Ingerii Galbeni, amendati de politistii locali pentru panouri!

Îngerii Galbeni au fost amendați, din nou, de polițiștii locali. Nu pentru felul abuziv în care acționează prin parcările din Timișoara, ci pentru… două panouri ilegale!

panou2

Polițiștii locali de la Serviciul Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal au amendat două firme, cu același sediu în Giarmata și același administrator, pentru că au montat panouri de afișaj fără să aibă autorizație de construire. Panourile au fost montate, pe strada Miresei, de firmele „Îngerii Galbeni Asigurări” SRL și „Banat Tractări SRL”. Pe acestea erau trecute instrucțiuni referitoare la regulamentul de parcare și destinația spațiului. „Conform Legii 50/1991, executarea sau desfiinţarea, totală ori parţială, fără autorizaţie a lucrărilor prevăzute la art. 3, printre care și lucrări de construcţii cu caracter provizoriu precum chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame, copertine şi pergole constituie contravenție”, transmit reprezentanții Poliției Locale. Administratorul celor două societăți a primit două amenzi a câte 3.000 de lei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Paula Romocean

Viceprimarul Romocean revine cu un film pe tema parcării de la Județean. Trimite spre Simonis certificate de urbanism

Conducerea Primăriei Timișoara insistă cu cele două locații propuse Consiliului Județean Timiș pentru amenajarea unei parcări lângă Spitalul Județean. Printr-un filmuleț realizat de cineva care se pricepe, prezentat pe pagina sa de Facebook, viceprimarul Paula Romocean, ne arată că trimite către Alfred Simonis niște documente, într-un plic A4, care ar fi certificate de urbanism pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Romocean revine cu un film pe tema parcării de la Județean. Trimite spre Simonis certificate de urbanism
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO

Într-o adevărată gală dedicată fotbalului județean, AJF a premiat echipe de juniori care au reprezentat Timișul în Campionatele Naționale cu brio, dar și golgheterii și premianții din Liga 4 și a 5-a, iar apoi a organizat o finală memorabilă de Cupă a României. CSC Săcălaz, vicecampioana Ligii 4 a întâlnit Ripensia Timișoara, locul 11, ambele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate

Un timişorean a fost sancționat de Poliţia Locală cu 15.000 de lei, după ce a predat deșeuri unor persoane fizice neautorizate. Ca măsură complementară, persoana respectivă a fost obligată să colecteze deșeurile abandonate și să le predea unui operator autorizat. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat verificări, în aceste zile, în Cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

În urmă cu două zile, la benzinăriile Petrom au apărut prima dată prețurile de sub nouă lei pe litrul de motorină standard, o ”minune” care nu mai se înregistra pe piața românească de luni de zile. Semnalul este dat, Petrom are cea mai mare rețea de benzinării din țară, iar cel mai probabil exemplul va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a întâmplat minunea combustibilului! Prețurile la motorină au coborât sub nouă lei pe litru

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan a adoptat printr-o Hotărâre de Guvern numirea lui Paul Finta în funcția de prefect al județului Timiș. Finta a fost propus pentru această fruncţie de USR şi o înlocuieşte în funcţie pe Elena Micicoi. Printr-o altă Hotărâre de Guvern, Executivul a aprobat și eliberarea Corneliei-Elena Micicoi din funcția de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Propus de USR, avocatul Paul Finta a fost numit oficial prefect de Timiş, prin Hotărâre de Guvern
Conducerea Primăriei Timișoara insistă cu cele două locații propuse Consiliului Județean Timiș pentru amenajarea unei parcări lângă Spitalul Județean. Printr-un filmuleț realizat de cineva care se pricepe, prezentat pe pagina sa de Facebook, viceprimarul Paula Romocean, ne arată că trimite către Alfred Simonis niște documente, într-un plic A4, care ar fi certificate de urbanism pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Romocean revine cu un film pe tema parcării de la Județean. Trimite spre Simonis certificate de urbanism
Miniștrii de Externe din 16 țări europene, membre ale Inițiativei Central Europene (ICE) se vor întâlni la Timișoara, în 5-6 noiembrie, pentru a marca, formal, finalizarea mandatului României în calitate de președinție al organizației. Întâlnirea are ca obiectiv facilitarea unui dialog deschis și orientat spre rezultate între statele membre ale Inițiativei și va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miniștrii de Externe din 16 țări europene sunt așteptați în noiembrie la Timișoara
Într-o adevărată gală dedicată fotbalului județean, AJF a premiat echipe de juniori care au reprezentat Timișul în Campionatele Naționale cu brio, dar și golgheterii și premianții din Liga 4 și a 5-a, iar apoi a organizat o finală memorabilă de Cupă a României. CSC Săcălaz, vicecampioana Ligii 4 a întâlnit Ripensia Timișoara, locul 11, ambele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză în finală! Locul 11 bate locul 2, iar Ripensia ridică sus Cupa României, faza județeană/FOTO
Un timişorean a fost sancționat de Poliţia Locală cu 15.000 de lei, după ce a predat deșeuri unor persoane fizice neautorizate. Ca măsură complementară, persoana respectivă a fost obligată să colecteze deșeurile abandonate și să le predea unui operator autorizat. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat verificări, în aceste zile, în Cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atenție cui predați deșeurile rezultate din igienizarea casei! Sancțiune de 15.000 de lei pentru predarea deșeurile unor persoane fizice neautorizate
Lucrările efectuate de Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) pe râul Timiș, pe porțiunea dintre Lugoj și frontiera cu Serbia au fost finalizate. Investiția totală s-a ridicat la 34.094.979,72 lei (cu TVA), fiind finanțată de la bugetul de stat și din surse proprii. Obiectivul principal a fost protejarea digurilor împotriva eroziunii în perioadele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ABA Banat a finalizat lucrările de protejare a digurilor de pe malul Timișului, între Lugoj și granița cu Serbia
Mai multe localități din partea de est a județului Timiș vor beneficia de gaze naturale. Cu ajutorul Consiliului Județean Timiș și fonduri din programul Saligny, în aceste zile au fost realizate primele săpături la rețeaua de gaz. Investiția pornește de la Coșteiu și ajunge până la Făget, Bârna, Fârdea, Traian Vuia, Mănăștiur, Bethausen, Balinț, Dumbrava,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Localitățile din Țara Făgetului vor beneficia de alimentare cu gaze naturale
În timp ce milioane de fani au luat cu asalt continentul nord-american pentru cea mai mare sărbătoare a fotbalului, noi, românii, trăim doar din amintiri. Atât ne-a rămas, atât s-a putut. Dar odată am stat și noi la masa bogaților și am făcut și meciuri care au rămas pentru posteritate. O, tempora! Amintiri din vremea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi trăim doar din amintiri: 18 iunie și două meciuri epice ale naționalei, cu Argentina în 90 și cu Columbia în 1994/VIDEO
Top