Arhiva pentru eticheta: timis

In Timis, doar cine nu vrea nu munceste

In Timis, doar cine nu vrea nu munceste

Cu peste o treime din populație cu statut de angajat, județul Timiș are, în prezent, o rată oficială a șomajului de sub două procente. Specialiștii în recrutare susțin că, în Timiș, s-a ajuns, din nou, în situația în care e greu de găsit angajați calificați, astfel că angajatorii aduc muncitori și de la zeci de kilometri.

Derapajele partinice ale „apoliticului” prefect Dogariu

Zilele trecute a avut loc un mic incident cu iz diplomatic, dacă pot să-i spun așa. Trei ambasadori din Levant s-au dus la primărie, iar în momentul în care au văzut că sunt primiți de viceprimarul Dan Diaconu, nu de primarul Nicolae Robu, și-au ridicat poalele în cap și au ieșit supărați. Asta, cu toate că în ziua precedentă au fost anunțați că primarul nu-i va putea primi, fiind plecat la București cu trebi politice. A fost gafă, a fost o neînțelegere?

Liberalii din Timis au interzis la aliante cu PSD! In caz contrar, zboara din partid!

Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, mai bate un cui în eventuala colaborare administrativă cu PSD. Biroul Permanent Județean a stabilit că liberalii nu au voie să încheie, în Timiș, alianțe cu foștii parteneri de la PSD. Cei care nu se conformează vor fi excluși fără menajamente. Robu a participat joi seară și la BPJ al PDL!

Concluzie trista in Timis: copiii sunt abuzati cel mai mult de propriile mame

Copii neglijaţi, abuzaţi fizic, emoţional şi sexual, exploataţi prin muncă sau exploataţi sexual. Aproape 320 de astfel cazuri au fost sesizate în Timiş, în primele patru luni ale anului, la Telefonul Copilului. Cel mai trist e că, în multe cazuri, principalul abuzator este… chiar mama copilului.

Prejudecati la adoptie: nu se „cauta” copiii peste cinci ani, romi sau cu probleme de sanatate

Blond, frumos, cu ochi albaştri. Cam aşa ar trebui să arate copilul pe care majoritatea familiilor sunt dispuse să înfieze. Puţini sunt cei care ar adopta un copil cu vârsta de peste cinci ani, de etnie romă sau cu probleme de sănătate ori grad de handicap. Și totuși, unii timișeni reușesc să treacă peste aceste stereotipuri.

La tinerii liberali se lasa cu demisii, daca Robu il repune in functie pe Stanus

Revenirea lui Nicolae Robu la Timişoara, programată pentru joi, va clarifica multe lucruri în PNL. Poate cel mai bine ştie acest lucru consilierul judeţean Liviu Cocean, preşedintele Tineretului Liberal Timiş, care și-a făcut deja calculele. Dacă Robu va considera nulă decizia BPJ a TNL Timiş de demitere a lui Andrei Stănuş, se va lăsa cu demisii în masă ale tinerilor din conducerea organizaţiei judeţene.

UNPR Timis are norma: 43.000 de semnaturi pentru candidatura lui Ponta

UNPR a început deja să strângă semnături în Timiş pentru candidatura lui Victor Ponta la preşedinţia României. Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, i-a făcut o promisiune generoasă actualului premier: îi adună cel puţin un milion de semnături. Progresiștii din Timiș trebuie să contribuie cu 43.000.

Top