A costat patru milioane de euro, dar, fiindcă plouă înăuntru, trebuie încă 55.000 de euro, pentru etanșeizarea fațadei de policarbonat. Este vorba despre Incuboxx, centrul IT&C de pe Circumvalațiunii, pentru care Primăria Timișoara caută acum o firmă care să intervină. Clădirea a fost construită de o societate a PSD-istului Ovidiu Brânzan și a avut probleme încă de la inaugurare.
Sala 2 din Parcul Civic trece de la Primaria Timisoara la Ministerul Culturii
Ministerul Culturii va prelua Sala 2 a Teatrului Național Timișoara, situată în Parcul Civic. Hotărârea de guvern adoptată marți va duce sala în domeniul public al statului. În 2008, ea fusese atribuită, de către CL Timișoara, pentru 49 de ani, Teatrului Național.
Spitalul de Copii are oficial constructor! Cand va fi gata noul corp de cladire nu se stie
Teoretic, se lucrează la noul corp al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”! Asta susține primarul Nicolae Robu, conform căruia a fost semnat, luni, actul adițional al contractului inițial, cu noul partener, firma Sulfatim. Construcția, începută de Prompt SA, ar fi trebuit finalizată în mai 2016. Acum nu mai există un termen.
Unda verde va fi reglata abia in februarie! Robu: Traseul Dumbravita – Punctele Cardinale intra in sistem
Sunt patru trasee cu undă verde în Timișoara și se lucrează la al cincilea. Primarul Nicolae Robu spune însă că lucrurile nu vor fi clare decât în luna februarie, așa că șoferii nu trebuie să se aștepte la minuni. Edilul e încântat că tot mai multă lume are încredere în sistem.
Muzeul Revolutiei depinde acum si de un aviz de la Ministerul Educatiei
Consilierii locali au aprobat, în ultimul plen, hotărârea privind spațiile pe care Primăria Timișoara le va pune la dispoziția CJ Timiș, pentru a le da mai departe diverselor structuri militare. Președintele CJ, Sorin Grindeanu, s-ar fi așteptat la mai multă atenție, pentru că, în cel puțin un caz, e nevoie de aviz din partea Ministerului Educației.
Camera 30 va fi amenajata cu 700.000 de lei! Robu da vina pe proiectanti pentru pretul initial
Camera 30 din primărie va fi amenajată la jumătate din prețul propus inițial. Proiectul a trecut din a treia încercare, exact în momentul în care devizul a scăzut. Solicitarea fusese făcută și în vară de liberalul Simion Moșiu, dar ea a fost ignorată la vremea respectivă.
Colegiul Banatean e oficial al Primariei Timisoara! Prima rata de 383.000 euro, platita inca din acest an
De acum e sigur: Primăria Timișoara cumpără Colegiul Național Bănățean. Noiembrie 2016 este ultima lună în care municipalitatea va mai fi chiriaș. Plata celor 4,6 milioane de euro se va face în rate trimestriale, timp de trei ani, iar prima rată, de 383.000 de euro, ar putea fi achitată în decembrie.
Vaporasele de pe Bega si povestea drobului de sare
Ce mare fericire a fost pe primarul Nicolae Robu când, în sfârșit, a venit primul vaporetto în Timișoara. Apoi au venit și altele, pentru care primăria a achitat în total nu mai puțin de șapte milioane de lei. Aceste vaporașe urmau să fie integrate în transportul public, să se bucure de ele toți timișorenii.
Robu, resemnat in lupta cu intunericul: Nu avem alternativa la bezna de pe strazile Timisoarei
Aproape seară de seară, bezna se instalează în câte un cartier din Timișoara. E întuneric, de luni bune, și pe malul Begăi, iar veștile venite dinspre primărie sunt cât se poate de proaste. Practic, conform lui Nicolae Robu, nu prea există vreo soluție. De vină sunt monopolul și lipsa de interes, dar și felul în care sunt întocmite contractele.
Vaporasele, tot pe dreapta! Robu: Cei de la Ape ar trebui sa ne cedeze canalul Bega, oricum nu-l intretin
Vaporașele cumpărate de Primăria Timișoara vor fi puse la iernat, cu speranța unor vremuri mai bune la primăvară. Încă nu s-a găsit o soluție pentru ca ele să poată circula în regim normal, pentru că efectiv nu există cadru legal. Primarul Nicolae Robu aruncă pisica în curtea Direcției Apelor.
