Cătălin Ţiţirigă, viceprimarul PP-DD din Arad, a fost desemnat noul preşedinte interimar al PP-DD Timiş. Mişcarea vine la patru zile după ce BPJ al PP-DD Timiş a fost dizolvat de conducerea de la Bucureşti.
Iniţial, preşedinte interimar la PP-DD Timiş a fost numită Diana Voiculescu, prim-vicepreşedintele naţional PP-DD. Aceasta i-a cedat locul de interimar viceprimarului Aradului, Cătălin Ţiţirigă. Decizia a fost comunicată joi seara, în cadrul unei şedinţe la organizaţia judeţeană a PP-DD din Timiş. Mai mulţi membri marcanţi din PP-DD Timiş susţin că totul este o „mânărie” a primarului din Arad, Gheorghe Falcă (PDL). După ce a ajuns să controleze organizaţia PP-DD din Arad, acesta conduce acum din umbră şi PP-DD Timiş. (sursa foto: www.arq.ro)
Comentarii prin facebook