A patra ediție a Timotion, cel mai mare eveniment de alergare în scop caritabil din Timişoara, a atras un uriaș interes. Sunt cu peste 30% mai multe înscrieri decât la ediția din 2017 și, dacă vreți să ajutați, puteți face, în continuare, donații.
Anunt de participare
Reluarea licitaţiei de proiecte sportive în vederea acordării finanţării nerambursabile din fonduri alocate de Comuna Ghiroda pentru activităţi nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. Autoritatea contractantă: Comuna Ghiroda, strada Victoria, nr. 46, Ghiroda, judeţul Timiş, cod fiscal 5517220, tel. 0256205201, fax 0256287406. Reglementări legale…
Tot mai departe de realitate. Robu isi trece la realizari obiective nici macar proiectate
Primarul Nicolae Robu șochează din nou, în direct din Viena, unde aerul probabil e puțin mai tare. Într-o postare pe Facebook, în care își enumeră realizările de până acum, el trece un stadion de fotbal cu 15.000 de locuri, 30 de tramvaie Armonia, plus mai multe obiective a căror finanțare a fost obținută în perioada fostului primar.
Ce facem cu malurile Begai? Dar cu moara Prohaska? Cum vad studentii de la Arhitectura Timisoara anului 2021
Cum ar putea arăta Centrul Artă – Tehnologie – Experimentare, care trebuie construit până în 2021? Cum ar putea deveni atractive malurile Begăi, în zona Fabric? Au mai multe propuneri studenții de la Arhitectură și le veți putea admira și studia în Bastionul Theresia.
Proiecte pentru Capitala Culturala Europeana avem cu duiumul. Pe hartie stam bine, in practica e jale
Marea cu sarea. Cam asta prevede dosarul de candidatură cu care Timișoara a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii, la capitolul infrastructură. Sunt o mulțime de proiecte, în sumă estimată de 123 milioane de euro, însă cea mai mare parte dintre ele n-au trecut de faza de discuție.
Cat de legal este sa vinzi un proiect Start-Up National? OLX vrea raspuns oficial de la guvern
Peste 200 de proiecte Start-Up Nation au fost scoase la vânzare pe cea mai populară platformă de anunțuri online. Nu s-a arătat nimeni interesat de cumpărare, dar reprezentanții site-ului au cerut oficial să li se comunice dacă aceste tranzacții sunt legale.
Lacrimile „crocodilului” Dobra
Într-o superbă dimineață de ianuarie pe ce credeți că s-au aprins în discuții doi dintre aleșii timișenilor? Pe nimic, v-ați prins, doar că nimicul ăsta devine și caraghios când un președinte de consiliu județean, Călin Dobra, și un senator, Nicu Fălcoi (USR), se ceartă pe cum n-a avut loc întâlnirea dintre autoritățile județene și parlamentarii de Timiș.
Parlamentarii PNL, invitati la discutii despre Timis de presedintele CJ. Gorghiu: Sala polivalenta e o prioritate
Ce proiecte ar urma să fie susținute la București de parlamentarii de Timiș? Am putea afla de la CJ, al cărui președinte, PSD-istul Călin Dobra, a invitat la discuții toți deputații și senatorii, indiferent de culoarea politică. Liberalii încă nu au răspuns invitației, dar o vor face de îndată ce stabilesc cu ce propuneri merg acolo.
Gasiti-va parteneri in Serbia. Sunt disponibile 20 de milioane de euro
Cei interesați de accesarea fondurilor transfrontaliere îşi pot găsi parteneri pentru scrierea proiectelor, în cadrul unei întâlniri organizate de Secretariatul comun din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timişoara. Aceasta va avea loc la Reșița.
Proiecte de cercetare de milioane de euro, la Universitatea Politehnica
Universitatea Politehnica Timişoara a derulat, în 2017, mai multe proiecte de cercetare în cadrul competiţiilor interne, naţionale sau internaţionale. Sumele accesate prin intermediul acestora sunt de ordinul milioanelor de euro.
Inca un milion de euro pentru dezvoltare locala, obtinut de o organizatie din Timis
Peste un milion de euro pentru mai multe primării şi organizaţii din Timiş, grație unui program sprijinit de Grupul de Acţiune Locală „Asociaţia Timiş Torontal Bârzava”. Banii vor merge către dezvoltarea comunităților locale.
