Arhiva pentru eticheta: serbia

Spitalul Judetean cere 2,3 milioane de euro de la CJ Timis, pentru tratarea cancerului

Spitalul Judetean cere 2,3 milioane de euro de la CJ Timis, pentru tratarea cancerului

Ca să cumpere aparatură pentru tratarea cancerului, Spitalul Județean Timișoara solicită de la CJ Timiș peste două milioane de euro. SCJUT este parte a unui proiect pe fonduri europene în parteneriat cu Serbia, iar banii vor returnați când vine finanțarea de la UE.

Inca un punct de trecere a frontierei cu Serbia. Doar pentru biciclete, pietoni si vaporase

A fost făcut primul pas pentru nou punct de trecere a frontierei româno-sârbe. Acesta va fi destinat doar pietonilor, bicicliștilor și vaporașelor, urmând să fie amplasat între Otelec și Srbsk Itebej. Guvernul a aprobat vineri, printr-un memorandum, încheierea unui acord cu partea sârbă privind deschiderea acestui punct.

CCIAT a castigat un program cu bani europeni in domeniul fortei de munca din zona transfrontaliera

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş caută, alături de Camera şi Primăria din Kikinda, Serbia, soluţii pentru rezolvarea problemei mobilităţii forţei de muncă din zona transfrontalieră dintre cele două ţări. Vor avea loc târguri de forţă de muncă și va fi creată o rețea din care vor face parte mai multe instituţii.

Timisul, foarte aproape sa piarda 7 milioane de euro pentru nodul hidrotehnic de la Sanmihaiu Roman

Suntem foarte aproape să pierdem alte milioane de euro, pe relația România-Serbia! Proiectul pentru reabilitarea canalului Bega, inclusiv a nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român, este în pericol din cauza lipsei unui protocol între ministerele Afacerilor Externe din cele două țări.

UPT a adus la Timisoara 1.000 de liceeni pentru a-i face viitori politehnisti / FOTO

Universitatea Politehnica Timişoara îşi caută viitori studenţi în rândul a 1.000 de liceeni din Româna, Serbia şi Moldova. Tinerii sunt în aceste zile în capitala Banatului şi se întrec în cadrul mai multor concursuri din domeniul tehnic, dar au parte şi de distracţie şi de întâlniri cu actualii studenţi de la UPT.

Romanii si sarbii ies impreuna la patrulat pe granita, pentru a opri asaltul migrantilor

La șase luni de la semnarea unui protocol între ministerele Afacerilor Interne din Serbia și România, referitor la înființarea unor patrule comune pe frontiera dintre cele două țări, actul a fost adoptat de guvernul de la București. Sute de migranți ilegali au fost prinși de la începutul anului pe graniță.

Cel mai cautat roman a fost gasit: Sebastian Ghita a fost prins pe strada, la Belgrad!

Sebastian Ghiță a fost reținut, în noaptea de joi spre vineri, în Belgrad, potrivit politiei romane, care precizeaza ca fostul deputat s-a legitimat cu acte false. Omul de afaceri se află în custodia poliției din Belgrad, urmând să se desfășoare procedurile de extradare, după ce autoritățile sarbe vor finaliza ancheta privind actele false folosite de fostul deputat.

Adevarat asalt la frontiera de vest: peste 60 de migranti, prinsi intr-o zi!

Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au prins, în ultimele 24 de ore, în zona de competenţă a sectoarelor PF Moraviţa, Oraviţa și Sânnicolau Mare, exact 61 de migranți din Irak, Siria, Afganistan, Pakistan şi Palestina, care au încercat să intre ilegal în România.

Asalt la granita cu Serbia: zeci de migranti prinsi intr-o noapte! Printre ei, un bebelus de 10 zile

Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au prins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în sectoarele Moraviţa şi Oraviţa, peste 40 de cetăţeni străini din Siria, Irak şi Pakistan, care încercau să intre ilegal în România. Printre ei, nouă copii, inclusiv un bebeluș.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.