luchin vrea sa ramana la Poli

Srdjan Luchin spune că meciul de la Galaţi a fost pierdut din cauza problemelor interne, printre care se numară şi cele financiare. Cu toate acestea, fundaşul lui Poli vrea să continue alături de echipa alb-violetă.

Lectia de dresura

Au ratat titlul în etapa trecută, dar au administrat „câinilor roşii” un sec 4-1, care a trimis Dinamo pe locul al şaselea în Liga I. Nikolic a fost omul meciului şi bănăţenii se pregătesc de preliminariile Champions League. Palidă consolare, la Timişoara rămâne în acest an titlul de golgheter, adjudecat, cu 18 reuşite, de Ianis Zicu.

Ne-am inecat din nou cu Iancu la mal

De ce ţi-e frică nu scapi. Mă temeam, cu puţin timp în urmă, că Poli s-ar putea îneca din nou la finele campionatului precum Marian la mal şi aşa s-a întâmplat. De ce a pierdut din nou un titlu, mai la îndemână ca niciodată, e o discuţie care ar trebui purtată de toţi cei care conduc destinele clubului, inclusiv de principalii finanţatori, mă refer aici la reprezentanţii administraţiei locale şi judeţene.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.