Primaria Timisoara are 53 de milioane de euro prin POR. De ce va fi facut Pasajul Solventul din bugetul propriu
Primăria Timișoara poate primi de la UE, pe Axa 4 a POR, 53 de milioane de euro, adică peste o treime din întreaga sumă alocată municipiilor reședință de județ din Regiunea Vest. În 2018 va depune proiectele pentru care vrea bani. Printre acestea nu se regăsește însă Pasajul Solventul, în cazul căruia s-a ajuns la concluzia că e mai simplu să fie finanțat de la bugetul local.
ADR Vest a semnat deja contracte de 150 de milioane de euro pe Programul Operational Regional
Unităţile administrative şi firmele din zona de vest a României au învăţat să ceară bani europeni. În primul an în care a devenit activ noul ciclu de finanţare pentru Programul Operaţional Regional au fost depuse cereri de finanţare pentru 621 de proiecte, valoarea acestora fiind de 563,99 milioane de euro, din care finanţare nerambursabilă 452,17 milioane de euro.
Timisoara, promisiunea unui urias santier in 2018: doua poduri, doua pasaje, fantana cantatoare si multe altele
Planuri mari pentru 2018. Anul viitor ar trebui să înceapă lucrările la cele două poduri anunțate, la pasajele Solventul și Piața Consiliul Europei, stadion, bazine de înot. Nu vor fi uitate fântâna muzicală din Parcul Botanic, complexurile sportive din cartiere și reabilitarea Operei. Nicolae Robu spune că vor fi bani în buget, dar nu a putut estima o sumă.
Ghiroda, comuna periurbana cu 170 de proiecte in 2017
În vara anului 2016, când era ales primar la Ghiroda, la doar 27 de ani, liberalul Ionuț Stănușoiu devenea cel mai tânăr edil din România. Probabil și avântul datorat vârstei fragede l-a făcut pe Stănușoiu ca la începutul lui 2017 să propună nu mai puțin de 170 de proiecte pentru comuna din vecinătatea Timișoarei.
Premii de la FITT, pentru cele mai faine proiecte si cei mai harnici voluntari
Cele mai bune proiecte și cei mai activi voluntari au fost recompensați la Gala Proiectelor de Tineret, organizată de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT). Premiile au mers către acțiuni dintre cele mai diverse, de la proiecte de sănătate sau sport, la cele de implicare în comunitate.
20 de milioane de euro de la UE, pentru proiecte comune Romania – Serbia
Uniunea Europeană oferă aproape 20 de milioane de euro organizaţiilor şi autorităţilor din România şi Serbia. E nevoie de colaborare însă, finanţarea fiind acordată la al doilea apel de proiecte din Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia.
Robu: PSD boicoteaza cu nerusinare Timisoara, inca de pe vremea cand eram aliati
Timișoara este încetinită în dezvoltare de boicotul PSD, care acționează împotriva intereselor orașului de pe Bega încă de pe vremea USL. Și asta, doar pentru că primarul este liberal. Într-o postare pe Facebook, Nicolae Robu susține că printre proiectele cărora li s-au pus strâmbe se numără, spune acesta, Centrul Istoric sau Pasajul Michelangelo.
13 pentru 53 de milioane de euro. Pentru ce vrea Primaria Timisoara bani de la UE
Primăria Timișoara a stabilit cele 13 proiecte pentru care vrea bani de la UE, pe Axa 4 a POR. Nu mai intră aici, cel puțin momentan, Pasajul Solventul sau Inelul 4. Se va cere finanțare pentru linii de tramvai, modernizări în Kuncz și Ronaț, construcția de creșe sau amenajarea unui parc și a unui loc de relaxare în Pădurea Verde.
Doua proiecte de cercetare aduc 200.000 de euro la Universitatea Politehnica
Universitatea Politehnica a câştigat şapte noi proiecte internaţionale prin intermediul echipelor de cercetare. Cele mai mai de succes au fost cadrele didactice de la facultăţile de Chimie Industrială și Ingineria Mediului respectiv Electronică, Telecomunicaţii și Tehnologii Informaționale.