De ce nu e gata Polivalenta de la Baza 2: de vina sunt un faliment si… cazul Colectiv
La Timișoara va fi, probabil, bătut un adevărat record negativ: o construcție care ar fi trebuit să fie gata de un an și jumătate nu mai are nici măcar o dată estimativă pentru finalizarea lucrărilor. Este vorba despre Sala Polivalentă de la Baza 2 a Politehnicii, unde situația e tot mai absurdă.
Reamenajarea Camerei 30 din primarie se intoarce! Pretul a scazut cu peste 120.000 de euro
Poate a treia oară e cu noroc! Proiectul privind amenajarea Camerei 30 din Primăria Timișoara va fi supus din nou la vot în plenul consiliului local. El a căzut deja de două ori, din cauza prețului propus. Acum, acesta a ajuns la ceva mai mult de jumătate din cât se estimase inițial.
Primaria a gasit spatii sa dea la CJ Timis, Muzeul Revolutiei ar trebui sa primeasca unda verde
Primăria a găsit în timp record spațiile solicitate de CJ Timiș. Primarul Nicolae Robu spune că i-a transmis deja președintelui CJ Sorin Grindeanu răspunsul oficial, așa că acum așteaptă confirmarea. Grindeanu susține că la el încă nu a ajuns nimic, dar așteaptă cu interes soluția municipalității.
Transformarea vechii Dermatologii in centru multicultural, depusa pentru finantare pe bani europeni
Primăria Timișoara depune pentru finanțare europeană primul proiect pe POR. Este vorba despre transformarea fostei clinici de dermatologie de pe strada Mărășești în centru multicultural. Suma vizată: în jur de cinci milioane de euro, durata lucrării fiind estimată la trei ani.
Statie de epurare si zeci de locuri de parcare de 1,3 milioane de euro, la Spitalul de Boli Infectioase
Primăria Timișoara va plăti peste 1,3 milioane de euro pentru ca Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumofiziologie „Victor Babeș»” să aibă, în sfârșit, o stație de epurare, iar apa uzată să nu mai ajungă în rețeaua publică. În plus, vor fi făcute locuri de parcare și va fi modernizată stația de abur. Licitația pentru aceste lucrări a fost lansată la un an și jumătate de când consilierii locali au fost de acord cu investiția.
Avem tobogane noi si tartan, stam prost cu vopseaua! Primaria a refacut mai multe locuri de joaca din oras
Primăria Timișoara a reabilitat total, în acest an, 20 de locuri de joacă, din cele peste 170 existente în oraș. Ultimul dintre ele, cel din zona Favorit. E drept că unii micuți au plecat acasă mânjiți pe mâini din cauza vopselei neuscate, dar, per total, mămicile s-au declarat mulțumite.
Opera mai asteapta: la 9 luni de la castigarea licitatiei de reabilitare nu exista avize de la Cultura
Fațada Operei nu va intra prea curând în reabilitare, deși licitația a fost adjudecată încă din martie. Lucrarea nu are aviz de la Direcția de Cultură, care solicită completarea dosarului. Între timp, de pe clădire urmează să fie îndepărtate elementele care nu sunt bine fixate și care ar putea răni trecătorii.
Targul de Craciun, la editia cu numarul 10: cupola spectaculoasa, Andra, Rock for Revolution / PROGRAM
Târgul de Crăciun de la Timișoara va fi deschis oficial pe 1 decembrie, însă pregătirile au început deja. În aceste zile este montată cupola luminoasă, care va fi, promit reprezentanții PMT, în formă de stea. Pe 10 decembrie este programat și un concert care va marca împlinirea a zece ani de când Timișoara are piață tradițională de Crăciun, iar pe 20 decembrie va fi Rock for Revolution.
Primaria a cumparat Colegiul Banatean! Plateste in rate 4,6 milioane de euro
În sfârșit: Primăria Timișoara a reușit să achiziționeze Colegiul Bănățean! Municipalitatea s-a înțeles cu Episcopia Romano-Catolică, după negocieri care au durat mai mulți ani, și a obținut un preț de 4.6 milioane de euro, plătibil în rate. Primarul Nicolae Robu spunea, la începutul anului școlar 2016/2017, că tranzacția va fi încheiată până în luna decembrie.
Nu l-a convins pe Robu, asa ca Andreea Stanila nu mai este arhitect-sef al Timisoarei
Șase luni: atât a rezistat Andreea Stănilă ca arhitect-șef la Primăria Timișoara. Atribuțiile i-au fost delegate, din nou, lui Sorin Ciurariu. Altfel, alți angajați ai PMT vor pleca, prin transfer, către CJ Timiș, iar organigrama instituției ar trebui să fie gata în această săptămână.